ULTIMA LECȚIE!


A fost atunci o toamnă târzie. A trecut vreme de atunci, nu ştiu cât, adică ştiu, dar aş vrea să uit…şi anul acela şi cel ce-a urmat nu mai au nume…
Spre sfârşitul toamnei s-a iscat furtuna, iar spre primăvară a devenit uragan. Uragan ce-a devastat suflete şi vieți, mutându-le pe alte traiectorii.
Dimineața aceea de sâmbătă a început ca oricare alta, doar că nu a fost, dovadă că acum vă scriu despre ea. Diminețile de sâmbătă şi duminică erau singurele când aveam mai mult timp să tocăm mărunt idei şi tehnici de lucru, impresii artistice.
Dinspre atelier se revărsau în toată casa miresme îmbietoare de cafea. Iar eu eram încă învăluită de emoțiile serii trecute, când am vernisat expoziția „Alb”. Acum era momentul să mă gândesc serios la un nou proiect. Descoperisem cu ceva timp în urmă „arta liniilor”. Aparent nimic nou sub soare. Poți desena fără linii!? Nu, nu poți! Dar acum era vorba despre altceva. Un amestec de linii împinse în direcții diferite, aruncate unele peste altele într-o rețea fără cap şi fără coadă. Şi totuşi! Aceste „patterns” se repetă, dar cum!? Creează metafore, stimulează sentimente şi vibrează în idei năstruşnice! Te relaxează şi te bucură! Nu are reguli prestabilite şi nu poți greşi! Chiar dacă o linie o ia la sănătoasa, poți crea un alt model din aparenta greşeală.
În acea dimineață, imaginația mea o luase bine de tot spre înălțimi creative! Liniile se înlănțuiau cu uşurință pe un petic de hârtie.
El, cel mai dur critic al meu, dar şi cel mai bun mentor, privea dansul creioanelor pe hârtie. A luat un creion şi-a încercuit o secvență.
-Uită-te la liniile de aici!
Mă apăr cu inocența unui copil:
-E doar o schiță!
Tăios, îmi spune:
-Nici în schiță să nu mai faci aşa ceva! Desenul te poate prinde şi uiți! Ajungi la expoziție. Dacă dintr-o sută de privitori unul singur vede această repetiție supărătoare, pentru acel privitor trebuie să lucrezi perfect!
Şi-a fixat privirea în ochii mei…era foarte severă şi parcă glacială. Nu cunoşteam acea privire, dar am înțeles-o
mult mai târziu, când nu mai era…
-Ține minte ce-ți spun acum, că nu mai am ocazia s-o fac!
Şi nu a mai fost o astfel de ocazie…
De câte ori vreau să mă relaxez, desenez linii…de undeva din neant, doi ochi calzi mă privesc şi ştiu că liniile trebuie trase cu drag nu numai pentru mine, ci şi pentru cel ce le va privi…



Compoziții proprii. Desenate cu tuş şi creioane colorate.

PUNCT ŞI DE LA CAPĂT!


În jurul datei de 15 mai, am terminat proiectul „Printre ciulini”. Teoretic l-am terminat, dar oricând este posibil să mai adaug o lucrare proiectului. Fac acest lucru destul de des. A fost un proiect conceput şi realizat în întregime în noua mea țară. Ideea proiectului a pornit de la întâlnirea mea cu un ciulin pe malul oceanului, spre sfârşitul lunii februarie. Peste, s-au suprapus amintirile tinereții şi întâlnirea cu Jessica, fiica unui apicultor din zonă.

***
La vreo 12 km depărtare de sat, pe Valea Borcutului, aveam un loc de fâneață. Cea mai mare parte a lotului era pe coastă; o coastă atât de abruptă că şi să stai în picioare era greu, dar să mai şi lucrezi! La poalele dealului era un pârâu, dincolo de care era o luncă, cam 50 metri pătrați, plină cu scaieți. Pădure. Înalți de peste 2 m, n-aveai ce căuta printre ei (eu m-am încăpățânat şi-am trecut printre ei!). Oricum viața mea a fost precum o aventură printre ciulini. Ciulinii vieții au fost cu mult mai neiertători decât ciulinii de pe valea Borcutului.
Priviți de pe coastă, unduindu-se verde în adieri de vânt, te fascinau; iar florile violacee atrăgeau o mulțime de insecte; stăpânii absoluți ai florilor erau bondarii. În bungeagul de pe coastă le găseai cuiburile, nu tocmai meşteşugite! Era raiul lor!

