PUICUŢA

 

     Căldura foarte mare face aerul aproape irespirabil. Din când în când, o boare năvăleşte dinspre pădure răcorind aerul.

     Prin merii de la fântână se agită tot felul de păsărele, mai ales vrăbii, care-şi au cuibul sub streaşina casei. Scot o găleată de apă şi intru în căsuţă. Cu coada ochiului văd o mişcare suspectă, mă-ntorc, dar nu văd nimic deosebit. Spre seară, aterizează pe pragul casei o vrăbiuţă. E pui din primăvară şi-o cheamă Puicuţa, după cum mă informează tăticuţul. Se duce direct sub masă şi începe să ciugulească fărâmiturile de pâine şi mămăligă, puse anume acolo pentru ea. Aflu că vine zilnic şi se hrăneşte cu tot ce-i pe sub masă. Mi se atrage atenţia să am mare grijă să nu se sperie şi să nu mai vină.

     Zile la rând a intrat Puicuţa în căsuţă şi s-a hrănit, nefiind supărată de nimeni. Uneori, stătea pe stiva de lemne, aşteptând răbdătoare să intre în căsuţă. Într-o duminică, s-a iscat mare zarvă printre crengile merilor: rândunelele şi vrăbiile ţipau şi se roteau ameninţător deasupra ogrăzii. În înaltul cerului, un uliu păsărar dădea şi el târcoale zonei, iar ele, micuţele, încercau să-l alunge.

     S-a aruncat în măr: frunze şi pene pluteau lent spre pământ. Zile întregi am aşteptat-o pe Puicuţă să vină, dar ea n-a mai venit niciodată…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.