SURPRIZA!


Mă trezesc şi adulmec aerul în speranța că undeva mă aşteaptă o cafea. Nimic. Nici un zgomot nu se aude în toată casa, doar bâzâitul molcom al A. C.-ului. „Vrei cafea!?, îmi zic în gând. Mişcă-te şi fă-ți-o!”. Masa este aranjată deosebit, iar tufa de hibiscus din curte a cedat rugăminților şi a oferit câteva crenguțe înflorite spre desfătarea ochiului.

Credeam că este în birou cu nasul în proiectele lui, dar nu, stă în fotoliu şi butonează telecomanda.

– Good morning, my sleepy lady!, şi-şi vede de butonat. E deja pe la opt sute şi ceva. E clar că are ceva pe suflețel, dar îl las să fiarbă exact cum fierbe cafeaua mea. Îi fac şi lui una cum îi place pentru că în dimineața asta sunt generoasă. Îmi aduc schițele să le revăd. Vorbim despre proiectele mele, despre proiectele lui şi mai ales despre iminentele plecări.

-Ieri ai stat mult în atelier şi aproape tot ce-ai lucrat a ajuns la gunoi. Ce nu merge!? Mie mi se par construcțiile bune, ție ce nu-ți place!?

-Am fost nemulțumită şi de unele schițe, dar acum nu mi-a plăcut culoarea.

-Ai nevoie de alte culori? E clar că nu eşti mulțumită de creioanele-acuarelă.

-Mai degrabă aş zice că ideea de culoare nu s-a copt suficient în capul meu. Văd culoarea în cap, dar pe hârtie iese altceva.

Se îndreaptă spre birou, iar eu spre atelier. Se aude soneria de la intrare. Deschid şi în uşă găsesc un pachețel frumos ambalat. Mă întorc şi-l văd în fotoliu.

-I think it’s yours, îi spun, gândindu-mă că de aceea se tot uita la ceas de zece ori pe minut. Şi-ntoarce spre mine zâmbetul acela unic în univers:

-I think it’s yours…

Îl desfac încet, încercând să-mi ascund emoția. Când ultima hârtie cade, iese la iveală o cutiuță superbă de lemn plină cu acuarele.

O clipă dintr-o zi…o clipă dintr-o viață! Nu ştiu dacă am fost crăiasă până atunci, dar ştiu că, din acel moment, apele limpezi şi liniştite ale golfului au început să-şi cânte tainicele poveşti, în faptul serii, la asfințit, când o vrajă plină de mister te învăluie…

Eu le ascult cu bucurie şi mirare şi încet-încet le voi țese pe fir de culoare şi cuvânt în „Poveştile apelor”.

Cutiuța cu acuarele! Încă nu am folosit-o pentru că a trecut multă vreme de când nu am mai lucrat cu astfel de culori şi am emoții. Însă o să vedeți curând de tot!

COMPARAȚIE!


Universul tău e-atât de mare,

iar al meu e-atât de mic

că încape într-o viață…şi un pic!

Universul tău se-ntinde

peste ape, peste munți,

iar al meu zădărniceşte

să zidească albe punți.

Universul tău e cerul,

poate chiar e infinit!

Uneori luceşte-n ape

în adâncuri nesfârşit!

Universul meu e-un petic

de cârpit o viață frântă…

ața stelelor e sfântă

doar să vrei ca să te vindec!

„Optimism”, din ciclul „Drumul vieții”! Desen în tuş. Mărime 10/15 cm.

Călător printre cuvinte şi culori


  1. Atunci, demult…

Cine-ar fi crezut că fetița munților îşi va părăsi împărăția molizilor şi brazilor şi va poposi în împărăția apelor!? Pentru o munteancă până în măduva oaselor şi pentru care cea mai mare apă era râul Bistricioara, peste care uneori puteai păşi, a vedea întinderi nesfârşite de ape, era ceva greu de imaginat!

Doar că fetița de atunci nu mai este…s-a risipit între atâtea lumi…a rămas doar un nume ca o gogoaşă goală din care a zburat un fluture. Viața n-a fost deloc blândă cu ea, cea de atunci, dar nici cu cea care i-a luat locul. Viața celor două a stat mereu sub semnul neprevăzutului, a eternelor plecări şi a puținelor popasuri. A învățat din mers viața, a luat aminte la vorbe şi fapte, dar cel mai mult a învățat de la munți şi păduri, de la izvoare şi pietre…le-a împrumutat tăria şi neclintirea!

