ZBOR SPRE STELE!


 

 

Lui Dorin Filip, căzut la datorie în ziua de 21 noiembrie 2014.

 

Puştiule, te pun absent

în catalogul vieţii tale!

Că ai ales să zbori spre stele

pe-aripi de foc,

pe-aripi de jale!

Soldat în oastea îngerilor săi

chiar Dumnezeu te-a dus, copile!

Să spui acol mereu „prezent”

şi să-i mai spui lui Dumnezeu

că pe Pământ nu-i bine!

DSC05419 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Icoană din colecţia familiei

Anunțuri

COBÂRZAN


 

-partea a IV-a

            Nu ştiu cât timp a trecut de la întâmplarea cu ursul, poate două, poate trei săptămâni, dar nu mai mult. Şi ne pomenim într-o seară cu tata acasă, necăjit că-i pleacă un cioban şi nu găseşte pe nimeni în loc. Sigur că mama s-a supărat, dar a doua zi, când nici nu se crăpase de  ziuă încă, ieşeam din sat.

          De data asta, treaba mea era să mă duc cu mieii, să fi fost vreo 50-60 de bucăţi, la păscut. Cobârzan era cu mine, iar mie nu-mi era frică să stau cât era ziua de mare prin poieni sau margini de pădure. Mai găseam fragi sau afine, uneori bureţi şi alegam după câte un rătăcit să-l aduc lângă turmă.!

          Dacă închid ochii, văd scene din acele vremuri, văd coasta, mieii şi-o fetiţă cu un câine cât ea de mare…Şi-mi dau seama cât de fericită am fost atunci, dacă după atâţia ani, aceste întâmplări sunt atât de vii în mintea mea!

          Într-una din zile, plictisită de aceleaşi locuri, hotărăsc să bag mieii în plantaţie. Plantaţia era o suprafaţă de teren pe care erau plantaţi puieţi de molid, însă păşunatul acolo era interzis. Ştiam acest lucru foarte bine, dar…Consecinţele au fost pe măsură! Tata a fost amendat şi le-a mai dat pădurarilor şi doi caşi. Nu, tata nu m-a certat nici atunci, nici altădată când făceam boacăne, că Doamne, multe mai făceam, dar se uita într-un fel anume, iar eu ştiam că-i supărat.

          Câteva zile am stat cu mieii pe poiană. Poiana unde era stâna să tot fi avut 10-15 ha, iar eu trebuia să stau în partea de răsărit, pentru că urma o fâşie de pădure şi iar o poiană. În zona aceea aveam voie să mă mişc. Într-o zi am constatat că sunt singură, adică fără Cobârzan. Oricât l-am strigat, n-a apărut. Într-un târziu a ieşit, adică m-am trezit cu el lângă mine. Povestea s-a repetat câteva zile la rând, fără să avem habar pe unde umbla. I-am povestit tatei, dar nici el n-a găsit o explicaţie la aceste misterioase dispariţii. Parcă ştiind că a întrecut măsura, Cobârzan a hotărât să ne lămurească. Într-o după-masă, pe când se mulgeau oile, din partea de apus a poienii, a ieşit Cobârzan. Avea ceva în gură. A stat o vreme la marginea pădurii, apoi, şovăielnic, a venit la noi. În gură avea un pui de căprioară. Bietul era slab, că abia se ţinea pe picioare. Ce-a urmat este uşor de imaginat! Mi-am adus aminte că în urmă cu vreo săptămână, tata îmi spusese că undeva este un hoit, pentru că stoluri de corbi se roteau exact în partea de unde a apărut câinele. A urmat o dezbatere amplă pe tema puiului: ce să facem cu el, cu ce să-l hrănim? În prima fază i-am dat lapte de oaie, apoi de vacă. Am trimis vorbă în sat să ne trimită o tetină să-l putem hrăni mai bine. În câteva zile s-a obişnuit cu noi şi ne urma peste tot, sub atenta supraveghere a lui Cobârzan, care mârâia înfiorător dacă un alt câine încerca să se apropie de pui.

         După câteva zile, tata m-a trimis acasă. Puiul a rămas în grija tuturor, adică a nimănui, că toată lumea avea sarcini precise de executat, iar puiul nu intra în calcule. Într-o zi, un cioban a coborât la apă, cu puiul după el. Acolo erau câteva troci (trunchiuri de molid, scobite), pentru adăpat animalele. La apă erau şi câţiva cai, care au simţit mirosul de sălbăticiune şi l-au călcat în picioare…

DSC08609 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC08631 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală.

 

 

 

PLEC ÎN LUME


De ce vine toamna?!

N-are casă şi copii

pe lângă masă?!

Pleac-aşa, hai-hui,

 prin lume,

răvăşind totul

în cale:

frunze rupte,

ierbi uscate,

ploi şi brume îngheţate!

Şi-mi cântă lin,

de dragoste şi dor,

pe-o strună

de firicel de vânt,

o melodie

în si bemol major.

Doamnă Toamnă,

hai în casă!

Vreau să fiu copilul tău.

Vreau să plec

cu tine-n lume,

să pictez cum n-am pictat

şi să cânt cum n-am cântat!

 DSCN4669 copy

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

 

CĂUTARE


 

Pe alei îngălbenite

paşii mei se-ntind agale,

căutând cu disperare

urme, umbre

din trecut.

Te caut printre frunze

pe alei îngălbenite

şi găsesc doar

urme, umbre

din trecut.

Peste tot sunt urme.

Peste tot sunt umbre.

Tu nu le-auzi

şi nu le vezi.

Aud şi văd

urme, umbre

din trecut.

DSCN5106 copy

 

 

 

 

 

DSCN5104 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală.

 

LA PLIMBARE


 

Dimineaţa s-a născut

dintr-o noapte muribundă,

suliţe din praf de stele

sparg răcoarea dimineţii.

Frunze moarte se zdrobesc

sub paşii mei fără de ţintă.

E toamnă iar! A câta toamnă

mă ia de mână şi mă poartă

pe drumuri vechi, cărări uitate,

printre culori şi dulci mirosuri?!

E toamnă sau e primăvară iar,

…că-n colţ castanu-a înflorit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSCN3045 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colecţia personală.