Bătrânul măr şi-a pierdut
ochiul stâng, alergând
în nopțile cu lună plină,
printre stele,
să prindă licurici…
Reclame
Bătrânul măr şi-a pierdut
ochiul stâng, alergând
în nopțile cu lună plină,
printre stele,
să prindă licurici…
De excepție – atât poezia cât și imaginea. 🙂
Aaaa, natura e de vină! Eu doar mă joc cu cuvintele si aparatul foto! Mulțumesc! Numai bine!
wow…
superb… intreg postul…
mi-ai facut mare bucurie cu el…
unde si cum ai gasit imaginea aia??? ca sau nu mai zic de cuvinte…
O, natura mi-a făcut acest minunat cadou! Eu doar m-am obosit să-l fotografiez! Iar cuvintele roiau in jurul mărului, mi-am întins sufletul spre ele şi le-am cules! Numai bine!
Hi Ecoarta. Sorry that I only speak English and Spanish, but love the photos on your blog, as well as eco-art. Thank you for visiting my blog 🙂
Hu, hu! Chiar că mărul tău are un ochi cu care ne privește în taină.
Minunate versuri.
O zi cât mai frumoasă! 🙂
Bietul meu mar! A imbatranit, dar mie mi-e drag! Si e plin de povesti!
Îmi place că i-ai spus „mărul meu”. Cum ne legăm adesea de locuri, lucruri, animale, pomi, plante… Așa am avut în copilărie un cais mare, cu coroana bogată, care făcea niște caise fabuloase. Toată vara ne-o petreceam la umbra lui cu frații, cu jucăriile și cu bunica dragă alături, care ne tot povestea… Din păcate s-a uscat de mult. Tare mi-ar fi plăcut să-l mai văd măcar o dată. Câte povești ar fi putut să-mi mai spună…
Numai bine! 🙂
Mărul chiar este al meu! Intr-o zi o să-i scriu povestea şi atunci o să înțelegi de ce! Numai bine!
Reblogged this on Cronopedia.
Mulţumesc mult!
A very deep and impressive eye 🙂
Thank you very much!