CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI


6.COBÂRZAN

-partea a II-a-

      La sfârşitul  lui august, tata m-a trimis acasă. Nopţile deveniseră foarte reci, iar noi dormeam în mijlocul oilor într-o colibă din scânduri, care nu te apăra nici de frig, nici de vânt, doar că nu dormeai pe pământ. Tata şi cu Cobârzan m-au condus până la marginea poienii, iar eu şi cu un cioban am plecat spre sat. Cobârzan a stat nemişcat până ce nu m-a mai văzut, apoi s-a întors cu tata la stână. Ştia foarte bine care era datoria lui.

      În Vinerea Mare se alegeau oile, iar în ziua aceea n-am mai avut stare până n-au ajuns acasă, cu bine, toţi. Am ieşit de multe ori în drum, încercând să aud măcar clopotele, care să-mi dea de ştire că sunt aproape. La un moment dat, îl văd pe Cobârzan alergând şi n-a durat mult până când a fost lângă mine. A sărit cu labele din faţă pe umerii mei şi a început să mă lingă, umplându-mă cu o porţie generoasă de bale şi noroi. Însă bucuria mea a fost atât de mare că n-a mai contat nimic. Pentru mine n-a contat, dar nu şi pentru mama, care n-a înţeles niciodată cum e posibil să dai cea mai bună oaie pe o javră de câine. Auzind potopul de vorbe grele, Cobârzan a făcut cale-ntoarsă până la turmă şi a însoţit-o până acasă.

     Toată toamna a stat cu mine pe Ciurgău, unde mă duceam cu oile şi vaca la păscut, după ce veneam de la şcoală. Îmi punea mama un boţ într-o trăistuţă, cărţile şi plecam. Părinţii mei aveau alte treburi de făcut cum ar fi de cărat fânul acasă, de scos cartofii, varza, napii porceşti, de reparat una, alta, aşa că era imposibil să mă scutească de făcut treabă! Mai veneam aproape pe înserat şi abia atunci mă apucam să-mi scriu temele, la lumina lămpii cu gaz. Că de învăţat învăţam umblând după animale. Ce-i boţul!? Se lua o bucată de mămăligă, se făcea o adâncitură în care se punea brânză, apoi se rotunjea şi se prăjea în unt. Făcea o coajă atât de bună, că nici un desert din lume n-o întrecea!

      Tata i-a făcut lui Cobârzan o cuşca mare, să încapă, dar el nici n-a intrat în ea, dar să mai şi doarmă. Dormea la capătul târnaţului, însă până ajungea acolo, străbătea toată prispa şi-o umplea de noroi, spre disperarea mamei care ţinea la curăţenie ca la ochii din cap! Tata i-a pus acolo un braţ generos de fân, un cojoc şi acolo a dormit toată iarna. Vorba vine dormit, că patrula de jur-împrejurul curţii, având prin pământ şi apoi prin omăt, adevărată cărare. Nu avea treabă cu nimeni, dar nu-i plăcea să stea cineva prea mult în dreptul curţii noastre, aşa că, de se-ntâmpla ca doi oameni să povestească, ieşea în drum, se punea lângă ei şi nu intra în curte decât când aceştia plecau. Şi plecau repede că numai să-l fi văzut aşa mare şi cu ochii roşii şi te treceau fiori reci. Iar el era aşa de blând, de înţelept şi de devotat şi, din păcate,  numai tata şi cu mine l-am înţeles. Ceilalţi spuneau doar că e bun la oi, iar mama că e o javră nenorocită.

     Hrana lui Cobârzan era un cir, adică o fiertură de făină de mămăligă, în care se mai punea şi câte-o cană cu lapte sau puţină untură de porc rămasă de la gătit. Numai că uneori mânca, alteori nu. O bună bucată de vreme n-am înţeles de ce într-o zi mânca şi în altele nu. Sigur că această frământare o aveam doar eu şi mama, dar fiecare în felul ei: mie mi-era teamă să nu fie bolnav, iar mama că prădăm atâta mâncare, ceea ce nu era departe de adevăr, că nu aveam mâncare de aruncat. La noi în sat, nefăcându-se nici un fel de cereale, ele trebuiau cumpărate, iar banii erau puţini şi se câştigau greu. Şi aşa, în fiecare dimineaţă, mâncarea lui Cobârzan devenise o problemă şi crease o anume tensiune între noi. Refuzul lui de a mânca m-a ambiţionat să dezleg misterul şi m-am pus pe analizat şi selectat toate situaţiile, apoi prin eliminări succesive ale posibilelor cauze, până când am ajuns la cauza reală, pe care am verificat-o, fără să spun nimănui nimic. Dragul meu câine mânca doar dacă puneam eu sau tata ceaunul în roţi, pe sobă, noi puneam făina şi amestecam, noi i-o duceam afară. Numai să fi atins ceaunul mama şi ştia şi nu mânca!

     De atunci nu-i făceam decât eu de mâncare, însă nici după aceea mama nu l-a privit cu ochi buni, dar nici el pe mama. Se ferea din calea ei, iar mama nu-l vedea odată fără să-l blesteme. Orice ar fi făcut, mama nu putea trece peste modul în care a apărut în curtea noastră. „Să dai tu cea mai bună oaie pe un câine!? Te râde tot satul!” Şi, poate, şi mama avea dreptate că vremurile erau grele, iar tata muncea în pădure, în omătul până la genunchi, pentru câţiva lei, din care trăiam şi noi şi animalele.

Fotografie din colecţia personală. Vedere de pe Făget, iar Ciurgăul este în faţă.

DSC04963 copy

Anunțuri

9 răspunsuri la „CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE ŞI CULORI

  1. Foarte frumoasă fotografia, adică peisajul unde îmi închipui povestirea atât de frumos redată cu toate personajele. Ne-ai făcut să-l îndrăgim pe Cobârzan.
    Mulțumesc pentru aceste momente, o duminică plină de voie bună în continuare și o săptămână excelentă !

  2. Frumoase amintiri! Zona este foarte frumoasa asa cum se vede din poza, dar nu reusesc sa o identific (locul din care ai pozat si satul surprins). Spune-mi te rog daca Faget este un munte si daca satul din poza este Ciurgau de Mures. (sau te rog sa imi dai mai multe detalii despre zona). Multumesc anticipat.

    • Nu. Făgetul este un deal în mijlocul satului. Satul meu este Bilbor, cel cu apa minerală, aşezat la poalele Călimanilor şi da, este un loc de o frumuseţe rară. Mulţumesc!

      • M-am gandit ca este situat in zona Calimanilor deoarece am citit si prima parte a povestii, dar cautand pe Google numele satului m-a dus la localitatea din Mures. Multumesc pentru informatie. Desi nu este zona mea de lucru totusi daca am ocazia o sa trec printr-o delegatie sa vad satul. Oricum zona Calimanior m-a fascinat inca din 2008 cand ajungeam la Toplita (oras care mi-a lasat o amintire placuta in suflet) aproape in fiecare luna in interes de serviciu si cand am vizitat si statiunea Borsec. Toate cel bune!

      • De la Topliţa mai sunt 25 km, însă mergând spre Borsec, dai de o bifurcaţie: dreapta te duce spre Borsec, iar spre stânga sau mai bine spus tot înainte, la Bilbor. Şi noutate: s-a asfaltat drumul! Numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s