Poveştile apelor!


3 LILIANNE- PRINȚESA LIBELULĂ

Nu departe de stâncile lui Isabelle se întinde un păpuriş des şi înalt întocmai ca o pădure. Acolo s-a trezit înotând în apa călduță şi până să se dezmeticească a dat cu capul de câteva tulpini, dar şi de ceva mare, uşor albăstrui, cu nişte cleşti uriaşi şi care s-a repezit la ea! S-a ferit în ultima clipă!

-Eu sunt Blue, crabul! Tu cine eşti?

-Nu ştiu. Nu ştiu cine sunt! Acum am apărut de nu ştiu unde!

-Trebuie să fii o viitoare libelulă! Într-o zi vei fi stăpâna aerului. Îți voi spune Lilianne!

A simțit că înoată mai greu şi avea o senzație ciudată în tot corpul. În fața ochilor ei a apărut ceva şi instinctiv a înghițit-o! S-a simțit mai bine! Acum ştia ce să facă! Din când în când vorbea cu Blue şi afla noutăți din lumea largă ce se întindea dincolo de păpurişul ei. De la el a aflat că nu departe de sălaşul ei trăieşte o vietate frumoasă cum nu s-a mai văzut prin părțile astea.

Într-o zi, a trecut pe lângă ea ceva înspăimântător: o arătare cu multe picioare sau ceva asemănător şi care se mişca cu o viteză amețitoare. A înțeles de la Blue că este Octoqueen sau stăpâna acestor ape liniştite şi mai ales că nu prea vorbeşte cu nimeni. Zilele treceau monotone pentru Lilianne şi doar poveştile cu Blue o mai înveseleau. Din când în când Octoqueen trecea agale pe lângă păpurişul ei.

Într-o zi, Lilianne a ieşit dintre tulpini şi s-a îndepărtat. Nici n-a băgat de seamă când s-a trezit lângă Octoqueen care a pus-o pe unul dintre brațele ei.

-Tu cine eşti!?

-Sunt Lilianne! Şi Blue, crabul, spune că sunt o libelulă, iar într-o zi voi deveni regina aerului! Dar tu cine eşti!?

-Eu sunt Isabelle, regina acestor ape!

-Lilianne, cred că a sosit timpul să devii regina aerului!

Şi, fără să mai stea pe gânduri, Isabelle a ridicat în aer brațul pe care stătea Lilianne. Minune mare! Gângania cenuşie, cu corp greoi, s-a transformat într-o gingaşă făptură, cu corp zvelt şi aripi străvezii ce străluceau în lumina amiezii. Şi de n-ar fi fost brațul salvator a lui Isabelle, ar fi căzut în apă! Aşa a luat primele lecții de zbor, folosindu-se de numeroasele brațe ale prietenei ei!

-va urma-

Lilianne-prințesa libelulă. Desen în tuş şi creioane colorate. Mărime 10/15 cm.

Poveştile apelor! 2.ISABELLE- prințesa din golf!


În liniştea stâncăriei din partea aceasta a golfului, Octomom stă aproape nemişcată. Din când în când mişcă apa cu brațele ei puternice sau alungă musafirii ce poftesc la ciorchinii de ouă lipiți pe peretele stâncos. Este nerăbdătoare să-şi vadă copilaşii plecând în necuprinsul oceanului, dar cel mai mult îşi doreşte s-o întâlnească pe cea care va deveni prințesa moştenitoare a micului ei regat. Cufundată în gândurile ei, nici n-a băgat de seamă când primele mărgeluțe plutitoare au atins-o cu brațele lor firave: „hi, mom! bye, mom!” răsuna din toate părțile. A ieşit din letargia în care a stat multă vreme şi urmărea şuvoiul neîntrerupt de puişori ce izvora dintre colțurile stâncoase. Erau atât de mulți că nu mai reuşea să-i urmărească şi a devenit neliniştită. Dacă n-o va vedea pe ea, cea mai cea dintre toți!? Dacă s-a amestecat printre frații ei şi acum înoată prin apropiere!? Să iasă de sub stâncă şi să arunce o privire de jur împrejurul micului ei regat!? Doi ochi strălucitori o privesc dintr-o crăpătură! E Blue, crabul acela mare şi nesuferit care tot timpul a pândit-o s-o prindă pe „tentacul greşit” şi să-i înhațe câteva ouă. Mai bine, nu! Ploaia de puişori cade în valuri din ce în ce mai intense şi cu cât se îndepărtează de casa părintească, speranța de-a găsi o făptură unică, scade tot mai mult. Închide ochii doar pe jumătate, mai ales că Blue e acolo! E obosită şi abia aşteaptă ca ultimii pui să părăsească adăpostul şi să se retragă sub stânca de la marginea regatului pentru totdeauna. Cu coada ochiului zăreşte ceva! O mărgică albăstruie se îndreaptă spre ea! Oboseala îi dispare ca prin minune…întinde tentaculele în jurul ei…vrea s-o protejeze, vrea s-o privească de aproape! E ca o fărâmă de piatră Blue Larimar…unde a mai văzut ceva asemănător!? Şi cele trei inimi îi pulsează puternic sângele în tot corpul! În Caraibe…acolo l-a întâlnit pe el, cel mai frumos…zâmbeşte şi-o priveşte cu drag pe micuța prințesă Isabelle.

