Nu ştiu nici când,
nici cum
şi nici de ce mă simt
atât de singură.
Cu-atâta lume-n
jurul meu
nu ştiu de ce mă simt
însingurată.
Un suflet trist
şi singur
se zbate-ntre pereţii
unui trup obosit
ce speră
cumva,
cândva
să nu mai fie singur.
Fotografie din colecţia personală.
Cărţile au fost întotdeauna, şi vor rămâne, hrana mea de zi cu zi. Sunt mândră de cărţile mele, dar cele mai frumoase şi iubite exemplare sunt cele vechi, „bătrânicile” cum le spun eu, dar care ocupă un loc de seamă în bibliotecă.
Această revistă are o sută de ani, este interesantă, frumoasă şi va trăi încă mult şi bine de-acum în colo. Într-o bună zi îşi va schimba proprietarul, însă ea va fi aproape la fel!
Câţi dintre noi ajung la suta de ani, interesanţi şi frumoşi?! Iată marea diferenţă dintre noi şi cărţi!
Fotografii din colecţia personală.
Căldura foarte mare face aerul aproape irespirabil. Din când în când, o boare năvăleşte dinspre pădure răcorind aerul.
Prin merii de la fântână se agită tot felul de păsărele, mai ales vrăbii, care-şi au cuibul sub streaşina casei. Scot o găleată de apă şi intru în căsuţă. Cu coada ochiului văd o mişcare suspectă, mă-ntorc, dar nu văd nimic deosebit. Spre seară, aterizează pe pragul casei o vrăbiuţă. E pui din primăvară şi-o cheamă Puicuţa, după cum mă informează tăticuţul. Se duce direct sub masă şi începe să ciugulească fărâmiturile de pâine şi mămăligă, puse anume acolo pentru ea. Aflu că vine zilnic şi se hrăneşte cu tot ce-i pe sub masă. Mi se atrage atenţia să am mare grijă să nu se sperie şi să nu mai vină.
Zile la rând a intrat Puicuţa în căsuţă şi s-a hrănit, nefiind supărată de nimeni. Uneori, stătea pe stiva de lemne, aşteptând răbdătoare să intre în căsuţă. Într-o duminică, s-a iscat mare zarvă printre crengile merilor: rândunelele şi vrăbiile ţipau şi se roteau ameninţător deasupra ogrăzii. În înaltul cerului, un uliu păsărar dădea şi el târcoale zonei, iar ele, micuţele, încercau să-l alunge.
S-a aruncat în măr: frunze şi pene pluteau lent spre pământ. Zile întregi am aşteptat-o pe Puicuţă să vină, dar ea n-a mai venit niciodată…
Fotografie din colecţia personală.
Ecoarta's Blog 