O Toamnă, vă rog!


Aş vrea o toamnă!

Cer vântului ce-ntoarce

timpul spre vară,

primăvară şi-napoi!

Aş vrea un cor de frunze ruginii

să-mi cânte simfonii

pe-aripi de cer

şi flori de vânt.

Ți-aş da, îmi spune vântul,

dar nu mai am…le-am semănat

din zori şi până-n seară

prin alte zări…

şi ți-am lăsat în dar

eterna…pritovară!

„Iunie. Poveste de toamnă! Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/ 15 cm.

Titlul este un paradox, ştiu! Există un „vinovat” care cu siguranță îşi va explica partea lui de titlu!

ARTĂ. VIAȚĂ ȘI IUBIRE!


Artă. Viață și iubire- partea I

În artă ca și în viață, poți greși. Există greșeli și greșeli.
În viață am luat hotărâri ciudate și sigur voi mai lua. Hotărâri care au avut consecințe neplăcute în primul rând pentru mine. Mi le-am asumat pe toate, cu fruntea sus! Dar cel mai important lucru este că nu mi-am învățat lecția suficient de bine! Cine mi-a întins o mână când eram frântă, zdrobită și îngenunchiată!? Exact! Măria Sa: ARTA!
Am greșit și în artă! Și voi mai greși! În artă e atât de simplu să greșești! O linie prea lungă, insuficient curbată, prea sus sau prea jos, o pată de culoare neinspirat întinsă pe suport…te oprești și meditezi! Cauți soluții! Poate zile întregi! Uneori le găsești, alteori nu! Dar întotdeauna există soluții, doar că uneori nu le vezi!
Și iei decizia radicală: punct și de la capăt! În artă!
În viață!? În viață nu există punct și de la capăt! Pui punctul și te duci mai departe. Consecințele pasului greșit sunt evidente. Și realizezi că sinceritatea ta îți este unicul și cel mai mare dușman!
În artă! Din frânturi de idei se naște o nouă compoziție! Dar cine va ști câte îndoieli, câte încercări ai făcut ca să fie admirată!?
În viață faci un pas greșit și înduri consecințele! Nu ai ce rupe! Ți se rupe sufletul și inima se face țăndări! Dar poți zâmbi! Zâmbetul nu se frânge! Este masca ta impenetrabilă între sufletul tău și lume. Și lumea nu știe câte foi ai rupt până ai terminat lucrarea! Nici câte nopți nu ai închis un ochi căutând soluții…sau să salvezi ce se mai poate salva din urmările lăsate de eternul „nu pot”! Da, despre iubire este vorba! Iubirea pentru artă!

„Drumul meu”, din ciclul „Cuvinte inspiraționale”. Colaj. Desen în creioane colorate și tuș. Dimensiune 10/15 cm

Pritovara- anotimpul Aurei!


Anotimpurile se înșiră pe axa timpului într-un ritm ce nu se înscrie în legi cunoscute de noi. Timpul are propriile legi și fie că ne place, fie că nu, natura face abstracție de noi și își urmează cursul.
M-am născut în munții de piatră ai României, unde șase luni pe an era iarnă, iar în celelalte șase se îngrămădeau, mai mult ciocnindu-se unul de altul, alte trei anotimpuri.
Și m-am trezit într-o toamnă pe malul oceanului…în țară se arămeau pădurile, iar la ocean era orice anotimp ai fi vrut, numai toamnă nu era. Mi-au trebuit câțiva ani să înțeleg cum e cu anotimpurile în noua mea țară. Anotimpuri!? Nu, nu sunt anotimpuri! Este unul și atât, dar unul în care încap și cele știute de noi, dar niciodată nu știi unde se sfârșește unul și începe celălalt.
Într-un ținut al florilor și apelor, am impresia că trăiesc o eternă primăvară! Sau vară și un strop de toamnă!? E ca și cum aș străbate un tunel al unui timp existent doar în imaginația mea! Cum e să trăiești într-un veșnic anotimp din care lipsește hotarul vegetal, când toate se înșiră nemărginit pe fir de timp!? Un anotimp fără nume! Dar azi, acest anotimp a primit un nume: PRITOVARA!
Pritovara este anotimpul meu, din calendarul meu, din imaginația mea…

Așa arată „pritovara”!
* E primăvară!? Nu, sunt fructe necoapte!
* E vară!? Nu, sunt fructe coapte!
* E toamnă!? Nu, sunt flori!
* E pritovară!? Da, e pritovara!

ÎNDEMN!



„Îndemn”, din ciclul „Cuvinte inspiraționale”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune: 10/15 cm.
Uneori avem numai creierul cu noi! Inima!? Prea sensibilă, prea doreşte mult şi multe…Cine ştie cum e mai bine!?

ECOARTA DE 10 (ani)!


