COPACUL VORBITOR!

La o margine de cer
stă copacul ascultând…
ascultând cum cântă ape
când vin gânduri să se-adape.
Casc-o gură- e furtună!
Cu-alta tace, vrea doar pace!
Mai deschide-n zori o ușă,
fluxul l-a împins pe tușă.
Câte are de vorbit!?
Însă șade neclintit,
nici o vorbă, nici un glas,
doar o gură i-a rămas!
Și cum nimeni nu-l întreabă,
a-nceput să râdă-n barbă.
Din desișul de mangrove,
hohote de râs, nu vorbe,
îți șoptesc în fapt de seară,
frunzele ce par de ceară
și se-ndură să ne spună,
din lagună: „noapte bună!”

Copacul…vorbitor!

Au înflorit mangrovele!
Fotografii din colecția personală

DOUĂ CREIOANE ȘI UN VIS!

Eu sunt egoistă! Recunosc! Sunt cea mai egoistă și imposibilă ființă din lume! Nu exagerez, chiar sunt! Pentru un creion și-o hârtie sunt în stare să mă cert cu toată lumea! Spre norocul meu, cei apropiați și-au învățat lecția și nu pun mâna nici să le miște un centimetru de la loc. De unde mi se trage!?
…o fetiță blondă, cu două codițe lungi…intră în șopru și alege cu grijă scoarțe de molid, surcele, crenguțe…știe exact ce vrea să facă! Tot ce i-a povestit tatăl ei a văzut cu ochii minții. Mânuțele ei le îmbină cu atenție și…gata! Pleacă!
– Ai văzut ce-a făcut fată-ta!? (Eu am rămas toată viața doar atât: fată-ta sau fată-sa!)
– Dar tu nu ai văzut funicularul!?
Nu, fetița blondă cu codițe lungi nu a avut jucării în copilărie.Nu a avut nici creioane sau hârtii pentru desenat. Magazinul ei de jucării a fost dealul de lângă casă. Acolo găsea conuri de molid, semințe de fag, crengi, mușchi. Din ele își construia jucării. Sigur că își dorea să deseneze…cu pălmuța ei mică netezea pământul din colțul cotețului găinilor și desena cu o crenguță.
– Ți-am adus două creioane să nu mai desenezi pe pământ!
Unchiul Emil mi-a făcut atunci cea mai mare bucurie, atât de mare, încât niciodată nu am uitat emoția ce mi-a cuprins sufletul de copil.
Erau două creioane chinezești, cu radieră și celebrul ursuleț panda la un capăt…le văd și acum!
Multe zile am refuzat să le ascut și dormeam cu ele în mână, visând foi imense de hârtie pe care desenam mereu, mereu…iar și iar…

O mică parte din colecția mea de creioane!

CUM (NU) AM ÎNVĂȚAT SĂ DESENEZ UN MORCOV…

În vara ce-a trecut, a decedat educatoarea mea. O vedeam de fiecare dată când ajungeam în sat și povesteam, dar mai ales îmi povestea despre viața ei.
Și gândul meu a deschis o ușă atât de ferecată, încât a fost nevoie de această întâmplare nefericită să se deschidă.
…o fetiță blondă, cu două codițe lungi, într-o cameră, transformată în sală de clasă, în casa lui nea Cornel. E mititică și stă în prima bancă, chiar în fața mesei educatoarei. Masa este acoperită cu o pânză roșie. Pe masă, un morcov, o ceapă, un cartof…Oare de ce le-o fi pus acolo!? Fetița are un caiet de desen și un creion în penar. Nu știe ce să facă!? Trebuie să le deseneze!? Dar cum!? Nu știe și fruntea i se împodobește cu bobițe argintii…le șterge cu mâneca…pare decupată din altă lume și lipită într-una străină! Nu aude nimic în jurul ei!
– Avram, desenează!
Oare cine-o fi Avram!? Poate George, vecinul și colegul ei, nu desenează! Ba da, el a tras niște linii…
Oi fi eu!? Că și eu sunt Avram, dar tăticuțu’ nu așa mă strigă!
– Scoate creionu’ din penar și desenează!
Îl scot. Cum să desenez un morcov și o ceapă!? Și de ce ar trebui să le desenez!? Mă uit la morcov și văd două linii…mă luminez! Înșfac creionul și trag cu putere o linie…vârful ascuțit se afundă în moliciunea hârtiei…trag a doua linie…hârtia se despică! În penar am o gumă de șters…din vârful nasului sau din ochi se rostogolesc mărgeluțe peste hârtie…iar guma, o, Doamne!
-Chiar atât de proastă ești că nici o ceapă nu poți desena!? (mama)

Acum știu de ce în toată cariera mea de dascăl am încercat să-i învăț pe copii multe, cu drag și mai ales cu răbdare, dar și să deseneze…să știe cum să deseneze nu o ceapă, ci bucuria copilăriei!
Pentru că eu am învățat s-o desenez singură!

„Bătălia”, din ciclul „Incertitudini”. Acrilic pe pânză. Dimensiuni 12.5/ 17.5 cm. Compoziție proprie

TOAMNĂ PE RIVERWALK!

