AMINTIRI DIN VREMURI TRECUTE!


Ce an o fi fost!? Nu ştiu. Ceea ce îmi amintesc este că eram mititică, adică în clasele primare.
În iarna aceea, ninsese atât de mult, încât oamenii abia reuşeau să țină cărările curate spre grajduri, clăile cu fân, fântâni sau şoproanele cu lemne. Nici drumul care lega o casă de alta şi de centrul satului nu a fost uitat.
Numai că, la un moment dat, a nins vreo două zile şi două nopți, fără încetare. O ninsoare deasă şi grea, că nu vedeai casa vecinului. Părinții mei făceau cu schimbul să înlăture omătul de pe căile de acces, însă, într-o dimineață, natura a învins tenacitatea oamenilor.
Când am ieşit afară, omătul depăşea înălțimea gardului. Era un ocean alb, strălucind feeric în lumina soarelui ce se arăta după multe zile.
Oamenii şi-au continuat bătălia cu nămeții şi singura victorie obținută a fost că au reuşit să deschidă drumul spre şcoală. Un drum sau mai bine zis o cărare, atât de lată cât încăpea un om. Era o mare încercare dacă se întâlneau doi, venind din sensuri diferite.Pereții de omăt erau cu mult mai înalți decât un om.
Ce bucurie, ce zbenguială şi chiote erau când mergeam sau veneam de la şcoală!
Ce s-a mai întâmplat, nu-mi mai amintesc…
Mi-am amintit toate astea pentru că am primit din țară nişte fotografii superbe!


Fotografii din colecția familiei

Reclame

24 de răspunsuri la „AMINTIRI DIN VREMURI TRECUTE!

    • Simona, draga mea, noi suntem tinere, foarte tinere, doar ca avem cateva amintiri…amintiri dintr-o copilarie pe care azi foarte putini copii o mai au…acolo, in satul acela pitit intre paduri seculare inca mai este magie…

    • Intotdeauna acolo, intre munti, iarna a fost…iarna, adica nu s-a jucat! Tot din vremea copilariei imi aduc aminte ca ingheta apa in galeata din casa!
      Dar fiecare anotimp este minunat acolo…si o liniste ce te trimite cu gandul la inceputurile lumii…
      Multumesc de trecere! Numai bine!

      • Uite că mi.ai adus aminte că și la mine îngheța apa. Mi.amintesc ca facea pojghiță, iar de câteva ori parcă îl și văd pe tataie cum se chinuia să scoată gheața din găleată. Vai ce imagini am! 🙂 mulțumesc din suflet pentru aceste amintiri!

    • Iarna este, prin chiar existenta ei, un anotimp al bucuriei! Chiar daca e frig, chiar daca punem pe noi straturi-straturi de haine, chiar daca stam mai mult prin casa…poate pentru ca e…alba!?…catifelata!?…moale!?
      Multumesc pentru trecere si ganduri bune!

  1. Un déjà-vu sublim, de magie si feerie plin. Miracole, simboluri si semne din trecut, pe care cei de azi nu le-au trecut…
    O duminica plina de pacea, bucuria si splendoarea albului stralucitor, al puritatii inimii deschise si al Sufletului iubitor de frumusetile naturale hibernale, draga Eco !

  2. He, he, draga Ecoarta.
    Imi aduc aminte si eu de acei fulgi de nea mari si pufosi, de troienele de langa casa si drumurile inzapezite.
    Intr-un an, ma grabeam sa ajung la scoala dimineata devreme ca incepeam orele de la 7, era intuneric afara, zapada multa si nu vedeam nimic. Frig si Frica.
    La un moment dat mergeam prin „catune de zapada”, altfel nu le pot spune. Erau ziduri mari troienite mai inalte decat mine pe atunci pe ulita si doar o cararusa ingusta prin care puteai trece.
    Am ajuns in statie sa iau microbuzul si tocmai cand ma bucuram ca am mai scapat de zapada, in intunericul de afara nu am vazut utilajul de curatit drumurile. Om de zapada am devenit pe atunci… .
    Imi amintesc si acum si rad. Amintiri…

    • Kate, nu-i asa ca, oricat ar fi de frig, iarna este minunata!? Poate pentru ca e alba, moale si te indeamna sa redevii copil!?
      Tare patania ta cu cei de la dezapezire! (Nu ma critica ca o faci degeaba! N-o sa accept „deszapazire” in veci! Din punctul meu de vedere nu este corect. Am si argumente lingvistice!😊)
      Seara minunata sa ai!

      • Asa este, draga Ecoarta.
        Trebuie sa invatam sa ne bucuram de absolut tot ce ne ofera viata, stii vorba aia: Daca viata ne ofera lamai, atunci sa facem limonada!
        O zi minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s