Dudul, mărul şi cu părul
au ştiut destul de bine
că e toamnă.
Mult mai copţi
în ale vieţii
anotimpuri trecătoare
şi-au trimis spre mama ţărnă
frunze netrebuitoare.
Însă jos, în iarba crudă,
apărut-abia spre toamnă,
tinerel, necopt la minte,
a-nflorit iar toporaşul.
Ce-o fi fost în capul lui!?
Nepăsători, cei trei privesc
de sus, pe toţi, şi râd
de ignoranţa celor mici
din iarbă.
Brume albe se aştern
peste mari şi peste mici…
Doar micuţul tremură,
dar rezistă cu speranţa
că mâine
soarele-l va încălzi…
Azi, în zori, un soare trist
a topit pulberea albă…
Trupul firav i s-a frânt
când a înţeles că
primăvara e departe
şi iarna e aici!
Ecoarta's Blog 
Iarasi nu ma pot decat minuna! Si de-as fi vazut un toporas inflorit toamna, tot n-as fi putut scrie un poem atat de plin de sensibilitate! O sa ma uit mai atent prin iarba de-acuma!
ApreciazăApreciază
Bine faci! O să fii uimit de ce-o să vezi!
ApreciazăApreciază
Daca mai citesc o data balada, ma apuca plansul, nu alta! Dar e frumoasa poezia, chiar daca e trista!
ApreciazăApreciază
Bucuria, ca şi tristeţea, fac parte din viaţa noastră!
ApreciazăApreciază
Ce pacat, dar va veni ea, primavara!
ApreciazăApreciază
Da, şi va apărea din nou!
ApreciazăApreciază
… eu ţin cu toporaşul! Nu s-a frânt! S-a culcat şi a zis că mai doarme până trece iarna şi când se va trezi va fi cea mai frumoasă apariţie, iar dudul, mărul şi cu părul vor fi geloşi pe gingăşia şi frumuseţea lui!!!
Eşti un om deosebit Aurelia (acesta este numele tău?) cu o sensibilitate aparte. Fiecare poezie a ta spune acest lucru.
Sărbători cu bine şi să fie mai frumoase decât ai gândit !
ApreciazăApreciază
Da, numele meu este Aurelia, dar mi se mai spune Aurora. Mulţumesc de încurajări. Aş vrea să-ţi spun că tot ce este ataşat modestelor mele „creaţii” literare, îmi aparţine. Şi eu iubesc toporaşii, iar la primăvară, când vor înflori, o să le cânt de la fereastra mea, oda renaşterii şi-a bucuriei! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
SUPERB!!!!!!!!!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc foarte mult!
ApreciazăApreciază