DOUĂ CREIOANE ȘI UN VIS!


Eu sunt egoistă! Recunosc! Sunt cea mai egoistă și imposibilă ființă din lume! Nu exagerez, chiar sunt! Pentru un creion și-o hârtie sunt în stare să mă cert cu toată lumea! Spre norocul meu, cei apropiați și-au învățat lecția și nu pun mâna nici să le miște un centimetru de la loc. De unde mi se trage!?
…o fetiță blondă, cu două codițe lungi…intră în șopru și alege cu grijă scoarțe de molid, surcele, crenguțe…știe exact ce vrea să facă! Tot ce i-a povestit tatăl ei a văzut cu ochii minții. Mânuțele ei le îmbină cu atenție și…gata! Pleacă!
– Ai văzut ce-a făcut fată-ta!? (Eu am rămas toată viața doar atât: fată-ta sau fată-sa!)
– Dar tu nu ai văzut funicularul!?
Nu, fetița blondă cu codițe lungi nu a avut jucării în copilărie.Nu a avut nici creioane sau hârtii pentru desenat. Magazinul ei de jucării a fost dealul de lângă casă. Acolo găsea conuri de molid, semințe de fag, crengi, mușchi. Din ele își construia jucării. Sigur că își dorea să deseneze…cu pălmuța ei mică netezea pământul din colțul cotețului găinilor și desena cu o crenguță.
– Ți-am adus două creioane să nu mai desenezi pe pământ!
Unchiul Emil mi-a făcut atunci cea mai mare bucurie, atât de mare, încât niciodată nu am uitat emoția ce mi-a cuprins sufletul de copil.
Erau două creioane chinezești, cu radieră și celebrul ursuleț panda la un capăt…le văd și acum!
Multe zile am refuzat să le ascut și dormeam cu ele în mână, visând foi imense de hârtie pe care desenam mereu, mereu…iar și iar…

O mică parte din colecția mea de creioane!

18 răspunsuri la „DOUĂ CREIOANE ȘI UN VIS!

  1. Parca te vad mică blonda pe deal, dar te vad și cu acele creioane. Parca te vad desenând în țărână și uitând. Și iertând. Uite ce colecție de creioane ai, acum! 😘❤️

    Apreciază

  2. Știu acele creioane chinezești… Și înțeleg multe, chiar dincolo de cuvintele așternute în text. Un text scris cu curaj. Și cu sinceritate. E mare lucru să scrii despre tine. Eu aproape că nu pot. Nu pot să privesc îndărăt și să scriu, decât folosind condeie speciale. Mă regăsesc astfel în personaje anume construite, unde pot folosi pastelul după bunul plac, sau putință. Iar uneori nu scriu nimic. Citesc de la alții și mă declar mulțumit. S-a zis, îmi spun… E bine! Nu, nu e bine că ai avut o copilărie cu privațiuni, cine poate să facă o astfel de afirmație? Ioan, categoric nu, că a revenit și și-a explicat omul situația și zorul buclucaș 🙂 Însă am citit pe undeva chiar și inepția asta cum că ar fi fost bine că Eminescu era atât de sărac, că numai astfel putea să-și scoată la lumină genialitatea, care altfel ar fi fost încețoșată de bunăstare. E ușor să faci astfel de afirmații pe socoteala altora, când nu ești tu în acel loc. Dar să-l fi întrebat și pe poet cum s-a simțit ars în piept de setea absolutului și pe deasupra și cu stomacul strâns de foame. Rușinându-se cu sensibilitatea lui extremă că nu poate restitui împrumuturile făcute in extremis…
    În fine, dar dincolo de asta putem recunoaște Aura, că e și un anume adevăr aici. Și eu mă jucam cu frunze, crengi și pietricele. Acele puține jucării de care îmi aduc aminte, nici nu erau de fapt ale mele. Îmi rămăseseră de la fratele meu mai mare care se jucase cuminte, să nu le strice, știind bietul că urmează să mă bucur și eu de ele „când voi crește mare”. Dar eu niciodată mai apoi nu m-am plictisit, în toată viața mea. Și am știut să văd frumosul în orice și mă bucur de lucrurile mici. Și…să valorizez. Ca tine, Aura. De mine se ține încă sărăcia ca o prietenă din aceea posesivă 🙂
    Slavă Domnului că pot să mă bucur din toată inima pentru reușitele altora! Tot din copilărie mi se trage desigur și asta. Așa cred. 🙂

    Apreciază

    • Nu ai să știi niciodată câtă emoție pozitivă mi-ai produs! Mă bucur că mi-ai spus ce ai simțit dincolo de înveliș…știi, cele două articole sunt precum hapul acela amar ca pelinul, dar învelit într-un strat gros de zahăr! Da, am avut și am curajul să spun despre mine lucruri care m-au marcat. Dar Dumnezeu m-a iubit atât de mult, încât a picurat în trupșorul unui copil puterea de a se ridica iar și iar…altfel nu aș fi ajuns aici și așa, adică sănătoasă la trup și minte. Copilăria a fost cu multe lipsuri, așa au fost vremurile, dar nu asta a fost și nu este întrebarea la care nu voi găsi niciodată răspuns: „de ce!?” Care a fost vina mea!? Am căutat zadarnic răspunsul, ani și ani, nu l-am găsit. Și iar Dumnezeu a pus capăt zbuciumului meu. M-a ajutat să iert. Am iertat total, din inimă, de aceea pot scrie despre amărăciunile mele. Și voi mai scrie! Dar scriu pentru mine în primul rànd. Am învățat să zâmbesc din inimă și mi-e bine…
      Nu am dat importanță lucrurilor, sunt degradabile, ci iubirii dintre oameni, acceptării și toleranței…Azi pot să-mi cumpăr și îmbrăcăminte și încălțăminte cât doresc. Nu sunt bogată, adică nu am proprietăți și conturi, dar îmi permit să trăiesc decent. Cu toate acestea, mă consider bogată…
      Îți mulțumesc pentru gândul tău curat! Să fii mereu fericit!

      Apreciază

  3. Nu cred că ești așa cum te-ai descris la început..!
    Mi se pare normal să nu ți se umble printre lucruri.. Eu în general îmi place să am lucrurile mele și să nu tot fiu obligat să cer de la alții una și alta, mai bine să împrumut eu pe alții decât să fiu imprumutat.

    Frumoasă colecția ta de creioane, Seară Plăcută !!!

    Apreciază

    • Cum să înțeleg propoziția!? Neavând nici un semn de punctuație final, ai lăsat-o în aer, mă pui în situația să pun eu punct (.) și să înțeleg că a fost bine că nu am avut creioane. Sau să pun semnul întrebării? Atunci ți-aș răspunde că nu ele mi-au lipsit cel mai mult… să pun semnul exclamării!? Nu cred, nu pot să cred că te bucuri de copilăria mea destul de tristă…dar ai fi uimit să afli câte au fost, câte amărăciuni am avut; am iertat. Total. Abia atunci „m-am născut” cu adevărat!
      Sper să înțelegi exact ce ți-am spus!
      O zi minunată!

      Apreciază

      • 😂😂😂scuze! Asa e cand scrii in graba. Sunt foarte prins cu treaba plus renovari acasa, santier, probleme..
        Sensul era bine ca au fost creioane mici ieftine, nu pantofi sau altceva mare scump! Cum poti crede ca m-as putea bucura de raul altcuiva?

        Apreciază

      • O, Doamne, în copilăria mea eram fericită dacă aveam două sandale de gumă, nu știu dacă tu știi cum arată, sau două cizme de cauciuc. În rest, știi ceva!? Hai s-o lăsăm baltă! Am avut o copilărie ca vai de capu’ ei, dar asta nu pentru că mi-au lipsit jucăriile, creioanele, ci pentru că altceva mi-a lipsit…dar, cum totul este trecător, am ajuns la vârsta asta! Dar am iertat…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s