Aerul proaspăt al dimineţii este inundat de parfumuri delicate, răspândite de miile de flori care-au pus stăpânire pe ierburi, arbori sau arbuşti.
Este forfotă mare peste tot. Şi cei mari şi cei mici aleargă, care pe jos, care pe sus, dintr-o parte în alta, fiecare urmându-şi calea şi menirea: o albină de-abia-şi cară polenul, un fluture zboară grăbit şi se pierde după un tufiş, cucul strigă cât îl ţine gura, iar o rândunică săgeată albastrul, ciripind veselă.
Un cărăbuş de mai zboară greoi pe deasupra noastră, cu un bâzâit surd. O vrabie iuţeşte după el şi-l doboară dintr-o lovitură, apoi îşi savurează mic-dejunul direct pe alee.
Un trecător nesimţitor la nevoile altora, întrerupe ospăţul micuţei zburătoare!
Fotografie din colecţia personală.
Da, lanţul trofic! Numai că eu am fost gata-gata să stau în drum, nemişcată, până vrăbiuţa îşi termina micul dejun, ceea ce alţii n-au făcut-o! Sigur, mi-a părut rău şi de cărăbuş, dar…vorba ta, depindem unii de alţii mai mult decât credem!
ApreciazăApreciază
Este foarte adevărat: fiecare cu problemele sale, dar din când în când este necesar să ne recompunem într-un tot, legaţi prin fire nevăzute, fiecare fiind dependent de ceilalţi şi toţi ceilalţi de unul singur!
ApreciazăApreciază
Da, dar după o astfel de experinţă, înţelegi că toate vieţuitoarele pământului îşi au propriile căi de urmat!
ApreciazăApreciază
Fiecare cu viata…stressul…farmecul …
ApreciazăApreciază