POVEŞTI DE VIAŢĂ


     În drum mă întâlnesc cu vecina noastră, Nana. Cum fiecare mergea în treaba ei, ne oprim să mai povestim. Avea o plasă plină, iar deasupra se vedeau câteva hăinuţe pentru un copil mic. O întreb unde merge. Observă că mă uit nedumerită la plasă şi-mi spune că merge la Ana, că are copil mic. „Care Ană?”, întreb şi-mi spune că „Ana, nepoată-mea, ştii atunci în iarna lui…”.

     Era iarna lui 94. Lumea trăia din plin bucuria sărbătorilor de iarnă. În preajma amiezii, o ambulanţă îşi croia cu greu calea pe drumul de pământ, acoperit cu un strat gros de omăt. În partea aceea de sat erau câteva case izolate de două dealuri în care locuiau câţiva bătrâni, dar erau şi familii tinere. S-a aflat repede că pe Floarea au apucat-o durerile facerii. A doua zi, o veste cutremurătoare a străbătut satul, ca un fulger: Floarea murise la câteva ore după ce a născut! Floarea nici n-a apucat să-şi vadă fetiţa şi s-a dus. Toată lumea era devastată de veste şi fiecare se întreba ce se va întâmpla cu fata, mai ales că Vasile, tatăl ei, murise când Floarea era însărcinată în cinci luni. Aveau trei băieţi, iar cel mai mare, de 14 ani, şi-a luat în serios rolul de cap de familie. Băiatul a cerut să-i fie adusă acasă sora, că el o va creşte, însă nimeni nu a luat în seamă dorinţa lui. În zilele acelea, toţi vorbeau despre drama acelei familii. Vasile rămăsese orfan de ambii părinţi, la fel ca şi Floarea. Pe Vasile l-au crescut fraţii, iar pe Floarea, bunica dinspre mamă, lelea Ileană. Însă nici lelea Ileană n-a avut o soartă mai bună, că şi ea a rămas văduvă de tânără, cu două fetiţe, vecina mea, Nana, şi mama Floarii.

     Preotul din sat s-a dus la spital, i-a dus fetiţei haine şi s-a interesat de soarta ei, ba chiar a şi botezat-o, dându-i numele de Ana. Până la urmă lelea Ileană a hotărât să crească fetiţa, aşa cum o va ajuta Dumnezeu. Spre primăvară, când s-a mai încălzit şi fetiţa era mărişoară, a început s-o ducă la biserică. Lumea se minuna de fetiţă, iar străbunica, făcându-şi cruce, spunea fiecărui om că se roagă s-o ţină „Tătucul bun din cer şi Măicuţa Sfântă” până merge la şcoală. Oamenii îşi făceau la rândul lor cruce şi-i dorea sănătate şi putere. Anii au trecut şi Ana a mers la şcoală, iar lelea Ileană se ruga acum să trăiască până termină clasa a IV-a, apoi cele opt clase şi liceul. Ana s-a făcut o fată frumoasă şi cuminte şi şi-a terminat şi liceul. Străbunica era mândră de copilă, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru nepreţuitul dar de-a avea o viaţă lungă şi de-a o vedea mare, pe picioarele ei.

     Ana s-a măritat cu vecinul meu, Ghiţă, orfan şi el de tată. După un an, Ana a adus pe lume un băieţel, de care este mândră toată familia.

     La câteva luni după botezul micuţului, lelea Ileană s-a dus pe drumul ei. Îşi încheiase menirea pe pământ, pentru că „Tătucul bun din cer şi Măicuţa Sfântă” i-au lungit viaţa, i-au dat sănătate şi putere şi, cred din tot sufletul, că odată cu ea s-a încheiat şirul de necazuri ale acestor familii greu încercate de soartă.

 251220081298

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală. Casa unde a trăit Vasile şi Floarea este în prim plan. Fotografia este făcută în iarna aceea.

Anunțuri

CULORILE IERNII


Ultima parte a anului 2015 a fost obositoare şi abia am aşteptat vacanţa să evadez din oraşul cuprins de ceţuri grele şi ploi interminabile.

În sat este zăpadă, dar nu atâta cât mi-aş fi dorit. Şi ca să fie totul ca la carte, spre seară mă pomenesc cu o ceaţă deasă, care abia s-a ridicat spre amiaza următoare. Aşa a fost zilnic cât am stat la munte. Uneori temperatura era şi de 8 grade, ceea ce a dus la topirea unei mari cantităţi de omăt. Mă hotărăsc să rup monotonia zilnică şi să plec pe deal. Cizme de cauciuc şi aparat foto. Drumul ce duce spre deal e plin de noroi şi apă. Mă răzgândesc şi fac cale-ntoarsă. Mă plimb prin grădină, apoi mă aşez pe o buturugă, la soare. Îmi ţin companie găinile care scurmă de zor prin rumeguş. O mierlă sură ţiuie în mărul de la fântână. Au ce mânca păsările, că nimeni n-a cules merele. Unele au căzut, altele au rămas spre bucuria zburătoarelor. Până acum părinţii mei culegeau merele şi le dădeau la animale. Ei au îmbătrânit şi animale nu mai ţin că nu mai pot.

Descopăr culoarea din jurul meu şi plec s-o caut şi în altă parte, repede că la orizont ceaţa şi-a făcut apariţia.

DSCN5911 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN5896 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN5904 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

DSCN5907 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN5915 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală

AM VRUT SĂ NINGĂ!


Am vrut să ningă!

Şi ninge!

Banal şi simplu

cad fulgi din cer

grămadă.

Albesc şi oameni,

şi ramuri

şi pământ.

Nu vezi o urmă pe întins.

Nu mişcă nimeni.

Nici păsări nu mai zboară.

Doar fulgii cad,

cad. Cad

ca-ntr-o poveste

de-altădată.

 DSCN5899 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN5901 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN5905 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală