Iarna s-a lăsat aşteptată mai mult ca-n alţi ani. Într-o dimineaţă, fulgi leneşi s-au revărsat peste lume, albindu-i vremelnic urâciunea.
Doar copiii s-au bucurat şi-au luat cu asalt întinderile creind o lume de omuleţi paşnici şi stranii. Amurgul se întinde peste sat tăcut şi rece. Ies să iau o gură de aer proaspăt şi mă-ndrept spre drumul de la vale. Cuprind cu ochii zarea uşor înceţoşată. Din hornurile caselor se înalţă fuioare calde de fum, iar în case, oamenii s-au adunat pe lângă sobe. Simt în nări miros de răşină arsă, de mere coapte, de copilărie…
Departe, pădurea tiveşte ca o dantelă satul. Mă simt ca la-nceputul lumii…
Fotografii din colecţia personală!
Ecoarta's Blog 