AVENTURILE UNEI GHINDUȚE (IV)

-fragment-

-Ce faci aici, mititico?! Și Vrabia o ciocăni în cap de câteva ori.

-M-a durut. De ce m-ai lovit?!

-Îmi pare rău, dar mi-e foame. Voi găsi o soluție să te mănânc.

-Dar până atunci, te rog, ajută-mă să ajung lângă copacul de acolo.

-Bineînțeles că am să te duc o bucată de drum.

Vrabia a dus-o în zbor, dar a scăpat-o pe o piatră. A încercat din nou s-o înhațe, dar a apărut Broasca și Vrabia a zburat pe o creangă.

****

Piatra era caldă, iar Ghinduța abia acum a simțit oboseala ultimelor ore din viața ei. S-a lăsat pe spate, și-a întins piciorușele și a închis ochii. A adormit.

-Oac, oac! Dă-te jos de pe piatra mea, spuse Broasca cu glasul ei răgușit.

-Iartă-mă, Broscuțo! Eram așa de obosită și căldura pietrei m-a adormit.

-Tu ești o ghindă, nu-i așa? a întrebat Broasca. Mi-e tare foame, oare te pot mânca?

-Te rog, Broscuțo, mai bine ajută-mă să ajung mai aproape de Stejarul de acolo.

-Dar mie mi-e foame, spuse Broasca cu un orăcăit slab și o atinse cu o lăbuță peste tot.

-Ești foarte tare. Nu ești bună de mâncat, dar am să te duc cât voi putea spre copacul tău.

Vrabia s-a repezit spre Broscuță, dar speriată de atacul neașteptat, a scăpat-o pe Ghinduță jos.

-Nu mă lăsa, Broscuțo, Vrabia vrea să mă mănânce!

Vrabia a fost mai iute decât Broasca, a prins-o cu ghearele și s-a ridicat în zbor. Ghinduța s-a zbătut și Vrabia a scăpat-o din nou, destul de aproape de Stejarul ei.

S-a acoperit cu o frunză și oricât a căutat-o, Vrabia n-a mai găsit-o.

-va urma-

Publicitate