În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Deschid telefonul. Este ora patru dimineața. Cu ochii cârpiți de somn văd mesajul: „dormi”? Până să-i scriu ceva „frumos”, sună telefonul.
-Îmi pare rău că te sun la ora asta! Îs Măriuța! No, tre’ să-ți spui ceva! Gavriluț s-o dus…
Mă ridic pe marginea patului, dar tot nu-mi dau seama dacă visez sau nu. Ies pe terasă şi mă uit din nou în telefon. Chiar am vorbit cu Măriuța, vecina mea din satul copilăriei mele.
10 case în susul drumului! 10 case în josul drumului. Universul copilăriei mele la care m-am raportat mereu, o lume într-un perimetru minuscul la scara necuprinsului. O lume ce a contat doar pentru noi, cei din cele 10+ 1+ 10 case. Au plecat pe rând generațiile, nu în ordine, ci, vorba ceea „pe sărite”. Au plecat nănaşii: Iacobeț şi Floarea; Ilie şi Aurelia; cumetrii Ion cu Aurelia; unchiaşul Ion şi mătuşa Ileana; lelea Ileana lu’ Huştuc. Printre ei au fost şi bunicii paterni Gavril şi Aurelia, dar şi fratele tatălui meu, Ilie.
A plecat lumea din lume
fost-a loc de-ntors cu carul
pe-orice drum, fie rău ori fie bun.
Erau bătrânii noştri. Ne aşteptam să plece, dar când unii plecau înaintea bătrânilor, simțeai că se prăbuşeşte totul în jurul tău. Aşa a plecat Sandu. Într-o iarnă cu omătul cât casa, a căzut acoperişul grajdului pe el, iar el era în pod. Abia avea 50 de ani. Gavril!? Vreo 40, iar Gicu, feciorul lui, vreo 20. Badea Ilie a adormit în tren. L-au descoperit în Braşov. Nu cred că avea mai mult de 45 de ani. Şi băieții lui, Gicu şi Marin, s-au dus înainte de vreme. Petrică s-a dus la nici 30 de ani, la fel şi fratele lui, Ionel.
Pleacă lumea-n altă lume
unde-i locul numai soare
şi verdeață şi doar floare!
A venit rândul altora, că deveniseră bătrâni între timp: unchiul Relu; badea Ghiță şi lelica Măriuca. Într-o primăvară a plecat şi tăticuțu meu drag. S-au grăbit să-l ajungă badea Ilie şi badea George. Şi iar unii au sărit peste rând: Dănuț, încă tânăr la cei 50 de ani şi fiul lui, Iliuța- 23 de ani.Iliuță s-a prăpădit la o lună după tatăl lui. Gavriluț s-a dus şi el tânăr, că abia avea 55 de ani.
Prin case a rămas puțină lume. Se apropie funia de parul fiecăruia.
Rând pe rând plecăm de-acasă,
ne mutăm în iad sau rai!
Nimănui însă nu-i pasă,
dacă pleci sau dacă stai!
În liniştea nopții, un bâzâit slab mă trezeşte. Cu ochii cârpți de somn văd mesajul: „dormi”? şi sună telefonul:
-Îmi pare rău că te sun la ora asta, dar tre’ să-ți spui ceva. O născut Nadia o fetiță zdravană…
E trist ce-am scris!? Ştiu, dar am avut nevoie să scriu acestea, pentru sufletul meu…
Ecoarta's Blog 
Tristețea face parte din viața noastră și învățăm să trăim cu ea. Ni le ducem toți pe ale noastre… cum putem și noi. Îmi pare rău de toate pierderile tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu există pierdere fără câştig, dar nici invers! Au fost doi ani ucigător de grei. E greu să-i uit, iar raportarea mea la ei este doar aşa: „cei doi ani”! Eu nu-i mai numesc, nu pentru că aş putea să-i uit, ci pentru liniştea mea! Mulțumesc, Florina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am plecat și eu din sat, practic de la 14 ani, odată cu începerea școlilor mari, însă mi-a rămas întipărit organic, în ființă. Și prin natura muncii mai apoi, am avut contact cu acești oameni simpli și curați la suflet. Corecți și buni, modești și generoși! Ce cred eu?… Îmi supun credințele toate, aceleia care am conchis prin studiu și analiză că e veridică. Mă refer la credința ortodoxă. Sunt și o natură superstițioasă cumva și am încercat să-mi împac toate „observațiile” mele particulare cu aceasta, care este probată de înțelepții părinți. Categoric există niște energii invizibile și mișcătoare. Sunt încărcături puternice în gânduri și cuvinte rostite, nu e loc de îndoială. Vom afla chiar din Sinaxar că nici ortodoxismul nu neagă puterile acestea, citind viețile sfinților Ciprian și Haralambie. M-am încurajat mereu că blestemele necurate se întorc îndărăt la cel care le-a emis, dacă cel spre care erau îndreptate era curat la inimă. M-am încurajat am zis, e o distincție necesară. Mă încredințam, nu credeam. Fiindcă aveam nevoie să nu mă simt chiar așa de fără putere. Funcționa cumva, așa cum s-a întâmplat și cu curajul pe care mi l-am fabricat singur, de a nu mă teme de animale. Cică eram frumușel ca și copil. Cert e că sufeream de deochi și culmea e că descântecul își făcea efectul întotdeauna. Sub o anumită stea… Hm! Cade în fatalism și nu mi-aș permite să accept. Se poate să fie un determinism genetic care stă la bază și astfel s-ar putea explica. Suntem ceea ce suntem, dar purtăm în noi și pe părinții și moșii noștri. Cu toate ale lor.
