Destinul lui tragic i-a fost scris din momentul în care o floare i-a zâmbit soarelui pe o creangă viguroasă a bătrânului fag. Altfel cum aș putea înțelege că micuțul jir a călătorit peste vârful dealului până la hotarul grădinii mele?! Și cât a fost coasta de-ntinsă, cum a ales tocmai grădina mea, cu un lat de palmă mai jos de gard, să nu fie în calea ascuțișului coasei sau a colților greblei?! S-a arătat a fi puternic, crescând viguros cât alții în ani de zile.
O vreme nu l-am văzut că și-n destinul meu erau drumuri de străbătut, multe și cu popasuri vremelnice. Într-o vreme l-am regăsit falnic, privind semeț peste coastele din jurul lui. Îi simțeai măreția, era că un împărat ce-și privea cu blândețe supușii. Îl îmbrățișam și ceva din acea măreție mă învăluia cu lumină și căldură. Era o contopire cu însăși esența naturii. Simțeam fiecare vibrație ce-i străbătea trunchiul cum îmi alina sufletul, cum îmi sădea speranța și încrederea de mai bine.
Ajungeam greu la el. Urcam anevoie coastă abruptă și coboram alta cam la fel, dar lângă el mă simțeam liberă! Ca-ntr-o renaștere.
Drumurile mele își cereau tributul. Dar și bucuriile aveau prețul lor. Și prețul a fost pe măsură. De fiecare dată!
Fag va rămâne până la capătul drumului meu o amintire, dovada clară că nu am avut dreptul în această lume să mă atașez de nimic fără să plătesc un preț…și nu numai eu!
„Fag”, din ciclul „Eu, Copacul!”. Desen în tuș și creioane colorate. Mărime 9/15 cm.
Era mijlocul unei toamne când l-am văzut ultima dată! Îmbrăcase hlamidă împărătească spre bucuria mea!
Precizare!
Aici se încheie proiectul „Eu, Copacul!” Ce urmează?! Lucrez la câteva proiecte deosebite, zic eu, proiecte pe care o să vi le arăt la momentul potrivit!
Ecoarta's Blog 