Apoi îşi adună puterile şi porneşte cu toată forța spre ultimul ei adăpost…

„Isabelle”- prințesa apelor din golf. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/15 cm.

VESTITORUL FURTUNII!


„Frunze”. Tăieturi pe hârtie. Dimensiune 10/ 15 cm

Vestitorul furtunii

Nărăvaş cu aripi lungi

galopează printre crengi.

Coama sură de răcoare

se încurcă printre frunze

şi se zbate ca să scape:

rupe crengi,

zdrobeşte frunze!

Le adună, le înalță

şi le-alungă hăt departe!

POVEŞTILE APELOR!


  1. Blue King

Anotimpul foarte cald încă îşi purta faldurile fierbinți peste lume, deşi nu pentru mult timp. Nu, nu se apropia toamna, nici iarna, poate un fel de primăvară tot caldă, însă cu mai puțină umezeală.

Aleile parcului se întindeau de-a lungul şi de-a latul golfului, iar oamenii le măsurau cu paşi lenți şi relaxați, pregătindu-se pentru odihna nocturnă. Soarele era încă sus, iar văpăile roşiatice inundau cerul şi apa. Timidă, pe partea opusă, Luna îşi ridica încet- încet fața dintre ape.

Sunt momente unice când cei doi aştri se privesc în ochi pentru câteva minute spre bucuria celor care aşteaptă aceste clipe unice.

Cum cobori de pe boardwalk, în partea stângă este un desiş de mangrove şi apa nu este adâncă, însă sunt destul de mulți bolovani. De câte ori am trecut pe-acolo, am văzut un Great Blue Heron, un fel de egretă, o pasăre frumoasă, cu o siluetă elegantă şi maiestuoasă ce se profila pe oglinda albăstruie a cerului şi apei.

Apropierea mea nu l-a scos din neclintirea lui, semn că prezența omului nu-i era străină, dar nici grohăiturile aligatorilor nu păreau să-l sperie. Azi aşa, mâine-aşa, până când într-o zi m-am aşezat destul de aprope de el, dar totuşi suficient de departe să nu-l deranjez. Din când în când prindea câte o vietate marină, iar când era sătul părăsea locul. Multe zile i-am ținut companie, admirându-i tenacitatea şi eleganța mişcărilor. L-am botezat „regele”: Blue King! În seara aceea…era înnorat, vântul zgâlțâia mangrovele, iar apa se vălurea mai mult ca altădată. L-am lăsat pe Blue King neclintit şi nederanjat de vânt sau de apropierea furtunii.

După câțiva paşi, un zgomot puternic m-a făcut să întorc capul…am apucat să văd coada aligatorului şi picioarele lui Blue Heron…

„Blue King”. Desen în tuş, creioane colorate si creioane- acuarelă. Mărime 10/15 cm.

SURPRIZA!


