În vara ce-a trecut, a decedat educatoarea mea. O vedeam de fiecare dată când ajungeam în sat și povesteam, dar mai ales îmi povestea despre viața ei.
Și gândul meu a deschis o ușă atât de ferecată, încât a fost nevoie de această întâmplare nefericită să se deschidă.
…o fetiță blondă, cu două codițe lungi, într-o cameră, transformată în sală de clasă, în casa lui nea Cornel. E mititică și stă în prima bancă, chiar în fața mesei educatoarei. Masa este acoperită cu o pânză roșie. Pe masă, un morcov, o ceapă, un cartof…Oare de ce le-o fi pus acolo!? Fetița are un caiet de desen și un creion în penar. Nu știe ce să facă!? Trebuie să le deseneze!? Dar cum!? Nu știe și fruntea i se împodobește cu bobițe argintii…le șterge cu mâneca…pare decupată din altă lume și lipită într-una străină! Nu aude nimic în jurul ei!
– Avram, desenează!
Oare cine-o fi Avram!? Poate George, vecinul și colegul ei, nu desenează! Ba da, el a tras niște linii…
Oi fi eu!? Că și eu sunt Avram, dar tăticuțu’ nu așa mă strigă!
– Scoate creionu’ din penar și desenează!
Îl scot. Cum să desenez un morcov și o ceapă!? Și de ce ar trebui să le desenez!? Mă uit la morcov și văd două linii…mă luminez! Înșfac creionul și trag cu putere o linie…vârful ascuțit se afundă în moliciunea hârtiei…trag a doua linie…hârtia se despică! În penar am o gumă de șters…din vârful nasului sau din ochi se rostogolesc mărgeluțe peste hârtie…iar guma, o, Doamne!
-Chiar atât de proastă ești că nici o ceapă nu poți desena!? (mama)
Acum știu de ce în toată cariera mea de dascăl am încercat să-i învăț pe copii multe, cu drag și mai ales cu răbdare, dar și să deseneze…să știe cum să deseneze nu o ceapă, ci bucuria copilăriei!
Pentru că eu am învățat s-o desenez singură!
„Bătălia”, din ciclul „Incertitudini”. Acrilic pe pânză. Dimensiuni 12.5/ 17.5 cm. Compoziție proprie
