PLOAIE CIUDATĂ


Îmi plouă-n gânduri

doar virgule şi puncte,

imense semne de-ntrebare

cu vagi accente de mirare!

Cuvinte cu-nțeles, dar fără înțelesuri

mi se-nnorează-n gene

şi plouă rime

cu melodii deloc rimate

ce scârțâie asurzitor

încât mă disipez prin veacuri

de umbre şi lumini

şi-n clar-obscurul lumii

m-adun într-un etern

şi mişcător PUNCT!

(Poezia este o republicare)

„Peisaj”, din ciclul „Metamorfoze”. Desen în tuş pe pete spontane de acrilic. Dimensiune 15/ 21 cm

PUII STELELOR!


S-a gândit găina

ouă să clocească

în cuibarul Lunii…

şi-a venit haína

noapte să privească

cum ies puii

stelelor să pască!

BUCURAȚI-VĂ!


A stat pe marginea mesei aproape doi ani! Părea o casă încuiată de multă vreme, o casă în care ai depozitat amintiri de toate felurile, dar căreia i-ai pierdut cheia sau ai pus-o undeva şi n-o mai găseşti. Mapa cu lucrările mele a stat închisă doi ani aici şi mulți alții în țară şi mi-a trebuit ceva curaj s-o deschid!

Am terminat lucrarea fără schiță, doar privind fiecare secvență cu detaşarea celei care a devenit conştientă că moartea ca şi viața sunt parte din noi. Că în călătoria noastră pe pământ, acceptarea părții pline a paharului este o condiție esențială a supraviețuirii.

Bucurați-vă! Bucurați-vă de fiecare răsărit: aveți o zi întreagă în față! Bucurați-vă de apusul soarelui: ați trăit încă o zi! Bucurati-vă dacă ninge sau plouă, dacă bate vântul sau e prea cald! Existați şi acesta este cel mai mare motiv de bucurie!

„Triumful vieții”, din ciclul „Drumul vieții”. Desen în tuş şi creioane colorate.

AM UN GÂND…


Mi-e gândul aripă de fluture,

năvalnic legănată-n soare.

Mi-e gândul steaua

miezului de noapte

ce-ți luminează ochii

sclipire stranie de jad.

Mi-e gândul flacără de gheață

ce taie şi deschide cărări

spre lumi de vise şi speranță!

„Gânduri”, din ciclul „Metamorfoze”. Desen în tuş pe pete acrilice spontane. Dimensiune 10/ 15 cm.

AMINTIRI ŞI REGRETE!


În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Deschid telefonul. Este ora patru dimineața. Cu ochii cârpiți de somn văd mesajul: „dormi”? Până să-i scriu ceva „frumos”, sună telefonul.

-Îmi pare rău că te sun la ora asta! Îs Măriuța! No, tre’ să-ți spui ceva! Gavriluț s-o dus…

Mă ridic pe marginea patului, dar tot nu-mi dau seama dacă visez sau nu. Ies pe terasă şi mă uit din nou în telefon. Chiar am vorbit cu Măriuța, vecina mea din satul copilăriei mele.

10 case în susul drumului! 10 case în josul drumului. Universul copilăriei mele la care m-am raportat mereu, o lume într-un perimetru minuscul la scara necuprinsului. O lume ce a contat doar pentru noi, cei din cele 10+ 1+ 10 case. Au plecat pe rând generațiile, nu în ordine, ci, vorba ceea „pe sărite”. Au plecat nănaşii: Iacobeț şi Floarea; Ilie şi Aurelia; cumetrii Ion cu Aurelia; unchiaşul Ion şi mătuşa Ileana; lelea Ileana lu’ Huştuc. Printre ei au fost şi bunicii paterni Gavril şi Aurelia, dar şi fratele tatălui meu, Ilie.

A plecat lumea din lume

fost-a loc de-ntors cu carul

pe-orice drum, fie rău ori fie bun.

Erau bătrânii noştri. Ne aşteptam să plece, dar când unii plecau înaintea bătrânilor, simțeai că se prăbuşeşte totul în jurul tău. Aşa a plecat Sandu. Într-o iarnă cu omătul cât casa, a căzut acoperişul grajdului pe el, iar el era în pod. Abia avea 50 de ani. Gavril!? Vreo 40, iar Gicu, feciorul lui, vreo 20. Badea Ilie a adormit în tren. L-au descoperit în Braşov. Nu cred că avea mai mult de 45 de ani. Şi băieții lui, Gicu şi Marin, s-au dus înainte de vreme. Petrică s-a dus la nici 30 de ani, la fel şi fratele lui, Ionel.

Pleacă lumea-n altă lume

unde-i locul numai soare

şi verdeață şi doar floare!

A venit rândul altora, că deveniseră bătrâni între timp: unchiul Relu; badea Ghiță şi lelica Măriuca. Într-o primăvară a plecat şi tăticuțu meu drag. S-au grăbit să-l ajungă badea Ilie şi badea George. Şi iar unii au sărit peste rând: Dănuț, încă tânăr la cei 50 de ani şi fiul lui, Iliuța- 23 de ani.Iliuță s-a prăpădit la o lună după tatăl lui. Gavriluț s-a dus şi el tânăr, că abia avea 55 de ani.

