AVENTURILE UNEI GHINDUȚE (IV)

-fragment-

-Ce faci aici, mititico?! Și Vrabia o ciocăni în cap de câteva ori.

-M-a durut. De ce m-ai lovit?!

-Îmi pare rău, dar mi-e foame. Voi găsi o soluție să te mănânc.

-Dar până atunci, te rog, ajută-mă să ajung lângă copacul de acolo.

-Bineînțeles că am să te duc o bucată de drum.

Vrabia a dus-o în zbor, dar a scăpat-o pe o piatră. A încercat din nou s-o înhațe, dar a apărut Broasca și Vrabia a zburat pe o creangă.

****

Piatra era caldă, iar Ghinduța abia acum a simțit oboseala ultimelor ore din viața ei. S-a lăsat pe spate, și-a întins piciorușele și a închis ochii. A adormit.

-Oac, oac! Dă-te jos de pe piatra mea, spuse Broasca cu glasul ei răgușit.

-Iartă-mă, Broscuțo! Eram așa de obosită și căldura pietrei m-a adormit.

-Tu ești o ghindă, nu-i așa? a întrebat Broasca. Mi-e tare foame, oare te pot mânca?

-Te rog, Broscuțo, mai bine ajută-mă să ajung mai aproape de Stejarul de acolo.

-Dar mie mi-e foame, spuse Broasca cu un orăcăit slab și o atinse cu o lăbuță peste tot.

-Ești foarte tare. Nu ești bună de mâncat, dar am să te duc cât voi putea spre copacul tău.

Vrabia s-a repezit spre Broscuță, dar speriată de atacul neașteptat, a scăpat-o pe Ghinduță jos.

-Nu mă lăsa, Broscuțo, Vrabia vrea să mă mănânce!

Vrabia a fost mai iute decât Broasca, a prins-o cu ghearele și s-a ridicat în zbor. Ghinduța s-a zbătut și Vrabia a scăpat-o din nou, destul de aproape de Stejarul ei.

S-a acoperit cu o frunză și oricât a căutat-o, Vrabia n-a mai găsit-o.

-va urma-

AVENTURILE UNEI GHINDUȚE NĂZDRĂVANE (III)

-fragment!

Nu știe cum a ajuns pe pământ printre frunzele uscate și lucioase. Poate o rafală de vânt a purtat-o atât de departe de creanga ei. Era foarte tristă și singurătatea o speria. Abia zărea stejarul și drumul până la el i se părea fără sfârșit. Fiecare pas pe care-l făcea o obosea și nu mai dorea nimic altceva decât să ajungă mai repede lângă copacul ei.

Un ciripit strident a adus-o cu picioarele pe pământ:

-Ce faci aici, mititico? Și Vrabia a ciocănit-o în cap de câteva ori.

-Auuu!

-Ești prea tare, spuse Vrabia.

-M-a durut! De ce m-ai lovit?!

-Îmi pare rău, dar mi-e foame. Voi găsi o soluție să te mănânc!

Work in progress!

AVENTURILE UNEI GHINDUȚE NĂZDRĂVANE (II)

-fragment-

work in progress

Zilele treceau una după alta, împinse de la spate de nopți la fel de calde și doar rareori mai răcoroase. Ghinduța împărțea creanga cu alte surate și împreună povesteau câte-n lună și-n stele, despre ce vedeau de sus, despre cum își închipuiau viața lor, despre menirea lor pe pământ. Vești mai primeau de la Veveriță sau Ciocănitoare, însă nu prea înțelegeau ce spun ele.

**********

S-a obișnuit să-i fie cald, s-o ude ploaia sau s-o legene vântul și a crescut tot mai mare și mai puternică, mult mai mare decât suratele ei. Ghinduța a înțeles mersul vremii și nu-i mai era frică de căldura soarelui, nici de ploi, dar nici de vânturile care îndoiau Stejarul cu puterea lor.

CONTRAPUNCT (2)

Contrapunct tomnatic!

Sunt toamnă!

Mă risipesc prin crânguri

Zburând pe-un funigel

Și-mprăștii stropi de soare

Lumii-ntregi!