Când au trecut 10 ani, nu ştiu! Şi totuşi, 10 ani pentru un blog e mult, cred eu!
În primăvara lui 2010, am descoperit noțiunea de blog şi după o perioadă de informare am decis să încerc şi eu acest tip de activitate virtuală.În iunie 2010 am deschis nu unul, ci trei bloguri, dar după un an am renunțat la două şi am păstrat doar Ecoarta.
În toți aceşti ani am postat cel mult 5-6 articole pe lună, dar a fost şi o perioadă de peste un an în care pur şi simplu nici nu l-am deschis. A fost acea perioadă nefastă din viața mea, când totul s-a schimbat în cel mai dramatic mod cu putință, împingându-mă să iau decizii la care nu m-am gândit niciodată până atunci.
Însă am scris destul de mult şi am lucrat la proiectul „Drumul vieții”. Fără acest proiect şi fără să fi putut scrie, nu cred că aş fi reuşit să rămân pe linia de plutire.
Chiar şi aşa mi-a fost greu! Spre sfârşitul unei veri, mi-am luat bilet de avion spre Florida. Trei ani am bătut drumul dintre cele două țări, apoi m-am decis să rămân. Până când!? Greu de spus!
În drum spre noua mea casă,prin geamul maşinii, am privit cerul şi oceanul…nici astăzi nu ştiu de ce am fost şi încă sunt profund impresionată de cer şi apă! Impresia a fost atât de puternică încât a descătuşat energiile pozitive ale ființei mele! În câteva zile mi-am făcut ordine pe blog şi am postat câteva versuri.
Voi erați acolo! A fost o reîntâlnire emoționantă, gândurile voastre m-au bucurat! Dacă acum vă scriu, vi se datorează un pic şi vouă! Voi m-ați încurajat să merg mai departe şi voi merge atât timp cât cineva va citi ce scriu şi va privi ce desenez. Pe unii dintre voi vă ştiu chiar de la început, pe ceilalți de mai puțină vreme! Şi totuşi! Parcă v-aş cunoaşte de-o viață! Vă ştiu după modul în care scrieți şi v-aş recunoaşte doar citind câteva fraze scrise de voi! Sunteți unici!
La ceas aniversar, v-am invitat la expoziția mea virtuală „Printre ciulini”! În lucrările expuse am fost eu cu viața mea, cu bucurii, împliniri sau cu toți „ciulinii” care mi-au populat drumul vieții. I-am desenat frumos pentru că, nu-i aşa!?, fiecare îşi are proprii ciulini!
M-a emoționat numărul mare de vizitatori, dar mai ales aprecierile voastre! M-ați lăudat până peste poate!
Cea mai apreciată compoziție a fost „Apus de soare la ocean”, cu 13 voturi, apoi „Ciulinul” cu 11 voturi. Pe locul trei „Bondarul” care a primit 9 voturi. „Ciulinii” şi „Speranța” au primit câte 7 voturi, iar „Bondarii”, 5 voturi.
Mă înclin şi vă mulțumesc tuturor şi fiecăruia în parte!
Eu, Aura sau Aurora, cea de la Eco!



Compoziții personale.

ULTIMA LECȚIE!


A fost atunci o toamnă târzie. A trecut vreme de atunci, nu ştiu cât, adică ştiu, dar aş vrea să uit…şi anul acela şi cel ce-a urmat nu mai au nume…
Spre sfârşitul toamnei s-a iscat furtuna, iar spre primăvară a devenit uragan. Uragan ce-a devastat suflete şi vieți, mutându-le pe alte traiectorii.
Dimineața aceea de sâmbătă a început ca oricare alta, doar că nu a fost, dovadă că acum vă scriu despre ea. Diminețile de sâmbătă şi duminică erau singurele când aveam mai mult timp să tocăm mărunt idei şi tehnici de lucru, impresii artistice.
Dinspre atelier se revărsau în toată casa miresme îmbietoare de cafea. Iar eu eram încă învăluită de emoțiile serii trecute, când am vernisat expoziția „Alb”. Acum era momentul să mă gândesc serios la un nou proiect. Descoperisem cu ceva timp în urmă „arta liniilor”. Aparent nimic nou sub soare. Poți desena fără linii!? Nu, nu poți! Dar acum era vorba despre altceva. Un amestec de linii împinse în direcții diferite, aruncate unele peste altele într-o rețea fără cap şi fără coadă. Şi totuşi! Aceste „patterns” se repetă, dar cum!? Creează metafore, stimulează sentimente şi vibrează în idei năstruşnice! Te relaxează şi te bucură! Nu are reguli prestabilite şi nu poți greşi! Chiar dacă o linie o ia la sănătoasa, poți crea un alt model din aparenta greşeală.
În acea dimineață, imaginația mea o luase bine de tot spre înălțimi creative! Liniile se înlănțuiau cu uşurință pe un petic de hârtie.
El, cel mai dur critic al meu, dar şi cel mai bun mentor, privea dansul creioanelor pe hârtie. A luat un creion şi-a încercuit o secvență.
-Uită-te la liniile de aici!
Mă apăr cu inocența unui copil:
-E doar o schiță!
Tăios, îmi spune:
-Nici în schiță să nu mai faci aşa ceva! Desenul te poate prinde şi uiți! Ajungi la expoziție. Dacă dintr-o sută de privitori unul singur vede această repetiție supărătoare, pentru acel privitor trebuie să lucrezi perfect!
Şi-a fixat privirea în ochii mei…era foarte severă şi parcă glacială. Nu cunoşteam acea privire, dar am înțeles-o
mult mai târziu, când nu mai era…
-Ține minte ce-ți spun acum, că nu mai am ocazia s-o fac!
Şi nu a mai fost o astfel de ocazie…
De câte ori vreau să mă relaxez, desenez linii…de undeva din neant, doi ochi calzi mă privesc şi ştiu că liniile trebuie trase cu drag nu numai pentru mine, ci şi pentru cel ce le va privi…



Compoziții proprii. Desenate cu tuş şi creioane colorate.