Când a ieşit pe poarta casei şi s-a avântat în lumea largă, ştia mai bine cărările pădurilor decât cărările spre oameni. Şi mica sălbăticiune şi-a început lupta pentru un loc între oameni. Mărunțică, cu o privire rece şi tăioasă, intra într-o clasă de fete una mai emancipată ca alta. A stârnit râsete, chicoteli şi a auzit vorbe grele. După câteva săptămâni, privirilor superioare le-au luat locul mirările şi zvonul că mica sălbatică va fi prima în clasă şi nu prima repetentă a făcut înconjurul liceului. Într-o singură săptămână a luat două note de 10 (zece) la matematică, la cea mai „a dracu” profesoară, care lăsa anual repetenți cu grămada. În altă săptămână s-a luat la „trântă” cu proful de română pe chestiuni de gramatică…şi-au mai fost…

La sfârşitul trimestrului I, era prima, cu note doveditoare, şi şi-a şters câteva etichete, dar unele au rămas ca o emblemă, dar niciodată n-a uitat…şi-a învățat lecția de la munte: dacă nu eşti pregătit, muntele nu te iartă…

-va urma-

Fotografii din colecția personală.

JOC!


Dintr-o coajă de alună

sau de nucă,

văd cum fac!

O să fac o barcă mică

pentr-un fir de liliac!

O s-o pun la mal de apă

s-o găseşti şi-n ea să pui

toate florile din lume

pentru inima…oricui!

„Cireşul”, din ciclul „Prin iarbă”. Tăieturi pe hârtie. Dimensiune 15/21 cm.

ERUPȚIE!


„Erupție”, din ciclul „R. R. R.”. Desen în tuş, creioane colorate- acuarelă, creioane colorate şi gellyrollwhite. Mărime 9/ 15 cm.

Erupție!? De ce erupție!?

Pentru că subconştientul meu aşa a hotărât să materializeze gândurile legate de ultimele întâmplări din viața mea. (Nu puține şi nici plăcute!).

Compoziția a avut la bază o schiță veche (o ramură- banală- cu câteva frunze) şi cine ştie ce poveste a vrut să împletească Aurora în jurul ei! Dar poate chiar creanga s-a retras undeva în umbră aşteptându-şi vremea ei! A stat mult timp pe un şevalet într-un colț, dar suficient de aproape ca s-o pot privi din când în când şi nu o dată am fost tentată s-o arunc în gunoi. Apoi am mutat-o mai aproape şi dintr-odată, frunzele au prins viață…şi iar tăcere! Am ridicat-o pe verticală şi abia atunci „am văzut” primul „pattern” şi încet- încet, secvențele se legau între ele. Obosită şi de teama de a nu strica ceva, am întors-o cu fața în jos. După câteva zile am privit-o şi primul gând a fost „erupție”! Lava incandescentă care-şi făcea loc printre linii a ars stări negative, nelinişti, frustrări…a fost un fel de purificare de care aveam mare nevoie!

SPUNE-MI, DRUM…


Spune-mi, tu,

drum de lut şi drum de piatră,

mai călca-te-voi vreodată!?

Drum de piatră, drum de lut

paşii unde mi-am pierdut!?

Paşii tăi!?

I-am păstrat aici sub glie

în semințele de flori.

Mâine!? Nu ştiu ce-o să fie!?

Vei veni de ți-o fi dor!?

Paşii mei m-au dus departe,

peste țări şi ape mari

şi o lume ne desparte…

Sunt bătrân precum pământul

şi nici tu copil nu eşti!

Poate vei veni vreodată

doar aşa să mă-ntâlneşti!

Poate te-o cuprinde dorul

să păşeşti desculță-n drum,

fața să-ți mângâie vântul…

am atâtea ca să-ți spun…

Iară eu!?

Mi se uscă inimioara

de atâtea doruri grele!

Dar îmi duc încet povara

şi cu bune şi cu rele…

„Prin viață”, din ciclul „R. R. R”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 11/15 cm.

În anul 2013 mi-am desenat drumul! Cât de simplu şi curat! Azi, drumul meu, clădit pe cel din anii tinereții, este tot curat, dar foarte complicat!

MACUL


Răsărit printre surcele,

lângă gardul de nuiele,

macul, lujer subțirel,

ce sta singur- singurel,

pitulat printre scaieți

(ce păcat că nu-l vedeți!)

mândru, strălucind în soare,

astăzi trei petale are

albe dalbe la culoare!

Ieri erai şi tu ca el,

lujer subțirel de fată

şi te legănai visând

fără doruri, fără gând!

Astăzi câte doruri ai!?

Câte gânduri?! Ce durere!?

Poate e doar o părere,

poate n-ai nimic din toate

câte-am înşirat pe rând…

Bine-ar fi, dar nu se poate

să n-ai doruri pe pământ!

