CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI


5.COBÂRZAN     

-partea I-

      Pe Călimani nu eram doar noi cu stâna. Pe toate coastele era câte o stână, însă distanţă dintre ele era destul de mare, iar de văzut nu-i vedeam, doar îi auzeam pe ciobani chiuind. Nu se vizitau pentru că nu aveau timp de vizite, însă se întâlneau când îşi căutau oile pierdute. Şi se pierdeau destul de des şi ajungeai să le cauţi şi câte o săptămână uneori.

       Ne pomenim într-o zi cu ciobanii de pe valea Mureşului că-şi caută nişte oi rătăcite şi, spre norocul lor, ele erau la noi. De obicei, când se mergea la alte stâni, nu te duceai cu câinii după tine că se isca un adevărat război între ei. Şi totuşi, aceştia au venit cu un câine, care, după cum spunea stăpânul lui, nu se dezlipea de el. La stână nu erau decât nişte căţei, care l-au asaltat imediat, însă i-a alungat cu un hămăit gros şi răguşit, iar micuţii au fugit cu codiţa între picioare şi s-au ascuns care pe unde a încăput. Ceilalţi câini erau plecaţi cu ciobanii noştri. Era foarte înalt, lăţos, alb cu pete cafenii şi cu ochii aproape roşii. Îţi inspira teama numai privindu-l. M-am urcat pe gard şi l-am studiat atentă, pentru că ceva mă atrăgea la el. Stăpânul lui mi-a spus că e paşnic şi să nu-mi fie teamă de el. Cum nu-mi plăcea să stau în gura celor mari, mi-am luat găleata şi-am plecat după apă, ştiţi, la izvorul meu, cel cu şarpele! La un moment dat mă uit în spate şi-l văd pe lăţos în spatele meu. Sigur că un fior rece mi-a trecut pe şira spinării, dar nici n-am zis nimica. Cât au stat ciobanii la noi, el a stat destul de aproape de mine, însă la plecarea lor s-a urnit cu greu şi-a plecat. A doua zi ne pomenim cu câinele la stână şi direct lângă mine. L-am mângâiat şi cred că atâta a aşteptat.  Spre seară, un cioban a venit după el, l-a legat şi l-a dus mai mult târât decât de voie bună. L-au ţinut legat câteva zile, însă când i-au dat drumul, iar a venit la noi. Într-o zi, stăpânul lui, ştiind cu cine are de-a face, a venit la tata şi i-a propus să-i dea ceva în schimbul câinelui. Şi ce putea să ceară decât o oaie! L-a auzul cererii, toată lumea a început să râdă. Cum să dai o oaie pe un câine!? Şi totuşi, tata a dat o oaie pentru un câine! De fapt, tata mi-a făcut un cadou, iar bucuria mea a fost imensă. Nu, n-am primit de la părinţii mei cadouri scumpe sau multe, dar de acesta nu voi uita niciodată. Atunci l-am botezat Cobârzan. Nu ştiu ce nume a avut înainte, dar pe acesta l-a acceptat imediat, ca şi cum aşa ar fi fost strigat toată viaţa lui. Nu se dezlipea de mine şi de tata, doar dacă îl legai, însă când îi dădeai drumul o lua la goană până unde era unul dintre noi. Cobârzan şi-a dovedit însă şi vrednicia, fiind un paznic grozav pentru oile noastre. Toată noaptea patrula de jur împrejurul stânii şi nu o dată, a alungat urşii veniţi la vânat. Cam la două săptămâni plecam în sat pentru câteva zile, timp în care tata mai cosea, o mai ajutam pe mama la fân sau se rezolvau alte treburi. De fiecare dată, Cobârzan era după noi. Niciodată n-a stat la stână fără unul dintre noi.

       Toamna, când am coborât oile de pe munte, el s-a instalat în curtea noastră, ca un vrednic şi adevărat stăpân ce era!

       Nu, nu am poze cu Cobârzan. În anii aceia, în locul unde am trăit eu, nici nu putea fi vorba să ai un aparat foto. Mai veneau turişti şi făceau poze, am câteva din vremea aceea, dar cu el n-am. El este în inima mea!

