METAMORFOZE III


„Vis”. Desen în tuş pe pete spontane de acrilic. Dimensiune 15/21 cm.

Uneori cuvintele sunt de prisos. Şi tot uneori nu am destule cuvinte să spun ce simt sau ce gândesc pentru că sentimentele ca şi cuvintele se refugiază printre linii să se odihnească pe insulițe de culoare.

„Atunci când tac,

se-aude potop de vorbe!

Tac, dar nu-nainte

de-a scrijeli tăcerile cuvintelor

pe foi de gând!

Apoi îmi iau tăcerile şi plec!

Mă mut în stratosferă!

Acolo pot să tac cât vreau

şi în tăcere

voi desena pe meteori

cuvintele tăcerilor!”

(fragment din poezia „A tăcea. Tăcere”.)

METAMORFOZE II


Lui februarie i-a venit rândul în calendar doar faptic, pentru că putea fi orice lună i-ar fi trecut prin cap să fie. „A tăcea. Tăcere” era starea care mă scotea în afara timpului real şi mă aşeza cuminte într-o capsulă în care puteam medita liniştită: exerciții de imaginație pe foi de gând cu ace de stele! Încercam să rostuiesc versuri din linii şi cercuri pe cele câteva pete ce-şi odihneau nepăsarea de ceva vreme pe masa mea. Le privesc până când, speriate de insistența mea, izvodesc cântări de izbândă!

Desen în tuş pe acrilic. Petele au fost obținute spontan, prin fuzionare la margine şi/sau în masă. Dimensiune 15/ 21 cm.

METAMORFOZE


Este concluzia la care am ajuns în momentul în care am avut senzația că am ajuns la fundul sacului cu ideile. Chiar dacă zeci de schițe interesante îşi aşteptau rândul să iasă în lume, ideile nu se legau. Simțeam un gol imaginativ uriaş şi-mi făceam planuri serioase pentru timpul meu liber. Prima opțiune era scrisul. Multe articole nefinisate îşi aşteptau cuminți rândul să zboare spre lume.

A fost perioada aceea după două proiecte mari „Printre ciulini” şi ” Zbor printre stele”. „Printre ciulini” a fost arcul întins între două lumi; între trecut şi prezent, generat de întâlnirea „ascuțită” cu un ciulin pe malul oceanului. „Zbor printre stele” m-a purtat în văzduh ajutându-mă să văd Pământul dintre stele, dar şi să vorbesc cu ele. De acolo de sus, am înțeles ce frumos este răsăritul Lunii la apusul Soarelui. La ultima compoziție era ceva care nu se potrivea , deşi aveam idei sau poate prea multe idei, nu reuşeam s-o aleg pe cea mai bună. Şi printre atâtea idei care roiau în capul meu, câteva reveneau cu insistență! Îşi cereau dreptul de a exista, iar eu m-am supus dorinței lor! Prima compoziție pe care am ales să v-o prezint este aceasta. Ea face parte dintr-un proiect care încă nu are un nume, dar aş fi extrem de bucuroasă dacă m-ați ajuta să-i dăm un nume!

Desen în tuş pe carton pictat în acrilic, cu pete obținute spontan. Dimensiune 15/21 cm.

ISABELLE. URME PE NISIP


Uşa micului meu studio s-a deschis brusc şi o făptură diafană a plutit până în mijlocul încăperii, cântând un „hi” urmat de o înşiruire de sunete din care am reuşit să înțeleg doar dublu „l” şi „e” final. Ştiind pe cine aştept, am dedus că în fața mea este Isabelle. Frumuşică şi agitată. Reuşesc să o conving să se aşeze şi în secunda următoare este lângă mine. Examinează cu ochii tot ce este înşirat pe masa de lucru, se miră şi iar se agită. Vrea să vadă catalogul cu lucrările de vânzare. Îi explic că am doar lucrări care pot fi cumpărate şi că tot ce lucrez, lucrez de plăcere, iar dacă cineva vrea să cumpere, este bine, dacă nu, iarăşi este bine. La fel, dacă cineva comandă o lucrare, mă străduiesc să fie clientul mulțumit.

Isabelle e îndrăgostită de David. Peste puțin timp vor aniversa şase luni de relație. Vrea să-i ofere un cadou mai deosebit care să ilustreze dragostea lor. Ochii îi străluceau când vorbea despre David, dar nu numai ochii, ci toată fiinţa ei radia!

Îi spun că o să-i trimit prin email câteva schițe şi să-şi aleagă una dintre ele. În stilul meu caracteristic, am nevoie de timp să leg secvențele într-un tot, iar din totul acela să răzbată iubirea! Noroc că nu sunt presată de timp, pentru că la ultima secvență „greşesc” rău de tot. Atât de rău că este imposibil să remediez. O iau de la capăt şi, spre norocul meu, ideea ultimei secvențe apare ca din senin.

Apusul soarelui m-a găsit pe plajă. Lume multă, agitație, valuri înspumate. Mă jucam cu scoicile aruncate de valuri când am auzit un țipăt. Am ridicat ochii…el păşeşte apăsat şi tace. El tace. Ea vorbeşte. El o ia la fugă, iar ea se lasă în genunchi pe nisipul moale…şi plânge!

Ea era Isabelle. El a fost David.

Urmele paşilor tăi se pierd

în nisipul de-argint….

doar valul se-ntoarce

şi acoperă parfumul

unei iubiri deşarte!

„Inimi”. Desen în tuş şi cretă. Dimensiuni 15/ 21 cm.

AM COBORÂT PE PĂMÂNT!


Proiectul „Zbor printre stele!” este finalizat. A fost unul dintre cele mai epuizante proiecte, nu numai datorită ideii artistice, cât mai ales ca realizare tehnică.

Dacă printr-un absurd cineva s-a întrebat cum a fost conceput acest proiect, este posibil să-şi fi imaginat aşa ceva: Aurora plimbându-se pe malul oceanului cu caietul de schițe şi cutia de culori în mână, încercând să surprindă măreția asfințitului, când cer şi apă se unesc într-o ploaie unică de culori. Sau, Aurora stând pe terasă într-un şezlong, cu ceaşca de ceai şi privind Luna printre crengile stejarului din fața casei. Parțial adevărat! Când mă plimb la apusul Soarelui nu desenez, după cum nu desenez nici când răsare Luna.

Acest proiect s-a născut singur, m-a căutat şi spre norocul meu, m-a găsit. Aproape şase luni am făcut schițe, de ordinul zecilor, fără să urmăresc o idee anume! Nu mică mi-a fost mirarea când pe la mijlocul lui noiembrie, în timp ce analizam schițele, am descoperit că multe erau…astrale. Atunci s-a produs în mintea mea imaginea unui zbor printre stele! Dacă până atunci a fost un joc al hazardului artistic, acum ideea de zbor în înalt trebuia sedimentată. Neliniştea creației era uriaşă! Voi putea transmite privitorului prin câteva linii, culoare şi/ sau nonculoare, ideea de înălțare în sferele Universului!? Va simți privitorul măcar o clipă că pluteşte!?

Câte schițe nu s-au materializat!? Câte s-au transformat parțial sau total!? Câte compoziții aproape finalizate au ajuns la gunoi!? Dar şi câte au fost refăcute!? Există un singur răspuns: nu ştiu! Primele compoziții au văzut lumina zilei relativ uşor, ideea de zbor fiind bine conturată. Însă aveam nevoie de o rază să cobor pe Pământ! Şi nu era disponibilă nici una! Un vid artistic s-a produs în imaginația mea. Nu doream un proiect liniar, ca o propoziție la sfârşitul căreia pui punct. Brusc, proiectul se oprea! Compoziția „Ultimul zbor” am vrut să fie cea finală, dar nu era ceea ce doream. Lipsea ceva! Dar ce!?

Ziua era pe sfârşite. O plimbare pe malul oceanului mi-ar fi prins bine. Stam pe o piatră şi mă bucuram de apus. Niciodată nu am văzut măreția profundă a unui apus ca atunci; niciodată nu am simțit mai intens clipele de comuniune ale înaltului cu abisul apelor! Era ceva peste puterea mea de înțelegere şi m-am simțit atât de mică pentru câteva clipe! Atunci am ştiut exact cum trebuie să arate compoziția finală. O vedeam cu ochii minții! Vedeam culorile oceanului şi culorile cerului solar!

La lumina Lunii, ideea finală prindea contur. În noaptea aceea nu am închis un ochi. Întrebări fără răspuns se îngrămădeau în capul meu: cum să redau ideea de mişcare a oceanului cu tot ce-i aparține!? Dar Soarele!? Cum să-l pun pe hârtie ca tu, privitorule, să simți că eşti acolo, pe malul oceanului!? Câte schițe am făcut!? Nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că am reuşit! După câteva zile, privind compoziția, am simțit că lipseşte ceva!

Atunci am hotărât să iau o pauză! Aveam alte proiecte tot amânate, dar mintea mea căuta „veriga lipsă”. Şi în acelaşi timp îmi apăreau în fața ochilor imagini…erau ca puişorii cu aripi crude ce abia învață să zboare…se agitau să iasă la lumină…

Şi-am înțeles că arta este o luptă. Lupta ta cu propriile limite. Că poți renunța la artă doar dacă ea renunță la tine!

