Cărţile au fost întotdeauna, şi vor rămâne, hrana mea de zi cu zi. Sunt mândră de cărţile mele, dar cele mai frumoase şi iubite exemplare sunt cele vechi, „bătrânicile” cum le spun eu, dar care ocupă un loc de seamă în bibliotecă.
Această revistă are o sută de ani, este interesantă, frumoasă şi va trăi încă mult şi bine de-acum în colo. Într-o bună zi îşi va schimba proprietarul, însă ea va fi aproape la fel!
Câţi dintre noi ajung la suta de ani, interesanţi şi frumoşi?! Iată marea diferenţă dintre noi şi cărţi!
Fotografii din colecţia personală.
Ecoarta's Blog 
Mulţumesc mult! N-am foarte multe „bătrânici”, dar… sunt foarte mândră de cele pe care le am. Să ai o carte de 100 de ani şi să aibă hârtia impecabilă, e un record, în timp ce cărţi relativ recente sunt vai de capul lor! Sigur, n-am cărţi de mare valoare, dar pentru mine nu contează! Cartea în sine e marea valoare!
ApreciazăApreciază
Ah, mă refeream că nu cred că am bătrânici prin bibliotecă, doar ceva cărţi nu foarte vechi ce au mai fost şi pe la alţii, mi se pare tare frumos felul în care le numeşti.
ApreciazăApreciază
Poate ai dreptate! Cărţile rămân veşnic tinere, doar noi ne ofilim şi ne trecem, însă ele supravieţuiesc trecerii timpului şi nouă!
ApreciazăApreciază
Nu cred că le pot numi bătrânici, dar am şi eu câteva cărţi ce au mai trecut pe la alţii şi s-au aşezat la mine. În rest, la fel de mândră sunt şi eu de toate cărţile mele, cărţile rămân cea mai gustoasă hrană pentru sufletul meu, printre altele.
ApreciazăApreciază