Prin case a rămas puțină lume. Se apropie funia de parul fiecăruia.

Rând pe rând plecăm de-acasă,

ne mutăm în iad sau rai!

Nimănui însă nu-i pasă,

dacă pleci sau dacă stai!

În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Cu ochii cârpți de somn văd mesajul: „dormi”? şi sună telefonul:

-Îmi pare rău că te sun la ora asta, dar tre’ să-ți spui ceva. O născut Nadia o fetiță zdravană…

E trist ce-am scris!? Ştiu, dar am avut nevoie să scriu acestea, pentru sufletul meu…

METAMORFOZE III


„Vis”. Desen în tuş pe pete spontane de acrilic. Dimensiune 15/21 cm.

Uneori cuvintele sunt de prisos. Şi tot uneori nu am destule cuvinte să spun ce simt sau ce gândesc pentru că sentimentele ca şi cuvintele se refugiază printre linii să se odihnească pe insulițe de culoare.

„Atunci când tac,

se-aude potop de vorbe!

Tac, dar nu-nainte

de-a scrijeli tăcerile cuvintelor

pe foi de gând!

Apoi îmi iau tăcerile şi plec!

Mă mut în stratosferă!

Acolo pot să tac cât vreau

şi în tăcere

voi desena pe meteori

cuvintele tăcerilor!”

(fragment din poezia „A tăcea. Tăcere”.)

METAMORFOZE II


Lui februarie i-a venit rândul în calendar doar faptic, pentru că putea fi orice lună i-ar fi trecut prin cap să fie. „A tăcea. Tăcere” era starea care mă scotea în afara timpului real şi mă aşeza cuminte într-o capsulă în care puteam medita liniştită: exerciții de imaginație pe foi de gând cu ace de stele! Încercam să rostuiesc versuri din linii şi cercuri pe cele câteva pete ce-şi odihneau nepăsarea de ceva vreme pe masa mea. Le privesc până când, speriate de insistența mea, izvodesc cântări de izbândă!

Desen în tuş pe acrilic. Petele au fost obținute spontan, prin fuzionare la margine şi/sau în masă. Dimensiune 15/ 21 cm.

METAMORFOZE


Este concluzia la care am ajuns în momentul în care am avut senzația că am ajuns la fundul sacului cu ideile. Chiar dacă zeci de schițe interesante îşi aşteptau rândul să iasă în lume, ideile nu se legau. Simțeam un gol imaginativ uriaş şi-mi făceam planuri serioase pentru timpul meu liber. Prima opțiune era scrisul. Multe articole nefinisate îşi aşteptau cuminți rândul să zboare spre lume.

A fost perioada aceea după două proiecte mari „Printre ciulini” şi ” Zbor printre stele”. „Printre ciulini” a fost arcul întins între două lumi; între trecut şi prezent, generat de întâlnirea „ascuțită” cu un ciulin pe malul oceanului. „Zbor printre stele” m-a purtat în văzduh ajutându-mă să văd Pământul dintre stele, dar şi să vorbesc cu ele. De acolo de sus, am înțeles ce frumos este răsăritul Lunii la apusul Soarelui. La ultima compoziție era ceva care nu se potrivea , deşi aveam idei sau poate prea multe idei, nu reuşeam s-o aleg pe cea mai bună. Şi printre atâtea idei care roiau în capul meu, câteva reveneau cu insistență! Îşi cereau dreptul de a exista, iar eu m-am supus dorinței lor! Prima compoziție pe care am ales să v-o prezint este aceasta. Ea face parte dintr-un proiect care încă nu are un nume, dar aş fi extrem de bucuroasă dacă m-ați ajuta să-i dăm un nume!

Desen în tuş pe carton pictat în acrilic, cu pete obținute spontan. Dimensiune 15/21 cm.

ISABELLE. URME PE NISIP


Uşa micului meu studio s-a deschis brusc şi o făptură diafană a plutit până în mijlocul încăperii, cântând un „hi” urmat de o înşiruire de sunete din care am reuşit să înțeleg doar dublu „l” şi „e” final. Ştiind pe cine aştept, am dedus că în fața mea este Isabelle. Frumuşică şi agitată. Reuşesc să o conving să se aşeze şi în secunda următoare este lângă mine. Examinează cu ochii tot ce este înşirat pe masa de lucru, se miră şi iar se agită. Vrea să vadă catalogul cu lucrările de vânzare. Îi explic că am doar lucrări care pot fi cumpărate şi că tot ce lucrez, lucrez de plăcere, iar dacă cineva vrea să cumpere, este bine, dacă nu, iarăşi este bine. La fel, dacă cineva comandă o lucrare, mă străduiesc să fie clientul mulțumit.

Isabelle e îndrăgostită de David. Peste puțin timp vor aniversa şase luni de relație. Vrea să-i ofere un cadou mai deosebit care să ilustreze dragostea lor. Ochii îi străluceau când vorbea despre David, dar nu numai ochii, ci toată fiinţa ei radia!

