În vara ce-a trecut, a decedat educatoarea mea. O vedeam de fiecare dată când ajungeam în sat și povesteam, dar mai ales îmi povestea despre viața ei.
Și gândul meu a deschis o ușă atât de ferecată, încât a fost nevoie de această întâmplare nefericită să se deschidă.
…o fetiță blondă, cu două codițe lungi, într-o cameră, transformată în sală de clasă, în casa lui nea Cornel. E mititică și stă în prima bancă, chiar în fața mesei educatoarei. Masa este acoperită cu o pânză roșie. Pe masă, un morcov, o ceapă, un cartof…Oare de ce le-o fi pus acolo!? Fetița are un caiet de desen și un creion în penar. Nu știe ce să facă!? Trebuie să le deseneze!? Dar cum!? Nu știe și fruntea i se împodobește cu bobițe argintii…le șterge cu mâneca…pare decupată din altă lume și lipită într-una străină! Nu aude nimic în jurul ei!
– Avram, desenează!
Oare cine-o fi Avram!? Poate George, vecinul și colegul ei, nu desenează! Ba da, el a tras niște linii…
Oi fi eu!? Că și eu sunt Avram, dar tăticuțu’ nu așa mă strigă!
– Scoate creionu’ din penar și desenează!
Îl scot. Cum să desenez un morcov și o ceapă!? Și de ce ar trebui să le desenez!? Mă uit la morcov și văd două linii…mă luminez! Înșfac creionul și trag cu putere o linie…vârful ascuțit se afundă în moliciunea hârtiei…trag a doua linie…hârtia se despică! În penar am o gumă de șters…din vârful nasului sau din ochi se rostogolesc mărgeluțe peste hârtie…iar guma, o, Doamne!
-Chiar atât de proastă ești că nici o ceapă nu poți desena!? (mama)
Acum știu de ce în toată cariera mea de dascăl am încercat să-i învăț pe copii multe, cu drag și mai ales cu răbdare, dar și să deseneze…să știe cum să deseneze nu o ceapă, ci bucuria copilăriei!
Pentru că eu am învățat s-o desenez singură!
„Bătălia”, din ciclul „Incertitudini”. Acrilic pe pânză. Dimensiuni 12.5/ 17.5 cm. Compoziție proprie
Ecoarta's Blog 
Dar ea, educatoarea, știa să deseneze? Ar fi putut să te ajute, să te îndrume. Dar mai mult ca sigur că nu stia. Crâncenă Bătălia!
ApreciazăApreciază
Nu am idee dacă știa sau nu! Dar un lucru știu sigur acum: nu știa metodica, aceea a predării desenului! Copiii de atunci erau obișnuiți cu grebla, furca, sapa… creioane!? Rar! Dar am în pregătire o poveste, reală, despre…creioane și nu numai!
E „bătălia” mea așa crâncenă…
Și-ți mulțumesc că ai înțeles-o!
Seară minunată să fie la tine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am idee ce decalaj de fus orar este între noi, dar îţi urez o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Intre mine și tine sunt șapte ore diferență! La mine este 5 p.m., iar la tine este 24.
Noapte bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai emoţionat tare! Am fost şi eu fetiţa aia din prima bancă. Eu n-am învăţat nici acum să desenez.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă mi-ai fi fost elevă, cu siguranță învățai să desenezi! De fapt, copilul desenează fără să-l învețe cineva! Și atunci!? Trebuie doar să-l ajuți să simtă creionul, să-i vibreze în mână și să-l încurajezi! Copilul este genial în desen! Iar desenul vindecă! Eu l-am folosit cu succes în terapiile recuperatorii aplicate copiilor cu dificultăți de învățare. Dar, atenție, nu toți copiii cu dificultăți de învățare sunt cu intelect liminal! E mult de povestit! Din păcate, încă nu se înțelege suficient importanța desenului în dezvoltarea copilului. Mă opresc…
Îmbrățișări calde de departe!
ApreciazăApreciază
Nu ştiu cum e azi prin şcoli, dar la mine, în 5-8, a fost o problemă. Adică nu se înţelegea faptul că nu toţi ne naştem cu pensula în mână şi nu toţi avem talent în sensul ăsta. Poate că desenul se învaţă, nu ştiu. Dar nici să primeşti o notă foarte mică pentru un peisaj de iarnă nu cred că e chiar didactic. În fine, mi-aş fi dorit să te fi avut pe tine ca profesoară.
Te îmbrăţişez şi eu, draga mea!
ApreciazăApreciază
Sigur că nu toată lumea se naște cu talent, dar toată lumea poate desena! Nu mă pot abține să nu spun asta! Am spus-o de mii de ori colegilor, am scris articole despre asta, dar…oricum, în momentul ăsta, este doar pentru tine! În școala NU se notează partea artistică, talentul (nu iau în calcul școlile vocaționale!), ci MUNCA/ EFORTUL depus în realizarea lucrării. Poate, zic poate, într-o zi voi scrie câteva povești despre „pățaniile mele” la orele de educație plastică! Unele sunt „memorabile”!
Un sfârșit de săptămână cald și plăcut!
ApreciazăApreciază
Draga mea, înţeleg perfect ce spui şi ai mare dreptate. Dar acum văd totul cu ochii şi sufletul de adult.
Când ai 10-11 ani şi profesoara se uită la desen şi începe să critice, că uite cum arată pomul ăsta, zici că e picat din lună, că aici ce-i cu omul de zăpadă, unde ai văzut tu să arate aşa, îţi dau un 7 cu indulgenţă… chiar crezi că desenul nu e pentru tine şi nici nu te mai interesează asta, înţelegi că tu nu poţi şi gata.
Îţi mulţumesc mult! Zile frumoase îţi doresc, cu drag mult!
ApreciazăApreciază
Am spus și o să mai spun, că a fi profesor nu sunt suficiente studiile (mai nou colecția de diplome!), trebuie să ai cu mult mai mult…nu intru în amănunte că ajung să scriu o lucrare..
Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt sigură că elevii tăi au învățat mult mai multe de la tine 🙂
ApreciazăApreciază
Este posibil, cu toate că eu mereu am fost nemulțumită! De mine, evident!
Mulțumesc pentru gândul tău frumos!
ApreciazăApreciază
Cunosc sentimentul acesta, al nemulțumirii de sine, dar te asigur că ești formidabilă ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană