SFÂRŞIT ŞI ÎNCEPUT DE DRUM


Pornim spre Bucureşti cu câteva ore  înainte de miezul nopţii. Este capătul unui drum întins pe trei luni de stres în care s-au amestecat problemele personale cu cele profesionale. De rezultatul pe care-l voi afla în capitală, se vor termina sau vor continua unele dintre probleme. Nu-mi place să călătoresc noaptea, dar altă soluţie nu avem. N-ai cum să ajungi la primele ore ale dimineţii în Bucureşti, dacă nu pleci cu ore bune înainte, mai ales când distanţa este de aproape 500 km.

Sfârşitul verii m-a găsit prinsă în prea multe probleme pe care n-am avut cum să le amân sau să le anulez, ele continuând până pe la începutul lui noiembrie. Cel mai neplăcut lucru a fost însă faptul că n-am putut lucra în atelier, iar inspiraţia aproape m-a părăsit!

Toamna a trecut pe lângă mine uşor, puţine fiind orele petrecute în natură, la plimbare. Ieşeam doar sâmbăta şi rar duminica, câteva ore, prin zonă. Mie îmi place să dispun eu de timpul meu liber şi nu alţii să-mi „contorizeze” timpul petrecut în faţa computerului şi tipul de activitate. Dar asta e o altă poveste!

Drumul se afundă în negura nopţii. Rare şi slabe sunt luminile de pe marginea drumului şi doar farurile tirurilor ne arătau că nu eram singuri pe lume. Râdem, spunem bancuri sau întâmplări amuzante, să treacă timpul mai uşor şi să nu adormim. Undeva, pe o coamă de deal se vede o cetate. Hotărâm ca la întoarcere să n-o ocolim, mai ales că tuturor ne plac cetăţile, dar mai era ceva: ceva părea schimbat, însă fiind  noapte şi distanţă, nu reuşesc să-mi dau seama ce. Ajungem în capitală în zori şi rezolvăm în câteva ore totul, evident favorabil, apoi hoinărim prin câteva malluri, însă nu pierdem vremea şi hotărâm să ne întoarcem.

Ajungem la poalele Bucegilor. Au crestele acoperite cu omăt şi e frig, deşi soarele este încă sus pe cer şi din maşină ai impresia că e cald şi bine. Până la Rupea nu mai este mult. Ne oprim şi admirăm cetatea din vârful dealului şi nu ne vine să credem ce schimbată e. Cu câţiva ani în urmă am însoţit un grup de elevi într-o excursie. Atunci am urcat pe jos pe o cărare până la cetate, iar în interior nu aveai mare lucru de văzut. Zidurile erau lăsate pradă vremurilor care n-au stat degeaba atâtea secole. Mi-a părut rău de acea nepăsare a autorităţilor şi m-am gândit că asta e soarta atâtor bijuterii rămase de la străbunii noştri. Tare dragi mi-s lucrurile vechi, iar construcţiile mă dau gata. Stau pe marginea drumului şi nu-mi vine să cred că s-au găsit bani pentru restaurare. Ba chiar s-a construit drum de acces până la cetate şi chiar o parcare. Urcăm cu maşina până în parcare şi mie îmi vine să plâng de bucurie că, iată, mai sunt oameni care s-au zbătut pentru nişte ziduri, că mai există oameni pentru care aceste ziduri reprezintă o părticică din sufletul unui popor chinuit. Mă gândesc că poate va veni vremea acestui popor, aşa cum a venit şi vremea acestei cetăţi, să iasă la lumină, acolo sus, pe vârful istoriei umanităţii.

 

DSCN3200 copy      DSCN3212 copy   

Anunțuri

4 răspunsuri la „SFÂRŞIT ŞI ÎNCEPUT DE DRUM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s