Îi spun că o să-i trimit prin email câteva schițe şi să-şi aleagă una dintre ele. În stilul meu caracteristic, am nevoie de timp să leg secvențele într-un tot, iar din totul acela să răzbată iubirea! Noroc că nu sunt presată de timp, pentru că la ultima secvență „greşesc” rău de tot. Atât de rău că este imposibil să remediez. O iau de la capăt şi, spre norocul meu, ideea ultimei secvențe apare ca din senin.

Apusul soarelui m-a găsit pe plajă. Lume multă, agitație, valuri înspumate. Mă jucam cu scoicile aruncate de valuri când am auzit un țipăt. Am ridicat ochii…el păşeşte apăsat şi tace. El tace. Ea vorbeşte. El o ia la fugă, iar ea se lasă în genunchi pe nisipul moale…şi plânge!

Ea era Isabelle. El a fost David.

Urmele paşilor tăi se pierd

în nisipul de-argint….

doar valul se-ntoarce

şi acoperă parfumul

unei iubiri deşarte!

„Inimi”. Desen în tuş şi cretă. Dimensiuni 15/ 21 cm.

AM COBORÂT PE PĂMÂNT!


Proiectul „Zbor printre stele!” este finalizat. A fost unul dintre cele mai epuizante proiecte, nu numai datorită ideii artistice, cât mai ales ca realizare tehnică.

Dacă printr-un absurd cineva s-a întrebat cum a fost conceput acest proiect, este posibil să-şi fi imaginat aşa ceva: Aurora plimbându-se pe malul oceanului cu caietul de schițe şi cutia de culori în mână, încercând să surprindă măreția asfințitului, când cer şi apă se unesc într-o ploaie unică de culori. Sau, Aurora stând pe terasă într-un şezlong, cu ceaşca de ceai şi privind Luna printre crengile stejarului din fața casei. Parțial adevărat! Când mă plimb la apusul Soarelui nu desenez, după cum nu desenez nici când răsare Luna.

Acest proiect s-a născut singur, m-a căutat şi spre norocul meu, m-a găsit. Aproape şase luni am făcut schițe, de ordinul zecilor, fără să urmăresc o idee anume! Nu mică mi-a fost mirarea când pe la mijlocul lui noiembrie, în timp ce analizam schițele, am descoperit că multe erau…astrale. Atunci s-a produs în mintea mea imaginea unui zbor printre stele! Dacă până atunci a fost un joc al hazardului artistic, acum ideea de zbor în înalt trebuia sedimentată. Neliniştea creației era uriaşă! Voi putea transmite privitorului prin câteva linii, culoare şi/ sau nonculoare, ideea de înălțare în sferele Universului!? Va simți privitorul măcar o clipă că pluteşte!?

Câte schițe nu s-au materializat!? Câte s-au transformat parțial sau total!? Câte compoziții aproape finalizate au ajuns la gunoi!? Dar şi câte au fost refăcute!? Există un singur răspuns: nu ştiu! Primele compoziții au văzut lumina zilei relativ uşor, ideea de zbor fiind bine conturată. Însă aveam nevoie de o rază să cobor pe Pământ! Şi nu era disponibilă nici una! Un vid artistic s-a produs în imaginația mea. Nu doream un proiect liniar, ca o propoziție la sfârşitul căreia pui punct. Brusc, proiectul se oprea! Compoziția „Ultimul zbor” am vrut să fie cea finală, dar nu era ceea ce doream. Lipsea ceva! Dar ce!?

Ziua era pe sfârşite. O plimbare pe malul oceanului mi-ar fi prins bine. Stam pe o piatră şi mă bucuram de apus. Niciodată nu am văzut măreția profundă a unui apus ca atunci; niciodată nu am simțit mai intens clipele de comuniune ale înaltului cu abisul apelor! Era ceva peste puterea mea de înțelegere şi m-am simțit atât de mică pentru câteva clipe! Atunci am ştiut exact cum trebuie să arate compoziția finală. O vedeam cu ochii minții! Vedeam culorile oceanului şi culorile cerului solar!

La lumina Lunii, ideea finală prindea contur. În noaptea aceea nu am închis un ochi. Întrebări fără răspuns se îngrămădeau în capul meu: cum să redau ideea de mişcare a oceanului cu tot ce-i aparține!? Dar Soarele!? Cum să-l pun pe hârtie ca tu, privitorule, să simți că eşti acolo, pe malul oceanului!? Câte schițe am făcut!? Nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că am reuşit! După câteva zile, privind compoziția, am simțit că lipseşte ceva!

Atunci am hotărât să iau o pauză! Aveam alte proiecte tot amânate, dar mintea mea căuta „veriga lipsă”. Şi în acelaşi timp îmi apăreau în fața ochilor imagini…erau ca puişorii cu aripi crude ce abia învață să zboare…se agitau să iasă la lumină…

Şi-am înțeles că arta este o luptă. Lupta ta cu propriile limite. Că poți renunța la artă doar dacă ea renunță la tine!

„APUS DE SOARE”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/15 cm