Mă trezesc şi adulmec aerul în speranța că undeva mă aşteaptă o cafea. Nimic. Nici un zgomot nu se aude în toată casa, doar bâzâitul molcom al A. C.-ului. „Vrei cafea!?, îmi zic în gând. Mişcă-te şi fă-ți-o!”. Masa este aranjată deosebit, iar tufa de hibiscus din curte a cedat rugăminților şi a oferit câteva crenguțe înflorite spre desfătarea ochiului.

Credeam că este în birou cu nasul în proiectele lui, dar nu, stă în fotoliu şi butonează telecomanda.

– Good morning, my sleepy lady!, şi-şi vede de butonat. E deja pe la opt sute şi ceva. E clar că are ceva pe suflețel, dar îl las să fiarbă exact cum fierbe cafeaua mea. Îi fac şi lui una cum îi place pentru că în dimineața asta sunt generoasă. Îmi aduc schițele să le revăd. Vorbim despre proiectele mele, despre proiectele lui şi mai ales despre iminentele plecări.

-Ieri ai stat mult în atelier şi aproape tot ce-ai lucrat a ajuns la gunoi. Ce nu merge!? Mie mi se par construcțiile bune, ție ce nu-ți place!?

-Am fost nemulțumită şi de unele schițe, dar acum nu mi-a plăcut culoarea.

-Ai nevoie de alte culori? E clar că nu eşti mulțumită de creioanele-acuarelă.

-Mai degrabă aş zice că ideea de culoare nu s-a copt suficient în capul meu. Văd culoarea în cap, dar pe hârtie iese altceva.

Se îndreaptă spre birou, iar eu spre atelier. Se aude soneria de la intrare. Deschid şi în uşă găsesc un pachețel frumos ambalat. Mă întorc şi-l văd în fotoliu.

-I think it’s yours, îi spun, gândindu-mă că de aceea se tot uita la ceas de zece ori pe minut. Şi-ntoarce spre mine zâmbetul acela unic în univers:

-I think it’s yours…

Îl desfac încet, încercând să-mi ascund emoția. Când ultima hârtie cade, iese la iveală o cutiuță superbă de lemn plină cu acuarele.

O clipă dintr-o zi…o clipă dintr-o viață! Nu ştiu dacă am fost crăiasă până atunci, dar ştiu că, din acel moment, apele limpezi şi liniştite ale golfului au început să-şi cânte tainicele poveşti, în faptul serii, la asfințit, când o vrajă plină de mister te învăluie…

Eu le ascult cu bucurie şi mirare şi încet-încet le voi țese pe fir de culoare şi cuvânt în „Poveştile apelor”.

Cutiuța cu acuarele! Încă nu am folosit-o pentru că a trecut multă vreme de când nu am mai lucrat cu astfel de culori şi am emoții. Însă o să vedeți curând de tot!

COMPARAȚIE!


Universul tău e-atât de mare,

iar al meu e-atât de mic

că încape într-o viață…şi un pic!

Universul tău se-ntinde

peste ape, peste munți,

iar al meu zădărniceşte

să zidească albe punți.

Universul tău e cerul,

poate chiar e infinit!

Uneori luceşte-n ape

în adâncuri nesfârşit!

Universul meu e-un petic

de cârpit o viață frântă…

ața stelelor e sfântă

doar să vrei ca să te vindec!

„Optimism”, din ciclul „Drumul vieții”! Desen în tuş. Mărime 10/15 cm.

Călător printre cuvinte şi culori


  1. Atunci, demult…

Cine-ar fi crezut că fetița munților îşi va părăsi împărăția molizilor şi brazilor şi va poposi în împărăția apelor!? Pentru o munteancă până în măduva oaselor şi pentru care cea mai mare apă era râul Bistricioara, peste care uneori puteai păşi, a vedea întinderi nesfârşite de ape, era ceva greu de imaginat!

Doar că fetița de atunci nu mai este…s-a risipit între atâtea lumi…a rămas doar un nume ca o gogoaşă goală din care a zburat un fluture. Viața n-a fost deloc blândă cu ea, cea de atunci, dar nici cu cea care i-a luat locul. Viața celor două a stat mereu sub semnul neprevăzutului, a eternelor plecări şi a puținelor popasuri. A învățat din mers viața, a luat aminte la vorbe şi fapte, dar cel mai mult a învățat de la munți şi păduri, de la izvoare şi pietre…le-a împrumutat tăria şi neclintirea!

