După un drum lung, puii de stea și-au încheiat călătoria, dar și destinul.
Acesta este cel de-al unsprezecelea poem și ultimul din povestea puilor proveniți din Pleiade. Primele cinci le-ați citit deja și, poate, cu timpul am să le public și pe celelalte cinci. (cândva v-am arătat câteva ilustrații).
Desen în tuș negru, creioane colorate și cerneală caligrafică aurie. Mărime 15/21 cm.
Pentru Sy și de-aș trage două linii paralele sau perpendiculare tot așa ar exclamă: „woooow!… amazing… absolutely amazing!”, cu condiția ca respectiva compoziție să devină cât mai repede cu putință proprietatea lui.
Cu câteva luni în urmă…
Pe la sfârșitul lunii mai, Sy m-a rugat să-i concep o compoziție „veselă, aerată, colorată” de dimensiune medie. I-am explicat că intenționez să-mi iau o pauză de câteva săptămâni în care să lucrez doar pentru mine (ceea ce am și făcut!) și ne-am înțeles că vom rediscuta pe la începutul toamnei. Între timp mi-am văzut de-ale mele, uitând aproape complet de Sy și compoziția lui. El însă n-a uitat. Neavând încotro, m-am apucat de lucru, promițându-i că în termen de…va fi gata. Numai că, aproape întotdeauna, finalul este cel mai dificil de realizat și nu din lipsă de idei, ci din contră, din cauza prea multor idei. Este acea suprafață care poate ridica la cer o compoziție sau o poate trimite la reciclare. De aceea lucrez concomitent la 3-4 compoziții și nu rămân blocată privind la una, așteptând ideea salvatoare. Mai aveam de acoperit o suprafață de aproximativ 25 cm pătrați, dar nici o idee nu-și revendica locul. Suprafața părea un fel de black or white hole și, fără prea mari resentimente, am întors șevaletul cu fața la un perete și m-am relaxat… desenând. Una din schițe era un pic mai altfel și după câteva zile a primit numele de „capriciu 1”. După câtva timp a apărut și „capriciu 2”, dar și Sy, revendicându-și compoziția. Sy este colecționar de artă, dar este el însuși artist; în tinerețe a lucrat „sticlărie” în propriul atelier de creație și producție, atelier care produce și azi minunății din sticlă, realizate de soția și fiul lui, toți fiind arhitecți. Tristețea de a nu-și putea lua acasă „copilașul” a dispărut în momentul în care a văzut cele două capricii:
-Fă-mi încă unul, să fie un triptic, și le vreau eu!
I-am explicat că primul capriciu a apărut în mediul virtual deja, dar nu a contat, a vrut tripticul și gata.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, compoziția „veselă, aerată, colorată” și cele trei capricii și-au găsit o nouă casă.
„Capricii”. Desen în tuș negru, creioane colorate din gama „Premier” și „Caran d’Ache” și gold calligraphic ink. Dimensiuni 10.5/15 cm.
În parcul Del Oro n-am mai fost de vreo trei ani, în primul rând pentru că m-am mutat și n-am mai avut drum prin zonă decât rar, dar și pentru că, între timp, a fost închis pentru reamenajare, însă mereu îmi voi aminti cu drag de el.
Cu ceva ani în urmă…
În drum spre acel parc am găsit-o pe Lilianne, libelula, în jurul căreia am țesut „Poveștile apelor”. Tot acolo mi-a venit ideea de a scrie o poveste despre o ghindă și animăluțele care trăiau în parc.
Era o toamnă cum numai în Florida poate fi, un amestec ciudat de anotimpuri, mai mult un „endless summer”. Parcul Del Oro este foarte mic, cel mult vreo patru sute de metri pătrați, frecventat mai mult de cei din apropiere decât de vizitatori veniți de mai departe. Stam pe o bancă sub unul dintre stejari urmărind alergătura neîntreruptă a veverițelor, zborul scurt al ciocănitorilor sau cel lung și sinuos al gâzelor ce pluteau pe șiruri de lumini strălucitoare. Tot parcul era plin de ghinde lucioase ca niște mărgeluțe, iar veverițele le rodeau de zor miezul dulceag, dar, uneori, mai ascundeau din ele. Dădeau la o parte stratul gros de frunze, adunate de-a lungul multor anotimpuri, până ajungeau la pământ, apoi săpau o gropiță, puneau ghinda și acopereau totul cu frunze. Făceau asta des, nimic deosebit până acum, doar că într-o zi, o veveriță a săpat chiar lângă mine gropița, după ce m-a privit o clipă, ținând între lăbuțe o ghindă, iar în primăvară, lângă trunchiul stejarului, au apărut câțiva stejărei.
În urmă cu câteva luni…
De fapt ce este „Aventurile Ghinduței”?! Simplu: o lecție de botanică despre înmulțirea stejarului. Oricum am lua-o asta este, poate un pic mai altfel. Personajele sunt „americane”: Veverița și Stejarul, iar Vrabia și Broscuța au cetățenie universală. Ați remarcat că stejarul din ilustrații nu are frunzele așa cum le știm noi. Nu este o „scăpare”, ci chiar așa arată frunzele unor stejari din zonă. Există peste 400 de specii de stejari, din care 19 sunt originari din Florida. Ca specie, ceea ce am desenat este ” live oak tree”, adică „stejarul viu”, veșnic verde. Stejarul alb are forma frunzelor asemănătoare cu cele din România. Veverița pe care am desenat-o este „veverița cenușie” (Eastern Gray Squirrel), deosebită de veverița roșcată euro-asiatică, nu numai prin culoarea blănii, ci și prin modul de hrănire și/ sau comportament. La noi, aici în Florida, le întâlnești peste tot și rod tot ce apucă (personal am rămas fără cablurile de la internet de câteva ori, iar plasele de la terasă și piscină sunt peste tot găurite de gheruțele lor), dar eu tot le iubesc. Despre Vrabie nu o să vă spun ceva deosebit, o cunoașteți, doar că inițial nu a figurat ca personaj, tocmai pentru că în primii ani petrecuți pe aceste meleaguri nu am văzut nici una. Cred că abia după vreo trei-patru ani am văzut-o pe prima. Ea a înlocuit-o pe ciocănitoare, apoi pe șarpe și omidă, ceea ce este normal pentru că ghinzile pot fi consumate de vrăbii. Broasca a apărut și ea cam în aceeași idee, mai ales că ea chiar „locuia” sub piatra pe care a căzut Ghinduța. De fapt nu este o piatră-piatră, ci un fel de plastic ce imită piatra.
Care este stadiul „Aventurilor”!? Vreau să mai adaug câte ceva la unele ilustrații (încă nu m-am hotărât ce și cât!). Cât privește textul, încă îl re, revizuiesc în română, ca apoi să încep procesul de traducere în engleză. Nu am nici cea mai vagă idee de copertă, iar prima ilustrație, „Parcul”, a suferit atât de multe redesenări, încât nici nu mai există.
Nu știu ce va urma, mai ales că tipurile mele de activități se bazează în special pe desenat, scrisul fiind plasat pe loc secund, din motive lesne de înțeles.
Atașez câteva poze făcute înainte de Crăciun, cu un stejar viu.
Iar această poză este făcută azi dimineață!
Vă doresc un an nou plin de împliniri, pe toate planurile! Vă îmbrățișez 🤗!
Ecoarta's Blog 