În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Deschid telefonul. Este ora patru dimineața. Cu ochii cârpiți de somn văd mesajul: „dormi”? Până să-i scriu ceva „frumos”, sună telefonul.
-Îmi pare rău că te sun la ora asta! Îs Măriuța! No, tre’ să-ți spui ceva! Gavriluț s-o dus…
Mă ridic pe marginea patului, dar tot nu-mi dau seama dacă visez sau nu. Ies pe terasă şi mă uit din nou în telefon. Chiar am vorbit cu Măriuța, vecina mea din satul copilăriei mele.
10 case în susul drumului! 10 case în josul drumului. Universul copilăriei mele la care m-am raportat mereu, o lume într-un perimetru minuscul la scara necuprinsului. O lume ce a contat doar pentru noi, cei din cele 10+ 1+ 10 case. Au plecat pe rând generațiile, nu în ordine, ci, vorba ceea „pe sărite”. Au plecat nănaşii: Iacobeț şi Floarea; Ilie şi Aurelia; cumetrii Ion cu Aurelia; unchiaşul Ion şi mătuşa Ileana; lelea Ileana lu’ Huştuc. Printre ei au fost şi bunicii paterni Gavril şi Aurelia, dar şi fratele tatălui meu, Ilie.
A plecat lumea din lume
fost-a loc de-ntors cu carul
pe-orice drum, fie rău ori fie bun.
Erau bătrânii noştri. Ne aşteptam să plece, dar când unii plecau înaintea bătrânilor, simțeai că se prăbuşeşte totul în jurul tău. Aşa a plecat Sandu. Într-o iarnă cu omătul cât casa, a căzut acoperişul grajdului pe el, iar el era în pod. Abia avea 50 de ani. Gavril!? Vreo 40, iar Gicu, feciorul lui, vreo 20. Badea Ilie a adormit în tren. L-au descoperit în Braşov. Nu cred că avea mai mult de 45 de ani. Şi băieții lui, Gicu şi Marin, s-au dus înainte de vreme. Petrică s-a dus la nici 30 de ani, la fel şi fratele lui, Ionel.
Pleacă lumea-n altă lume
unde-i locul numai soare
şi verdeață şi doar floare!
A venit rândul altora, că deveniseră bătrâni între timp: unchiul Relu; badea Ghiță şi lelica Măriuca. Într-o primăvară a plecat şi tăticuțu meu drag. S-au grăbit să-l ajungă badea Ilie şi badea George. Şi iar unii au sărit peste rând: Dănuț, încă tânăr la cei 50 de ani şi fiul lui, Iliuța- 23 de ani.Iliuță s-a prăpădit la o lună după tatăl lui. Gavriluț s-a dus şi el tânăr, că abia avea 55 de ani.
Prin case a rămas puțină lume. Se apropie funia de parul fiecăruia.
Rând pe rând plecăm de-acasă,
ne mutăm în iad sau rai!
Nimănui însă nu-i pasă,
dacă pleci sau dacă stai!
În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Cu ochii cârpți de somn văd mesajul: „dormi”? şi sună telefonul:
-Îmi pare rău că te sun la ora asta, dar tre’ să-ți spui ceva. O născut Nadia o fetiță zdravană…
E trist ce-am scris!? Ştiu, dar am avut nevoie să scriu acestea, pentru sufletul meu…
Ecoarta's Blog 