„Macul”. Desenat cu creioane colorate. Mărime 10/15 cm

DILEMĂ!


Să scriu sau să nu scriu!? Îmi pun această întrebare de câteva zile şi nu-i dau de capăt! Am pornit acest blog cu hotărârea să vă arăt doar ce fac şi simt eu, iar ce vreau să scriu este ce simt eu despre ce a făcut altcineva.

De câteva zile nu am tras o linie şi mă simt de parcă nimic nu mai are sens. Dar mai bine să vă povestesc despre ce este vorba, poate scap de această senzație stranie!

Despre zentangle, arta liniilor, v-am spus câte ceva. Deşi este o artă de nişă, are tot mai mulți adepți, pentru că nu implică cheltuieli mari (doar dacă…), dar mai ales pentru că regula de bază este…fără reguli, în sensul că ai libertatea totală să te joci cu liniile. Părinții acestei arte sunt Maria şi Rick Roberts şi au lucrat câțiva ani până au conturat „stilul” şi abia prin 2004 au lansat spre lume primele „patterns”. Odată cu publicarea primelor modele, cei doi fondatori au iterat şi rugămintea de a crea altele noi; de a le îmbogăți pe cele existente, dar, extrem de important, să le ofere cât mai multor oameni! În aceste zile, cei doi fondatori au realizat un review „back to basic”, arătând celor interesați „punctul de pornire”! După mai bine de 15 ani, modelele zentangle sunt cu totul altceva, de-o finețe şi un rafinament demne de ideea de artă! Zilele trecute, comunitatea artiştilor zentangle a fost zguduită la propriu de un anunț şocant: cineva acuza pe altcineva de copierea lucrărilor sale. Cine sunt cele două persoane!? Acuzatoarea este europeancă şi am s-o numesc Elsa (că tot a trecut uraganul pe aici, disturbând ritmicitatea zilelor), iar acuzata este asiatică şi o să-i spun Kim. Kim este profesor certificat în zentangle de foarte mulți ani şi organizează permanent clase pentru învățarea zentangle în toată lumea şi mai nou online, unde locurile se ocupă în cel mult 24 de ore. Este foarte creativă, reuşind să „inventeze” lunar cel puțin două noi modele.

Elsa a descoperit zentangle acum 4-5 ani! Da, este talentată!

Ați observat că nu am făcut nici un fel de aprecieri la adresa creațiilor lor.

Care este dilema mea!? Dacă fondatorii au insistat pentru crearea de noi modele şi de a le prezenta oamenilor, dacă creatorii de modele îşi publică „invențiile” şi nu interzic folosirea lor, cum poți veni tu cu acuzația că cineva te-a copiat!? S-ar putea să vă vină în gând o întrebare, legitimă de altfel, seamănă creațiile celor două!? Nici vorbă! Cerul şi pământul! Kim ne-a povestit că este a doua acuzație pe care Elsa i-o aduce. Prima a fost în februarie, când Elsei i s-a blocat accesul la contul lui Kim.

Ce-aş face eu dacă eu m-aş trezi cu o astfel de acuzație!? Nu ştiu! Folosesc modelele, le îmbogățesc, le combin…printre linii sunt eu…liniile sunt sentimentele mele; trăiri pe care le materializez mai bine prin desen decât prin cuvinte. Gândesc fiecare secvență, iar finalizarea unei compoziții poate dura chiar şi o lună! Stau uneori în fața şevaletului ore fără să găsesc o soluție…mă plimb kilometri cu secvența lipită de creier şi nu găsesc soluția…îmi place să cred, vreau să cred că lucrările mele spun o poveste, că sunt poezii care bucură…

Maria şi Rick au lansat butada: „thinking outside the box!” E greu, nu!?

O BRUMĂ DE SPERANȚĂ!


Mi-au trecut prin foc şi pară ochii

de câte au văzut şi n-am plâns!

Mi-a trecut prin foc şi pară inima

de câte-a pătimit şi n-am plâns!

N-am plâns când sufletul-mi ardea

în vâlvătăi fără sfârşit!

Şi-am plâns când sufletul şi inima

au fost cuprinse de-o brumă de speranță!

„Speranța”, din ciclul „R. R. R.”. Desen în tuş şi nonculori. Dimensiune 11/15 cm.

O găoace, două, trei…


O găoace, două, trei

şi de zeci de ori mai multe,

risipite stau prin iarbă,

printre şinele de tren.

Case goale, părăsite…

locatari pierduți pe drum!

Drumul lor alunecos

s-a sfârşit demult pesemne…

Nu mai sunt urme pe drum,

doar căsuțe părăsite!

(6 oct. 2013, Cluj)