CÂNTECELE PĂDURII


-partea a II-a

Vara lui 2013

     Pornesc agale, la primele ore ale dimineţii, spre Obcină. Mi-e dor de pădure, de sentimentul de rupere totală de lumea nebună în care mă zbat zilnic, de liniştea şi cântecul foşnitor al pădurii.

     Drumul şerpuieşte domol printre case şi fâneţe. Oamenii sunt deja la lucru. N-auzi decât fâşâitul coaselor prin iarbă şi cântecul tânguitor al brazdelor sparte cu grebla.

     Pădurea mă întâmpină tăcută. Umbra deasă mă îmbrăţişează răcoroasă, împrăştiindu-mi starea de nelinişte. Mă afund în pădure. E răcoare şi doar insectele taie în linii invizibile liniştea străvezie. Undeva, un cuc îşi cântă singurătatea speciei, nepăsător şi rece.

     Cândva, un suflet trist l-a auzit şi şi-a legat amărăciunea vieţii de ingrata lui existenţă.

S-o dus cucu’ de pe-aici

Ş-o rămas puiuţii mici.

Făr-aripi şi fără pene

Ar zbura, da’ n-au putere.

S-o-nturnat cucu’ cu vreme

Ş-o găsât puii cu pene.

Cucu’ de părere bună

Cântă-n codru de răsună.

Io cu mândra n-o duc bună,

Până suntem dimpreună.

DSC08635 copy

 

 

 

 

 

 

DSC08630 copy

 

 

 

 

 

 

DSC08622 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală

Anunțuri

6 răspunsuri la „CÂNTECELE PĂDURII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s