 

IMG_8179 copy

 

Anunțuri

14 răspunsuri la „CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI

  1. Foarte emoţionante sunt amintirile tale despre Cobârzan. Povestea ta mi-a atins sufletul. Din poveştile tale, constat că şi tu şi eu ne-am trăit copilăria simplu dar profund şi-am ştiut să ne bucurăm de tot ce am primit.
    Îţi mulţumesc din suflet că împărtăşeşti cu noi aceste poveşti minunate, trăite frumos cu adevărat.
    Abia aştept continuarea poveştii.
    O duminică minunată îţi doresc, ecoarta şi numai bucurii! 🙂

    • Îţi mulţumesc că mă citeşti! Înseamnă mult pentru mine. Din păcate stau foarte prost cu timpul liber. Mă omoară faptul că nu pot scrie decât rar, dar e bine şi atât! Da, am avut o copilărie de vis, acea copilărie simplă, dar plină de bucurii reale, însă abia acum, de câţiva ani, am realizat ce vremuri am trăit! Îmi pare rău că astăzi, copiii nu mai pot avea parte de aşa ceva! Tot binele lumii, ţie!

      • Ştiu cum este cu timpul, ecoarta. La fel sunt şi eu. De cele mai multe ori salvatorul meu, de-a ajunge şi pe blog, este telefonul.
        Vreu să ştii că poveştile tale mă bucură foarte mult, îmi mângâie sufletul. mă regăsesc în ele, îmi trezesc cele mai frumoase amintiri petrecute în copilărie.
        Zile frumoase şi numai bucurii îţi doresc şi eu. ❤ 🙂

  2. Sper ca atunci când ies la pensie, să am timp şi pentru sufletul meu! În rest, capul mi-e plin de proiecte şi tare mi-e teamă că n-o să pot să le duc la bun sfârşit în veci! Dar aşa e viaţa! Unii pierd vremea în te miri ce locuri, nefăcând nimic, iar alţii nu au vreme nici să sufle!

  3. M-a făcut să râd răspunsul dat Stefaniei referitor la timpul liber ce crezi că ţi-l va oferi pensionarea!! Este o iluzie periculoasă! La fel am gândit şi eu , dar a venit pensionarea şi am constatat că n-am făcut decât să ratez scrierea a mii de pagini pe care aş fi putut să le scriu la vremea tinereţii. Nu amâna nimic pentru că fiecare vârstă are indatoririle ei şi timpul liber este şi mai puţin!
    Legat de povestea ta, ca de obicei este înduioşătoare, este de uns sufletul şi de pus la rană, iar tu scrii nu cu litere ci cu stropi din inima ta.

    • Nuuuuuuuuuuuuu!? N-o să am timp!!?? Se poate. O, Doamne, atunci trebuie să-mi schimb tactica. Mulţumesc de atenţionare! De fapt ai dreptate! Băiatul cel mare mi-a zis într-o zi că abia aşteaptă să ies la pensie să mă ocup de copilaş, iar cel mic tot cam aşa ceva! Problema e că unul e în ţară, iar celălalt la 10 mii de km. Perspectiva e sumbră: naveta între două continente!
      Îţi mulţumesc pentru sfat şi aprecieri. Ca de obicei eşti foarte darnică cu laudele la adresa mea! Te îmbrăţişez!

      • Ei, aia este! nepoţii! Şi copiii! Fiindcă aceşti copii rămân copii atâta timp cât le trăiesc părinţii şi vor pretinde firesc ca ei să rămână mereu prioritatea numărul unu a părinţilor. Nu aşa i-am format? Ne-am gândit noi vreodată la noi când a fost vorba de făcut ceva pentru copii? Nu. Şi-atunci … le putem pretinde altceva? Nu In concluzie, timp liber la pensie nu există.

  4. Foarte frumoase amintiri, pe care le urmăresc cu multă plăcere pentru că sunt povestite frumos cu un stil propriu, original. În povestirea de azi relația de prietenie cu Cobârzan care a știut să-și aleagă stăpânul (și prietenii) m-a emoționat dând povestirii farmec. Mulțumesc, cele bune și o duminică plăcută !

  5. ” Calator printre cuvinte ”
    Ia te rog frumos aminte
    C- AMINTIRILE nu mor
    Mai ales când ai un dor
    De a merge inapoi
    Cu pasi repezi, par valvoi
    Sa-ti reamintesti cu drag
    Ce-ai lasat pe-al tau catarg
    Sa luceasca mai mereu
    Ca un falnic curcubeu ! 🙂
    O zi frumoasa ca si amintirile postate ! 🙂
    Aliosa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s