ApreciazăApreciază
Ce pot zice? Mi se strânge inima ca un ghem numai când aud de asemenea situații. Dar să… Uf! Pe Gavriluț îl știu din povestirile tale și parcă nu e numai pierderea ta. La fel o fi și adunatul laolaltă. Ne-om strânge toți cândva, undeva. Împreună! Și ne va fi bine, mai știi? În altă lume… Dă Doamne Raiul, pentru toți!
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ți-ai adus aminte de Gavriluț. A fost un om tare bun. După ce tata a decedat, el şi cu Lenuța lui au avut grijă de mama. Dar în preajma Sfintei Învieri mi-am adus aminte de toți…şi i-am pomenit…cu ei am crescut! Câteva familii şi multe poveşti de viața, unele dramatice. Câte n-ar fi de spus…tu cunoşti lumea satului poate mai bine decât mine şi ai auzit vorba „parcă-s blestemați”. Familia lui Gavriluț, dar şi a lui Dănuț par a face parte din acea categorie. Despre Nana, nevasta lui Dănuț, am scris în „Poveşti de viață”, ianuarie 2016. Femeia asta cum mai poate merge pe drum!? După ce i-a murit şi copilul, am vorbit cu ea…mă întreb şi azi „cum de nu a înnebunit”? Nadia este fata ei cea mică. Tu crezi în blesteme!? Tu crezi în ideea că ne naştem sub o anumită stea!?
ApreciazăApreciază
E real ce-ai scris doar ca de oamenii care pleacă ne leagă diferite amintiri semn ca în anumite momente viata noastră s-a intersectat cu a lor si plecarea lor doare.
ApreciazăApreciază
Magda dragă, aşa este! Cu oamenii aceia am crescut şi sub o formă sau alta au fost şi familia mea. Mi-au fost tare dragi🙏🙏🙏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dumnezeu sa-i odihnească în pace!
ApreciazăApreciază
Acest articol mi-a amintit de bunul meu tata socru, care a pleca dincolo într-o primavara însorita, stând în curte casei, pe banca la soare, de la prima vedere crezându-l adormit. De atunci nu mai cred în moarte si Locuinta ei, având certitudinea ca Hristos a învins moartea prin sacrificiul Lui în trup, tocmai pentru ca cei ce cred în Cuvântul Lui sa nu mai moara ci sa traiasca vesnic în Duh si Adevar…
Un Weekend magic, binecuvântat, cu mult har si pace învesmântat, draga Aurora de la ECO !
ApreciazăApreciază
Mulțumesc de gândul bun! Important este să nu-i uităm pe cei ce ne-au bătătorit cărarea vieții. Fără ei nu am fi putut, la rândul nostru, să deschidem noi cărări pentru altă generație! O duminică binecuvântată!
ApreciazăApreciază
A spus-o deja Issa, ca de obicei, văd că rezonez cu ea tot mai mult, în tot mai multe: nu e trist, e viaţă. Da, uneori e tristă, dar e şi firească în alt fel.
ApreciazăApreciază
Nu degeaba suntem în acelaşi „club”!😊 Rezonăm frumos în gânduri, pentru că de n-ar fi aşa, am merge pe alte cărări! A se citi „bloguri”!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Of, viața parcă e doar o clipă uneori. Bine că ai primit și o veste bună 🤗
ApreciazăApreciază
La scara Universului, viața este doar o clipă! Şi ce bine ar fi dacă am reuşi să trăim frumos şi curat acea clipă! 🤗
ApreciazăApreciază
Da, ce bine ar fi ❤️
ApreciazăApreciază
nu! nu e trist! e despre viata atat de pur si simplu!
imbratisari, Aura!
♥️♥️♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, draga mea! Îmbrățişări!🤗Multe!❤❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Aurora, pomelnicul e trist întotdeauna. Dar vezi tu, mai apar și vești care ne luminează viețile…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar am făcut un pomelnic, chiar dacă nu asta am intenționat! Dar plecarea bruscă a vecinului meu, Gavriluț, m-a făcut să-mi amintesc de cei care au plecat înaintea mea, dar de care ştiu! Că înaintea lor, au mai fost şi alții de care eu nu ştiu!🤗
ApreciazăApreciază
E viață ce-ai scris. cînd sînte mai tineri, plecarea definitivă a cuiva e un eveniment. Pe măsură ce creștem, se adună plecările. Într-o zi o să le putem și număra. E trist, dar poate că e și frumos că le numărăm noi, și nu alții pe noi.
În cealaltă ordine, și eu am primit în ultima săptămînă pe wapp două poze cu bebeluși proaspeți – o prietenă și o rudă (nu ai lor, ci bunici…). Banal, dar viața chiar merge înainte. M-am bucurat enorm vîzînd chipulețele acelea mici…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De când e lumea lume, viața merge înainte! Deocamdată merge cu noi sau şi cu noi! Iar copilaşii ne dau speranța că firul vieții se înalță peste timp şi vom dăinui! 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană