Coada-şoricelului

 

     Dacă ai răbdare, când ieşi la plimbare, poţi descoperi prin iarbă adevărate minunăţii.

     Fie că este primăvară, fie că este vară, iarba are farmecul ei, dar chiar şi toamna poţi avea surprize cu ea şi asta v-o spune cineva care are obiceiul de-a răscoli printre fire în căutarea ”scenelor de lucru”.

     O dimineaţă de duminică fierbinte încă de la primele ore. Hotărâm să ieşim înainte ca termometrele să o ia razna. Iarba păstrează umiditatea nopţii, iar evaporarea ei împrăştie miresme de verde crud, întinse până departe de un fir de vânt. Încă mai sunt flori prin iarbă, dar coada-şoricelului este mai peste tot.

     Pare banală, dar are o savoare în culoare şi miros şi-o atractivitate delicată pentru o mulţime de insecte.

FLOAREA FLORILOR

 

     Pentru foarte multă lume, floarea-florilor este trandafirul. Trebuie să recunosc că-mi plac trandafirii, dar am încă multe alte flori care îmi plac foarte mult şi, în special, cele sălbatice, de prin iarbă.

      Cine n-a avut norocul să cutreiere pajiştile montane, nu s-a aşezat în iarbă şi n-a avut curiozitatea de-a privi  cu atenţie florile, înseamnă că a pierdut un spectacol unic, de mare frumuseţe şi gingăşie. Până o să ajung să cutreier fâneţele pline de flori, arome suave şi zumzete de gâze, mai am de aşteptat.

     Dar mi-am adus aminte de ele ieri când m-am întors acasă şi pe aleea din faţa blocului au înflorit câteva tufe de trandafiri roşii ca para focului.

FRUNZE

 

     După câteva zile caniculare, vremea s-a răcit foarte tare, iar ploile n-au contenit multă vreme, accentuând starea de rece.

     În astfel de condiţii nu te-duri să ieşi afară decât dacă este absolut nevoie. Stau la computer să-mi termin lucrările începute şi care nu suferă amânare, dar ochii îmi zboară pe geam prea des ca să pot fi eficientă, aşa că mă ridic şi privesc copăceii din faţa geamului.

     Sunt patru. Un păr, un măr, un cireş şi un fag au crescut împreună şi crengile lor s-au amestecat, încât cu greu le deosebeşti frunzele. Vântul aleargă nebun printre crenguţele lungi şi mlădioase ridicându-le, răsucindu-le şi legănându-le în toate părţile. În învălmăşeala creată, soarele trimite un şuvoi de raze peste frunziş, ajutându-mă să descopăr un decor absolut fascinant, în care fiecare copăcel îmi arată frunza lui în forme şi culori diferite.

     Un nor câlţos aleargă prin faţa soarelui întrerupând şuvoiul de raze, dar şi momentul de melancolie şi admiraţie. Foarte bine. O să intru în atelier şi o să vă arăt spectacolul frunzelor aşa cum l-am văzut eu într-o zi de la sfârşitul primăverii.