Tocmai a stat ploaia! Pe trotuar alunecă, sub câte-o găoace îngălbenită, melci alburii şi lipicioşi.
Îi desprind încet şi-i pun în iarbă, unul câte unul.
Mă aplec şi simt deodată, în palmă, o mânuţă caldă…doi ochişori ca două flori de cicoare mă privesc…un glas drag îmi şopteşte: “Hai, mamă, să-i salvăm!…”
Din norii ochilor cad picături de ploaie…o rază de soare cade pe albastrul cicorilor…zâmbesc dulce-amar unei amintiri din anii trecuţi…
Lui MIC….
Vara e pe sfârşite! Pe coasta dealului, ierburile dau în pârg. Verdele crud de mai ieri s-a furişat încet şi sigur într-un galben- verzui.
De-aproape, doar câte-un pai auriu, cu spicul scuturat, se mai vede; restul s-a topit în bătaia vântului şi-a ploilor.
Ciorchinii de fructe roşii ai călinului îmi fac cu ochiul spre umbra străvezie, îndemnându-mă la odihnă. Mă aşez să-mi trag sufletul. Nici un cosaş n-a ajuns până aici în vara asta… ierburile s-au uscat pe picioare…
Pe fruntea pământului o nouă generaţie de ierburi crude se iveşte printre firele bătrâne. Mă minunez de succesiunea generaţiilor de ierburi, prin care-şi văd de treaba lor generaţii de insecte, aceleaşi, dar mereu altele.
Spre apusul ei, vara îmi oferă bucuria unor flori răsărite pe marginea drumeagului pe care încă-l urc…
Ecoarta's Blog 