Prin geamul usor crāpat, o mireasmā dulceagā de flori îmbāiate în roua diminetii mā îmboldeste sā dau binete unei noi zile.
Un vânticel abia trezit din culcusul de crengi îsi întinde alene aripile si se strecoarā printre lujerii florilor, spālându-si ochisorii cu rouā înmiresmatā, le îmbrātiseazā si-si ia zborul spre alte depārtāri, nu înainte de a-mi picura în ceasca cu cafea o petalā albāstruie. Ce strengar!
Petalā albāstruie!? Nu albastrā, ci albāstruie! Covorul de flori în toate nuantele posibile de rosu se dezmiardā sub privirea blândā a soarelui; doar una mai înaltā decât toate, împārātea peste toate suratele ei; doar una era altfel, era albā si avea câteva petale mai albāstrui. Ciudat! Ieri era albastrā! Povestea e realā,
De vreti sā mā-ntrebati
Si s-a-ntâmplat demult
La poale de Carpati,
Pe când eram copil în sat,
O micā floare în grādinā ,
dar astāzi sunt strāinā
si poate am visat
albastre flori,
albite-n zori!
„Flori din grādinā”, din ciclul „Flori pentru slava vietii”. Desen în creioane colorate. Mārime 9/15 cm.