CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI


  1. O VARĂ CUM N-A MAI FOST ALTA…

      Vara aceea mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Terminasem clasa a V-a cu rezultate foarte bune şi urma o vară ca toate celelalte, adică urcat şi coborât dealuri la făcut de fân, iar în sărbători la cules de poame şi bureţi, ceea ce azi s-ar traduce prin culesul fructelor şi ciupercilor de pădure.

     De joacă nici nu putea fi vorba. În acele vremuri, copiii rar aveau timp de joacă, poate în câte-o duminică, câteva ore, însă în restul timpului trudeau alături de părinţi la tot felul de treburi.

     În vara aceea, tăticuţul meu a făcut stână pe Călimani, iar eu urma să lucrez şi mai mult decât până atunci, aşa că am luat  cea mai „înţeleaptă” hotărâre: s-o şterg de-acasă urgent! Fără să suflu o vorbă despre ceea ce aveam de gând să fac, am luat-o spre munte,doar că, văzut din sat, muntele părea aproape, drumul până acolo însă era lung. Din fericire pentru mine, întotdeauna am găsit soluţii pentru situaţiile dificile în care m-am aflat. Acuma, şi jur, nu toate au fost dintre cele mai inspirate! Ce-am făcut?! Căldură mare, iar mie nu-mi prea place căldura! Drum lung, iar mie nu-mi prea place să merg mult pe jos! Undeva, la marginea satului, lângă drum, era priponit un cal, aşa că l-am dezlegat şi fără şa, fără pătură şi bici, am pornit-o. Stâna era cam la 16 km de sat, într-o margine a unei poieni mari, păzită de câţiva dulăi zdraveni şi, ştiind acest lucru, am dat drumul calului, care s-a întors acasă, şi m-am urcat într-un brad, de unde m-a recuperat tata, absolut stupefiat unde-şi găsise fata!

     A fost cea mai frumoasă vară din viaţa mea. Oricâte veri frumoase au mai fost, şi-au fost, ca aceea nici una şi nici nu vor mai fi. Eram atât de aproape de cer, un cer cu stele cum n-am mai văzut niciodată de atunci, iar prin iarbă străluceau zeci de licurici. Ce căuta un copil în miez de noapte afară, pe munte!? Era rânduiala stânilor din acea vreme să scoţi oile la păscut „în porneală”, tocmai în crucea nopţii.

     Sigur, mama n-a fost cea mai fericită fiinţă din lume când s-a trezit cu toată gospodăria pe cap, cu iarba necosită şi fata hălăduind ca un băieţoi pe munţi, după oi. A încercat să mă aducă acasă, dar nici măcar tata nu s-a aliat cu ea. Aşa că mergeam acasă doar când mergea tata şi ne întorceam la stână tot împreună.

     Minunate amintiri îmi năvălesc în minte, unele triste, altele amuzante, dar toate îmi produc o tristeţe dulce-amară, pentru că amintirile au rămas, estompate de timp, iar locurile doar cu numele..

     Nu, n-am mai fost niciodată de atunci acolo şi nici n-o să mai merg şi nu pentru că n-aş putea, ci pentru că nu vreau. La ce mi-ar folosi, la vârsta mea, să merg acolo, mai ales că pădurile au fost rărite, au trecut tractoare şi remorci, făcând drumuri adânci ca nişte răni ce nu se vindecă prea curând. Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre pădurea, poiana şi munţii din copilăria mea.

 IMG_8180

 

 

 

 

 

 

Apus pe Călimani

Anunțuri

6 răspunsuri la „CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI

  1. Ah, amintirile din copilărie, te înțeleg … natura cu munții, pădurile și poienile, izvoarele și marea ce sunt ca niște prieteni buni, cu care ne simțim bine și când suntem mici și după ce creștem, cel puțin eu așa cred. Mulțumesc pentru această frumoasă povestire pe care ne-ai împărtășit-o. O noapte bună și un weekend minunat îți doresc !

  2. Viata la munte a fost o adevarata binecuvantare! N-am trait la munte, dar imi dau seama cat de minunat trebuie sa fie sa-ti duci existenta acolo. Scrii frumos, imi place mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s