Pe scara timpului

Tu, Toamnă, ești o clipă!

Cu aceste două compoziții pun punct „contrapunctului” și revin la normalitatea mea de zi cu zi. Acest mini-proiect m-a scos puțin din rutina zilnică, nu numai „artistic”, ci și ca persoană care ar trebui măcar din când în când să ia câte o pauză. După o săptămână petrecută departe de casă, m-am întors la vechile obiceiuri și la personajele mele: Ghinduța, Roșcatul și frații lui, la Isabelle și Lilianne!

🤗

CONTRAPUNCT!

O dimineață de iulie ca oricare alta se anunța, dar nu a fost așa până la sfârșit.

Imi savuram cafeaua pe terasă, bucurându-mă de liniștea dimineții, de gustul mătăsos al cafelei și de sunetele muzicii lui Allan Walker.

Un cardinal zboară pe arbustul din fața terasei…o veveriță se atârnă de plasa terasei și mă privește curioasă…un cuvânt se zbenguie prin capul meu insistent: contrapunct! Îl alung cu convingerea că muzica e de vină. O opresc și intru în atelier. „Contrapunct” intră și el și-mi bâzâie prin cap. Nu înțeleg ce legătură este între acest termen și arta mea!? Deși am studiat vioara vreo cinci ani, este exclus să mă apuc de compus ceva! E absurd! Lucrez, dar „contrapunct” devine cuvântul-cheie!

A trecut iulie și după el și august. Doar „contrapunct” n-a trecut! M-a însoțit peste tot ca o umbră!

E toamnă iar mi-am spus într-o zi și poate… toamnă și contrapunct?! Mi-a trecut repede gândul: toată lumea desenează toamna, ode minunate i se închină! Am desenat-o și eu, i-am scris și eu scrisori de drag, dar iar!?!?

Toamna și contrapunctul!

Ceva puțin altfel!?

Am început să fac schițe peste schițe, experimente de tehnică artistică, combinații de stiluri; schițe bune și groaznice pe tipuri diferite de hârtie. Între timp am pus capăt tuturor celorlalte proiecte.

Spre sfârșitul lunii septembrie, „Contrapunct” și-a luat zborul din capul meu, găsindu-și locul într-un mic proiect!

Desene în tuș negru și creioane colorate, dar și calligraphy gold ink și cretă. Mărime 10,5/14,8 cm. Proiectul conține doar patru compoziții.

AVENTURILE UNEI GHINDUȚE

S-a lipit de trunchiul stejarului să-și tragă sufletul, fericită că a scăpat cu viață.

-Cranț, cranț! Se auzea din apropiere. Ciuli urechile. Sunetul venea de undeva din spatele copacului. Păși tiptil, dar foșnetul frunzelor uscate a dat-o de gol. A închis ochii și a așteptat s-o înhațe cineva din nou!

-Ce faci aici? De ce-ai înlemnit acolo? Deschide ochii!

A deschis ochii pe jumătate și…stupoare! În fața ei era nimeni alta decât „mâncătoarea de ghinde”, care descoperise printre frunze o biată ghindă căzută și ea din paradisul de sus. Se rezemă de o crenguță și închise ochii așteptându-și sfârșitul…

Fragment dintr-o posibilă poveste pentru copii!

Work in progress!

PE CÂMPUL CU FLORI!

A fost odată…de fapt este și acum, dar între timp a mai crescut, într-un fel, că tot mică la stat a rămas, dar mare la sfat!

Deci, a fost cu ceva timp în urmă o fetiță, dar nu ca toate fetițele, ci un pic mai altfel, atât de „mai altfel” că știa limba văzutelor și vedea nevăzutele.

Cât era ziua de mare hălăduia prin ierburile câmpurilor, privind, ascultând și luând aminte… într-o dimineață, câmpul i-a zâmbit din zeci de ochi de foc: macii înfloriseră roșu, arzând zările. Uimită de frumusețea lor, a rupt o floare și-a pus-o în cutiuța ei cu amintiri, unde mai avea câteva pietricele și cioburi lucioase. Roșul de foc al macilor a fost repede înlocuit de albul narciselor ce-și legănau albeața petalelor pe lujere subțiri, ca-n rimele unei poezii. Fetița a rupt o floare și-a așezat-o lângă ce mai rămăsese din petalele macului. S-a întristat puțin, dar mireasma adusă de vânt de pe câmp a înveselit-o puțin.

