SUNT TOAMNĂ!

Sunt toamnă

şi mă risipesc

prin crânguri,

zburând pe-un funigel

şi-mprăştii

stropi de soare

lumii-ntregi,

pentru o clipă.

Pe scara timpului,

tu, toamnă,

eşti o clipă!

 

 

 

LUMEA ASTA!

 

Azi am rupt în două lumea:

una e dincol’ de geam.

Cad ploi de vară,

dar în plină toamnă!

Iarba crudă

se grăbeşte să răsară;

păpădii zoresc

spre soare,

iar un toporaş buimac

s-a trezit c-o floare-n cap!

Frunzele ciupesc

din soare

picuri moi de aur…

cad frunze pe alei,

în acorduri calde.

Speriat de ce se-ntâmplă,

toporaşul

s-a învineţit de spaimă:

nu e prima vară,

ci e miez de toamnă!

Vai,

lumea asta-i ruptă-n două!

NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU SĂ PLÂNGI!

 

Mi-a trecut prin foc şi pară

sufletul de-atâtea ori

şi n-am plâns.

Mi-a trecut prin foc şi pară

inima de-atâtea ori

şi n-am plâns

cu sufletul golit

de ultima speranţă.

Şi-am plâns

când sufletul

mi-a fost cuprins

de-o brumă de speranţă.

PE ALEEA CU CASTANI

 

Cămăşuţe de castane

se zdrobesc de caldarâm.

O castană pudică

fuge-n iarbă

de ruşine

c-a rămas

cu trupul gol!