COBÂRZAN


 

-ultima parte-

          Vara s-a scurs de pe munţi pe nesimţite, lăsând locul brumelor, ceţurilor şi vânturilor reci. La Vinerea Mare, oile au pornit spre sat, însoţite de tânguirea tristă a munţilor, rămaşi pustii, dar în stăpânirea sălbăticiunilor.

Spre amiază au intrat în sat. În frunte, cum era de aşteptat, era Cobârzan. Am ieşit de multe ori la poartă să văd turma şi, într-un târziu, am auzit clopotele şi pe Cobârzan alergând spre mine. Întâlnirea a fost emoţionantă, dar el n-a stat prea mult cu mine, ci a dat o raită prin curte, să vadă dacă totul este la locul lui, apoi s-a întors la oile lui. A stat în drum şi-a petrecut cu ochii fiecare gospodar care pleca cu oile lui.

Viaţa şi-a reluat cursul firesc: tata la lucru în pădure, mama cu toată gospodăria pe cap, iar eu la şcoală. După ce veneam de la şcoală, o ajutam pe mama la treburile de pe lângă casă, care erau multe de tot şi abia biruia să le facă, mai ales că tata pleca cu noaptea-n cap şi tot cu noaptea-n cap venea acasă. Într-o zi, abia venită de la şcoală, o aud pe mama tunând şi fulgerând în curte. Ies să văd ce-a nemulţumit-o şi  aflu că prietenul meu iar a vărsat mâncarea din ceaun. Aşa protesta el dacă nu-i făceam eu mâncarea! Ghinionul lui! Mama a luat o bucată de scândură şi-a aruncat-o spre el, lovindu-l la un picior. N-a scos un sunet, n-a alergat. S-a întors mirat şi s-a uitat preţ de câteva secunde la noi, apoi, cu capul plecat, s-a îndreptat spre poartă. A sărit gardul şi-a plecat. Ne-am văzut fiecare de treabă, eu cu învăţatul, mama cu-ale ei. Auzim un vecin strigând afară şi ieşim amândouă să vedem ce s-a întâmplat. Vecinul ne spune să mergem să luăm câinele din drum că nu poate merge şi se târâie pe picioarele din faţă. Am alergat într-un suflet până la poartă şi l-am găsit pe podeţ. Am deschis poarta şi, târându-se, a intrat în curte. Avea la gură spume albicioase. Am început să plâng în hohote şi mama m-a trimis să aduc din casă lapte. Striga şi ea, speriată: „ce-ai făcut, nebunule, ai lins otravă?” I-a turnat pe gât lapte, iar pe mine m-a trimis în casă, interzicându-mi să mai ies afară. Am plâns mult, cu suspine, sperând ca laptele să-l salveze. Vădit afectată, mama a stat îmbrăcată şi l-a aşteptat pe tata să se întoarcă acasă. Când a intrat pe poartă, mama a ieşit şi abia după câteva ore s-au întors în casă.

După, am avut voie să ies afară. Plângând, am căutat locul unde l-ar fi putut duce, dar n-am găsit nimic. Probabil l-au îngropat pe ogorul din fundul curţii. N-am întrebat nici atunci şi nici altădată unde l-au dus. Şi nici nu voi întreba. Cobârzan va trăi în inima mea cât voi trăi eu. Cobârzan ştia că sub pădure sunt nişte resturi de animale moarte, stropite cu otravă, pentru că l-am dus şi i-am explicat că nu are voie să mănânce, iar el a înţeles. A adulmecat hoiturile şi s-a îndepărtat dezgustat. Numai că, lovitura cu scândura a însemnat lovitura în demnitatea lui. El, care-şi făcuse datoria faţă de toţi şi toate, a fost lovit. Aşa ceva era, pentru el, de neacceptat. Şi ne-a pedepsit!

 

IMG_2604 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe acea poartă a ieşit şi intrat pentru ultima oară, Cobârzan.

 

IMG_2470 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Sub acea pădure s-a dus să ne pedepsească.

 

 

Anunțuri

24 de răspunsuri la „COBÂRZAN

  1. M-am bucurat de povestea ta atât de emoţionantă, ecoarta. Mulţumesc.

    La mulţi ani, ecoarta, cu prilejul Zilei Naţionale a României!
    La mulţi ani, tuturor românilor de pretutindeni!
    Dumnezeu să binecuvânteze, România şi pe toţi românii cu, sănătate, pace şi prosperitate! ❤ 🙂

    • Ţie personal, de ziua ţării, sănătate şi noroc, iar ţării noastre, să aibă puterea să se ridice spre alte orizonturi şi să apucăm zile mai liniştite, cu pace în inimile tuturor. Dumnezeu şi Maica Sfântă să alunge dihonia dintre noi!

  2. Mulțumesc pentru această o povestire frumoasă și emoționantă, îmi pare rău pentru Cobârzan (aproape uman într-un fel), l-am îndrăgit. De ziua noastră a românilor, La mulți ani cu bucurie !
    Trăiască România !

    • MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ! Ţării noastre dragi, anii buni şi îmbelşugaţi! Să aibă puterea să depăşească dihoniile artificiale dintre graniţe, dar şi pe cele de dincolo de ele! Conducătorilor, să le lumineze Dumnezeu mintea!

  3. Emoţionantă întâmplare… Of, ce tragic sfârşesc multe dintre animalele noastre dragi… Dar le păstrăm în amintire, în inimă!
    La mulţi ani de Ziua României! Pace şi bucurie! 🙂

    • În timp ce scriam ultima parte a povestirii, mi-am adus aminte de toate animalele care s-au perindat prin viaţa mea. Am ajuns la o concluzie de-a dreptul dramatică şi anume: toate, dar absolut toate pe care le-am iubit, au sfârşit tragic! Nu ştiu dacă e o întâmplare sau destinul fiecăruia, dar am hotărât să nu mai apropii pe lângă casă nici un animal.

  4. Unele ființe nu acceptă ”cușca” regulilor; cu ele trebuie să ai răbdare ca un străjer. Dar merită; te vor răsplăti, pentru că aproape întotdeauna sunt ființe bune, fie ele oameni sau câini. Am avut ce învăța din povestea asta tristă.

    La mulți ani pentru ziua de azi, din care mai e ceva!

  5. superba povestirea ta… chiar daca are altfeld e final decat am fi dorit…
    ai o putere fantasitica de a-mi aduce in fata atat de pregnant amintirile copilariei… chiar daca… nu am avut un… cobarzan…

      • O, copilăria! Refugiul neprihănit în vremuri de tristeţi, gura de aer prospăt când simţi că te sufocă vremea şi vremurile! Fugim acolo, tot mai des de la o vârstă, încercând să păcălim dezamăgirile! Sau să le îndulcim! Dacă Cobârzan ar fi fost primul sau ultimul câine din viaţa mea, atunci ar fi fost bine! Numai că, trăind la ţară, mi-am petrecut copilăria între animale. Din varii motive, unele sfârşesc tragic, iar dacă le ai la inimă, durerea este şi mai mare. Multe dintre animalele mele iubite au avut o soartă crudă şi-au fost nu numai câini, ci şi pisici, iepuri, miei…

    • Ştii, multe din întâmplările copilăriei se pierd în negura uitării, dar îţi rămân în minte acelea care te-au emoţionat puternic. Am multe astfel de întâmplări de spus, cele mai multe tragice sau poate eu am fost mult prea sensibilă, rezonând cu necuvântătoarele, într-un registru emoţional greu de definit! Mulţumesc de vizită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s