A RUGINIT PĂDUREA!

 

     Privită de departe, pădurea de pe Făget arată absolut uluitor! Pentru mine nu este suficient: trebuie să ajung cât mai aproape de ea, să simt zbuciumul vieţii la apusul ei!

Urc din nou coasta Făgetului. Las cărarea şi-o iau printr-un pâlc de pădure de amestec. Un mesteacăn auriu se străduieşte să ţină sub control frunzele neastâmpărate, dornice să plece departe de casă pe aripile unei adieri calde de octombrie. Lângă el, un plop tremură necăjit că n-are ce să-mi arate: frunzele lui, îngrămădite pe fruntea pământului, foşnesc asurzitor în liniştea dimprejur. La doi paşi, mantia de frunze moarte a ocrotit pentru mine o ultimă floare ca o picătură de soare!

Ajung pe coama dealului şi în faţă mi se dezvăluie o privelişte de vis:  fagii au îmbrăcat pentru mine hlamida roşcată a împăraţilor de la începutul lumii…

JOACA VÂNTULUI!

 

     Plouă cu găleata de-aseară!

Stau pe prispă  şi privesc ploaia.  Florile din grădiniţa de la capătul prispei şi-au aplecat capetele resemnate sub potopul de apă.

După câteva rafale puternice de vânt, norii se împrăştie lăsând pe cer ochiuri de senin. Câteva raze de soare se năpustesc fierbinţi spre pământ. Florile se scutură de apă şi-şi ridică feţele surâzătoare spre înaltul cerului. Printre frunze se târăşte spre niciunde un melc.

E-atâta linişte pe-acest colţ de lume…doar vântul înfioară frunzele mărului şi, prinzându-şi în lungile-i plete un fluturaş, se-ndreaptă spre grădiniţa de flori.