„APUS DE SOARE”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/15 cm

ULTIMUL ZBOR!


O zi şi o noapte, vântul şi ploaia au călcat în picioare ținutul într-o curgere ce părea din alte timpuri.

Aleea ce ducea spre parc era străjuită de stejari rămuroşi ce te apărau de fierbințeala soarelui, iar în lumina ce se strecura printre crengile copacilor se mişcau zeci de libelule. În zboruri scurte, cu zvâcniri puternice, se înălțau şi planau aproape izbindu-se de tot ce le stătea în cale. Era greu să prinzi cu privirea una măcar şi s-o urmăreşti pentru că liniile zborurilor desenate prin aer se întretăiau ca-ntr-un labirint.

Şanțul dintre alee şi şosea era plin cu apă, iar pe suprafața ei pluteau atât de multe libelule că aproape nu-i vedeai luciul. Adierea vântului mişca oglinda apei şi odată cu ea şi trupurile inerte…rareori câte o aripă mai fremăta abia perceptibil.

Aleea era un adevărat câmp de luptă. Armate întregi de furnici se hrăneau cu trupurile libelulelor…unele mai aveau un fir de viață când cohortele flămânde se năpusteau asupra lor. În urmă rămânea doar exoscheletul ca un tub gol cu aripioare.

Şi dintre atâtea zboruri ale morții, am putut urmări unul! Strălucea în lumina soarelui zburând în volte uşor de urmărit ca şi cum ar fi avut tot timpul din lume! Avea grația unei prințese cu ochii de smarald şi aripioare cu fire argintate ce străluceau în lumina aurie a soarelui. Cât a zburat!? Un minut sau zece!? S-a înălțat uşor până la coroana stejarului, apoi s-a lăsat uşor spre pământ parcă conştientă de efemeritatea frumuseții, a oricărei frumuseți! Aproape de pământ a părut îngrozită şi cu o ultimă picătură de putere s-a înălțat suuus de tot…apoi în brațele vântului s-a lăsat uşor spre pământ…aripile nu o mai ascultau…s-a prăbuşit surd lângă mine. Am pus-o pe o frunză şi-am dus-o acasă. Toată ziua a stat nemişcată, doar spre seară am băgat de seamă că se mişcase din loc. Pe-nserat am scos frunza afară. Printre crengile stejarului din fața casei, Luna ne privea mirată… o rază a mângâiat trupşorul firav şi micuța făptură a simțit chemarea…cu un ultim efort s-a ridicat pe firul de luminã…apoi…

„Ultimul zbor”, din ciclul „Zbor printre stele!”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/15 cm.

Povestea este reală! Această gingaşă făptură va deveni personaj principal într-o poveste cu o ilustrație dintr-un alt proiect. Va deveni prințesa Lilianne.

LA RĂSĂRIT!


Soare, Soare, frățioare!

Şi tu, Lună, soră bună!

Ştii tu oare, dragă Soare,

unde mi-e cărarea!?

Luminează-mi calea!

Ştii tu oare, dragă Lună,

care-mi este drumul!?

Drum de apă, drum de piatră

şi la capăt niciodată!

„Răsăritul Lunii”, din ciclul „Zbor printre stele!”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/15 cm.

DIMINEAȚĂ!


Țipăt rece şi strident

sparge-n cioburi

dimineaț-abia trezită,

într-un praf de ceață albă.

În înalt,

tăciuni cu aripi

desenează-n patru zări

puncte, linii,

pete negre mişcătoare…

Sus şi jos

e nonculoare!

„Ceață”, din ciclul „Zbor printre stele!”. Desen în tuş. Dimensiune 10/ 15 cm.

ÎNTRE ANI!


În noaptea asta aş vrea

să-mi odihnesc visele

în palma sufletului tău!

Tu închide-mi liniştea nopții

cu sărutul gândului curat!

În noaptea asta aş vrea

să-mi odihnesc inima

în căuşul palmelor calde!

Tu-nchide-mi visele

în eternitatea iubirii tale!

Cu tine-aş vrea

ca-n toate nopțile ce vor veni

să adunăm un pumn

din pulberea de stele,

să-mpodobim şi vise şi iubiri

„Astrală”, din ciclul „Zbor printre stele”! Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune 10/ 15 cm

SĂRBĂTORI FERICITE!


Crăciun fericit!

Merry Christmas!

Oriunde vă aflați în lumea asta mare, în cele patru zări, să întâmpinați Naşterea Domnului cu sufletul curat, cu chipul luminat, cu încrederea că va fi bine!

De peste mări şi țări, un gând de pace şi bucurie!

Semnez eu, Aura sau Aurora, cea de la Eco!