Un muget de fiară rănită
sfâşie văzduhul până departe.
Furtuna şi-a înfipt colții
în trupul de ape
ce galopează sălbatic,
cu spume pe coame,
să scape
din infernul lui Hades…
………………
Înserarea păşeşte pe cărări de ape
şi-n golf e linişte şi pace!
Fotografie din colecția personală
Colindăm, colindăm
printre frunzele uscate,
aşteptând să vină iarna
să le-acopere pe toate.
Colindăm prin amintiri,
căutând un colț de rai
să ne-astâmpere durerea
adunată-n ani şi ani.
Astăzi eşti pribeag prin lume
şi-ai îmbătrânit
căutând un colț de rai…
Şi-am găsit un colț de rai,
undeva lâng-o pădure,
dar atunci copil eram…
Şi miroase-a lemn de brad,
ars in soba veche,
mere coapte rod in vis,
căutând un colț de rai…
Colțul meu de rai spre care îmi zboară gândul, mai ales acum…
Fotografie din colecția personală
Vis-compoziție proprie
Îşi freamătă noaptea întunericul
printre stele şi lună, cu gândul
că e prea târziu să vezi
şi că ajunge să auzi
sclipirea din ochii lunii
ce doarme pe un colț de nor
albit de gândurile universului…
E greu să le vezi, dar le auzi
cum îți cotropesc cochiliile
în care-ți astâmperi însetările
de linişte
în fața absurdului lumii
ce se ascunde pe fața
nevăzută a lunii
meschină formă de disimulare
a ceva ce nu e,
dar totuşi este…
Rătăciri- Compoziție proprie
Nu-ți cer decât o lacrimă
cu cer de stele
să-mi odihnesc cuvintele,
apoi s-alerg pe cai
cu coame de nori,
până înmugureşte vântul
şi-nfloreşte gândul!
Nu-ți cer decât
un cer de stele
şi-o lacrimă pierdută
printre ele…
Nu ştiu de ce
ți se pare prea mult!?
Dar poți s-alegi:
o lacrimă cu cer de stele
sau
un cer de stele şi-o lacrimă
rătăcind în univers…
Sunt cinci. Doar ele. Una lângă alta, parc-ar povesti…
Un tremur uşor le-a cuprins trupşoarele firave. Se ating uşor şi freamătul lor ajunge ca o muzică suavă la urechile mele.
Aşteaptă ceva…poate…poate…nu, nu ştiu!
Dinspre pădure, năvăleşte zburdalnic un vânt călduț…se înfoaie rotit, se înalță, ar pleca, dar dă cu ochii de ele! Cum de i-au scăpat!? Se avântă şi-o îmbrățişează pe cea dintâi, mai mare, mai colorată şi pornesc într-un dans frenetic să străbată eternitatea până la pământ!
Iar ea…ea suspină încântată: aaah, în sfârşit, sunt liberă! Începe călătoria vieții mele!
Se prăbuşeşte cu un icnet scurt…peste celelalte surate amuțite de sfârşit…
Ecoarta's Blog 