Veverița rodea de zor miezul dulceag fără s-o bage în seamă pe Ghinduță. Numai că Vrabia nu avea de gând să renunțe prea ușor la o posibilă masă și s-a repezit din nou. S-a ferit în ultima clipă de ghearele și ciocul ei. Veverița a privit-o pe Vrabie și i-a spus:
-Este prietena mea, las-o-n pace! Caută în altă parte ceva de mâncare. Voi, vrăbiile, nu mâncați ghinde.
-Insă voi, veverițele, le mâncați!
-Ghinduțo, spuse Vrabia, ea o să te mănânce. Vino cu mine!
-Nu vreau să merg cu tine!
Vrabia a zburat pe o creangă și a mai încercat de câteva ori s-o înhațe pe Ghinduță.
Veveriței i-a venit o idee năstrușnică, iar când Ghinduța a auzit-o, a fost foarte încântată.
Veverița a săpat o gropiță destul de adâncă, pe fundul căreia a pus câteva frunze și mușchi și în momentul în care Vrabia a zburat pe alt copac, a pus Ghinduța peste frunze, a acoperit-o cu altele și apoi cu pământ.
-Odihnește-te, Ghinduțo, ne vedem în curând!
Toropită de oboseală, Ghinduța a adormit liniștită.
Intr-un târziu, parcă trezită din somn, simțea ceva ciudat în corpul ei și nu era sigură dacă visează sau cu adevărat o frunză își făcea loc în miezul ei. Apoi niște firișoare subțiri o trăgeau spre fundul gropii, în timp ce frunza se înălța tot mai sus, până când s-a trezit într-o lumină puternică și caldă. Sub acea frunzuliță și-a văzut pălăria, iar uimirea ei era peste măsură de mare.
-Bine te-am regăsit, Ghinduțo!
-Dar eu nu sunt o ghindă, Veverițo! Cine sunt eu?
-Ai fost o ghindă, iar acum ești un pui de stejar. Vei crește mare și puternic și mă vei hrăni pe mine și puii mei cu ghindele tale.
Sfârșit
Work in progress!
Ecoarta's Blog 