Când a ieşit pe poarta casei şi s-a avântat în lumea largă, ştia mai bine cărările pădurilor decât cărările spre oameni. Şi mica sălbăticiune şi-a început lupta pentru un loc între oameni. Mărunțică, cu o privire rece şi tăioasă, intra într-o clasă de fete una mai emancipată ca alta. A stârnit râsete, chicoteli şi a auzit vorbe grele. După câteva săptămâni, privirilor superioare le-au luat locul mirările şi zvonul că mica sălbatică va fi prima în clasă şi nu prima repetentă a făcut înconjurul liceului. Într-o singură săptămână a luat două note de 10 (zece) la matematică, la cea mai „a dracu” profesoară, care lăsa anual repetenți cu grămada. În altă săptămână s-a luat la „trântă” cu proful de română pe chestiuni de gramatică…şi-au mai fost…

La sfârşitul trimestrului I, era prima, cu note doveditoare, şi şi-a şters câteva etichete, dar unele au rămas ca o emblemă, dar niciodată n-a uitat…şi-a învățat lecția de la munte: dacă nu eşti pregătit, muntele nu te iartă…

-va urma-

Fotografii din colecția personală.

JOC!


Dintr-o coajă de alună

sau de nucă,

văd cum fac!

O să fac o barcă mică

pentr-un fir de liliac!

O s-o pun la mal de apă

s-o găseşti şi-n ea să pui

toate florile din lume

pentru inima…oricui!

„Cireşul”, din ciclul „Prin iarbă”. Tăieturi pe hârtie. Dimensiune 15/21 cm.

ERUPȚIE!


„Erupție”, din ciclul „R. R. R.”. Desen în tuş, creioane colorate- acuarelă, creioane colorate şi gellyrollwhite. Mărime 9/ 15 cm.

Erupție!? De ce erupție!?

Pentru că subconştientul meu aşa a hotărât să materializeze gândurile legate de ultimele întâmplări din viața mea. (Nu puține şi nici plăcute!).

Compoziția a avut la bază o schiță veche (o ramură- banală- cu câteva frunze) şi cine ştie ce poveste a vrut să împletească Aurora în jurul ei! Dar poate chiar creanga s-a retras undeva în umbră aşteptându-şi vremea ei! A stat mult timp pe un şevalet într-un colț, dar suficient de aproape ca s-o pot privi din când în când şi nu o dată am fost tentată s-o arunc în gunoi. Apoi am mutat-o mai aproape şi dintr-odată, frunzele au prins viață…şi iar tăcere! Am ridicat-o pe verticală şi abia atunci „am văzut” primul „pattern” şi încet- încet, secvențele se legau între ele. Obosită şi de teama de a nu strica ceva, am întors-o cu fața în jos. După câteva zile am privit-o şi primul gând a fost „erupție”! Lava incandescentă care-şi făcea loc printre linii a ars stări negative, nelinişti, frustrări…a fost un fel de purificare de care aveam mare nevoie!

SPUNE-MI, DRUM…


Spune-mi, tu,

drum de lut şi drum de piatră,

mai călca-te-voi vreodată!?

Drum de piatră, drum de lut

paşii unde mi-am pierdut!?

Paşii tăi!?

I-am păstrat aici sub glie

în semințele de flori.

Mâine!? Nu ştiu ce-o să fie!?

Vei veni de ți-o fi dor!?

Paşii mei m-au dus departe,

peste țări şi ape mari

şi o lume ne desparte…

Sunt bătrân precum pământul

şi nici tu copil nu eşti!

Poate vei veni vreodată

doar aşa să mă-ntâlneşti!

Poate te-o cuprinde dorul

să păşeşti desculță-n drum,

fața să-ți mângâie vântul…

am atâtea ca să-ți spun…

Iară eu!?

Mi se uscă inimioara

de atâtea doruri grele!

Dar îmi duc încet povara

şi cu bune şi cu rele…

„Prin viață”, din ciclul „R. R. R”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 11/15 cm.

În anul 2013 mi-am desenat drumul! Cât de simplu şi curat! Azi, drumul meu, clădit pe cel din anii tinereții, este tot curat, dar foarte complicat!