Suntem la făcut de fân, departe de casă şi stăm la umbră, dar gândul meu zboară departe, pe vremea când eram copil. Totul e altfel acum: părinţii mei dar şi eu am îmbătrânit, casele de aici din zonă sunt fie goale, fie dărâmate; nici fântâna din grădina vecinului nu mai este şi până şi vremea s-a schimbat.
La capătul grădinii noastre era casa fratelui bunicului dinspre mama. Bătrânii s-au dus, iar casa nu mai este demult; doar un morman de bârne de lemn amestecate cu lut răsare din bălării. Mă ridic şi plec spre vechea curte. Vreau să văd de aproape ce a mai rămas în curtea în care altădată era atâta viaţă. Nu găsesc poartă, aşa că sar peste gard şi ajung pe locul unde a fost căsuţa, apoi unde a fost casa.
Mă învârt de colo-colo şi descopăr un rest de zid pe care şi-au întins cârceii nişte flori albe şi luminoase. Peste urât şi moarte, viaţa triumfă în cele mai neşteptate locuri şi feluri.
Ecoarta's Blog 