Câmpul era tot alb, dar un altfel de alb. Flori cu fețișoare rotunjoare se uitau parcă speriate la ea și când trecea pe lângă ele se întorceau într-o parte ca și cum se fereau de ea. A întins mâna să rupă o floare…un murmur străbătu câmpul și fetița și-a retras mâna. Din mijlocul câmpului s-au înălțat cea mai frumoasă floare pe care fetița a văzut-o vreodată.

-Eu sunt Prințesa Margareta și sunt tristă că ai rupt florile câmpului!

Fetița a lăsat capul în jos, uimită și speriată în același timp…ajunsese pe alt tărâm, unde florile vorbeau, se bucurau sau se întristau.

-Te iert, dar cu o condiție: când vei învăța literele și vei înțelege sensul cuvintelor, să scrii povestea fiecărei flori din cutiuța ta cu amintiri.

Zicând acestea, Prințesa i-a oferit o margaretă delicată pe care fetița a pus-o în cutiuța ei cu amintiri…

…s-a trezit la marginea câmpului, dar printre ierburi nu mai era nici o floare.

Orice asemănare cu o persoană din realitate este binevenită și apreciată!

IT’S FALL AGAIN!

„Fall/Toamnă”. Desen în tuș pe pete spontane de acrylic, din ciclul „Metamorfoze”. Mărime 15/23 cm.

…day after day…

… one month after another month…

…one season follows another…

… it’s fall again!

E toamnă iar și eu o să tac o vreme. Mi-e capul plin și greu de ciudățeniile vieții și vremurilor. Mă simt copleșită de prea multe idei ce se bat cap in cap, dar în capul meu, neînțelegându-se care are întâietate; de prea multe proiecte aproape finalizate, dar parcă nu mai au sfârșit; de așteptări prea mari pentru un omuleț așa de mic ca mine!

PRINTRE NORI

Mă mișc agale printre stele

Să prind o rază

Ce zboară spre Pământ!

Și da, voi fi mereu cu capu-n nori

Și sufletul prin stele!

Autoportret. Mărime 14/21 cm.

După o idee #idoo_dldianna, care mi-a plăcut mult. Așa că m-am gândit să mă desenez…

DE N-AI FI FOST!

Mi-ai fost un strop de primăvară

(De n-ai fi fost, eu ce-aș fi fost!?)

In primăvara toamnei mele.

Ai vrut să scrii pe frunze ruginii

(De n-ai fi scris, eu ce-aș fi scris!?)

Gingașe doruri, dar poate prea târzii.

Și le-am citit în nopți de vis

(De n-ai fi scris, ce-aș fi citit!?)

Desculți pășind pe valuri de alint

Noi am dansat în seri cu lună plină

Eterne ritmuri de așteptate despărțiri.

În contratimp de la-nceput

Privindu-ne ca Soarele și Luna

Pe-același cer un răsărit și un apus

(Ai fost și răsărit, dar și apus

Am fost și-apus și răsărit)

De n-ai fi fost,

La ce-aș zâmbi privind apusul!?

„Fantezie în galben”, din ciclul „Metamorfoze”. Mărime 11/17 cm. Desen cu tuș pe pete spontane de acrylic.

Compozițiile din ciclul „Metamorfoze” sunt realizate pe pete spontane de acrylic sau creioane-acuarelă. Care este diferența dintre compozițiile din acest ciclu și celelalte, care, la prima vedere, par realizate cu aceeași tehnică? Diferența este de abordare a desenului. La aceste compoziții, pata de culoare „îmi sugerează” pattern-ul, adică nu am nici cea mai mică idee cum va arăta în final compoziția. În cazul celorlalte compoziții, există cel puțin o schiță (dar pe care o modific de cele mai multe ori!), apoi urmează colorarea; care colorare este sugerată de pattern sau starea mea de spirit.