Știu că pare ciudat, dar chiar a venit toamna. Bine, nu e toamnă ca în țară, cu frunze colorate legănându-se agale pe alei, cu dimineți argintate de brume și amiezi îmblânzite de un soare ce se vrea prietenos!
Este un amestec ciudat de anotimpuri cățărate pe toți copacii și în care fiecare își stăpânește propriile ramuri…și aștepți să vină toamna, nu primăvara, nu vara, că ele tocmai au trecut, asta dacă te uiți în calendar, că temperaturile sunt tot de primăvară/ vară, adică între 25°- 30°C! Doar umezeala a dispărut…în mașină „plouă violet”, adică „Purple rain”!
Oceanul s-a îmbrăcat cu o cămașă de zale și clipocește cenușiu și mărunt cum nu l-am mai văzut! La orizont, primele clădiri din Tampa împung azuriul cerului..drumul își ridică spinarea peste apă…da, apă, multă apă și poduri și pieruri…
De când am venit din țară, n-am mai fost pe Riverwalk. În Tampa am fost, ba la o expoziție, ba la un concert sau la o cină cu prietenii.
Pe Riverwalk se plimbă toate națiile pământului, oameni de toate vârstele…și iar „Purple rain”! Bine că nu „blue rain”! O tânără delicată „rupe tonul” și cântă „Autumn” de Vivaldi…o încântare pentru urechile mele…ambarcațiunile de pe Hillsborough se bălăngăne amețitor sub tropăielile petrecăreților!
E toamnă! Aerul este proaspăt ca o zi de primăvară, iar printre picăturile violete de ploaie se strecoară fiorul toamnei lui Vivaldi…sunt în stratosferă!





Fotografii din colecția personală

De la Ana la Di- Ana, la Aura și…

Sau leapșa pe-apucate!
Am preluat leapșa de la Diana, „dealedianei.ro”, pentru că mi-au plăcut întrebările…eu întind palma și cine dorește o poate prelua, iar dacă nu, citiți și vă bucurați!

1. Cum alegi subiectul unui articol? Cauți idei sau vin ele la tine?

*Povești există peste tot! Ți le spune o frunză, o rază de soare sau lună, un fir de vânt sau un strop de ploaie! Eu le culeg și le întind pe-o felie de timp! Cât despre poezii, știu și eu!? Uneori este suficient un cuvânt sau două, o imagine și „încropesc” o poezie! Cred că ideile mă caută și mă bucur când mă găsesc!

2. Ai zile în care pur și simplu nu ai chef să scrii? Dacă da, ce faci? Ignori sentimentul și scrii oricum?

*Nu cred că este vorba de chef în cazul meu! Dar am zile în care nu scriu și nu desenez nimic. Am zile în care în capul meu este o adevărată furtună de idei, dar nu scriu nimic, iar altădată pun pe hârtie rapid tot ce-mi trece prin minte. Cu desenul e mai complicat! În desen trebuie să transform cuvintele în linii, puncte sau pete de culoare sau non-culoare! Pentru ca tu, privitorul, să înțelegi ceva din mesajul pe care eu încerc să ți-l transmit!
Eu nu plec de acasă fără carnețelul de scris/ desenat și creioane. Multe. Da, iau pauze! Acum sunt într-o pauză prelungită: nu am nici un fel de inspirație!

3. Care este subiectul preferat despre care îți place să scrii?

*Scriu despre toate sentimentele omenești, despre oameni și întâmplări care m-au impresionat. Îmi place să cred că scriu despre frumusețe, bunătate, omenie sau lipsa ei!

4. Cum îți împarți timpul între familie și blog?

* Familia este familie și blogul este blog! Familia este pe primul loc, iar când am timp mă ocup și de blog! Adevărul e că îmi fac timp pentru blog! Nu mult, dar găsesc suficient timp să postez și să citesc toate minunățiile prietenilor virtuali.

5. Dacă nu ai avea colaborări, ai scrie despre diferite produse?

* Nu am colaborări și nici nu cred că voi avea.

6. Care este produsul pe care l-ai recomanda oricând?

* Evident, cafeaua! Ador cafeaua!

7. Care este cartea pe care o recomanzi fără rețineri?

* Ce carte aș recomanda!? Greu de spus! Dar o să recomand două, una veche și una nouă! Cea veche: „Mai presus de toate”, Eric Knight. Cea nouă: „Cina cu Picasso”, Camille Aubray.

8. Ai în jurul tău prieteni bloggeri?

* Nu. Știu sigur că printre prietenii mei reali, nu este nici un blogger!

9. Cât de important este aspectul blogului pentru tine?

* Este important aspectul blogului, iar de al meu nu sunt mulțumită. Nu știu dacă se poate sau nu, dar eu altfel l-aș pune în valoare!

10. Un gând pentru bloggerii începători!

* Să scrie! Să aibă curajul să pună pe hârtie idei, sentimente…Scrisul e un exercițiu până la urmă! Cu cât scrii mai mult, cu atât te perfecționezi mai mult! Și să citească! Cât mai mult!

MI-EȘTI TOAMNĂ!

Mi-ești toamnă și mi-ești bine,
în primăvara asta ce stă cântând
în vara visurilor mele.
Mi-ești toamnă și îți scriu
pe-o frunză ce stă să cadă
plângând în palma mea…
Te simt aproape, dar ce departe
ești tu, primăvară, din toamna
unui calendar ne-bun
ce-ncurcă anotimpuri și iubiri
ce nu mai vor să plece!


Copaci purtând cele trei anotimpuri! Fotografii din colecția personală