***
Jessica este o fetiță jucăuşă, aflată mereu în mişcare; un izvor nesecat de energie şi veselie, îndrăgostită de natură şi desen. Ar desena şi explora împrejurimile necontenit şi iubeşte albinele şi bondarii. Întâlnirea cu ea m-a determinat să mă implic şi să particip alături de apicultorii din zonă la un amplu proiect de sensibilizare a oamenilor pentru a înțelege importanța acestor polenizatori.

***
În această lună, blogul „Ecoarta” împlineşte 10 (zece) ani! Cu unii dintre cititorii mei ne ştim cam de pe atunci, cu ceilalți de ani buni, iar cu unii de mai puțină vreme, dar tuturor vă mulțumesc că ați avut dorința şi răbdarea de a urmări postările mele!
Am o rugăminte, ştiu că este puțin ciudată, dar totuşi v-o adresez! Vă rog să alegeți lucrarea/lucrările care v-au plăcut cel mai mult din acest proiect!
Vă mulțumesc tuturor şi fiecăruia în parte, vă îmbrățişez de zece ori, aşteptându-vă cu drag şi în următorii zece ani tot aici în căsuța „Eco”!
Nr. 1 „Ciulinii”

Nr. 2 „Bondari”

Nr. 3 „Apus de soare la ocean”

Nr. 4 „Bondarul”

Nr. 5 „Ciulinul”

Nr. 6 „Speranța”

Vă mulțumesc, eu, Aura! Cea de la Eco!

SPERANȚA!



„Speranța”, din ciclul „Printre ciulini”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiune: 11/16 cm.

Dacă trăiesc eu, vei trăi şi tu!
If I live, you will live too!

Dacă eu dispar, vei dispărea şi tu!
If I disappear, you will disappear too!

PRINTRE CIULINI!



„Ciulinul”, din ciclul „Printre ciulini”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiuni 8.5/11cm

Îl ştiam din țară, dar să-l întâlnesc pe malul oceanului, era ultimul lucru la care m-aş fi gândit! Şi totuşi…
Ziua îşi trăia tihnită ultimele ore într-un decor de poveste. Oceanul era liniştit în nuanțele lui albastre-argintii. Doar la orizont se înroşise atins de sărutul soarelui. Într-un alai de foc, soarele îşi scălda fața în apă, pregătindu-se să pecetluiască lumina în sipetul nopții.
Vrăjită de spectacol, păşesc pe mal cu ochii lipiți de cer…şi-i simt brațele puternice înfăşurându-mi picioarele…mi se taie respirația de durere! Mă aşez şi privesc şiroaiele de sânge…
A, tu erai!? Şi îi zâmbesc ca unui prieten drag, ciulinului care-şi legăna trupul subțirel atins de o nevăzută aripă de vânt!

BONDARUL



„Bondarul”, din ciclul „Printre ciulini”. Desen în tuş şi creioane colorate. Dimensiuni: 9/10.5 cm. Compoziție proprie

La nivel global, potrivit specialiştilor, bondarii sunt în pericol de extincție. Cauzele sunt multiple, de la încălzirea globală, folosirea pesticidelor, la boli şi pierderea habitatelor.
Curiozități despre bondari:
* Bondarul este primul polenizator care se trezeşte din hibernare. Condiția fiind o temperatură de cel puțin 5°C.
* El se trezeşte înainte de răsăritul soarelui (înaintea albinei!) şi îşi termină munca când se întunecă.
* Bondarul poate lucra în condiții „intolerabile” pentru alți polenizatori: pe vânt de până la 70 km/h; pe ceață sau ploaie; în sere/solarii.
* Ei vizitează mai multe flori pe minut decât albinele.
* Sunt mai puțin agresivi decât albinele.
Dacă aceste minime informații despre uimitoarea insectă care este bondarul v-au convins să-l priviți cu alți ochi, ar fi minunat!
În numele lui:
„MULȚUMESC!”

DOUĂ BILE ŞI O VIAȚĂ!



Doar două! Le-am purtat şi le port cu mine peste tot…şi-n toiagul sufletului un sac cu amintiri, amestecate ca-ntr-un malaxor…malaxorul implacabil al timpului.
Am plecat prin lume cu inconştiența unui copil, fără să-mi pese dacă-mi va fi bine sau nu…atunci nu mai aveam nimic de pierdut, pierdusem totul sau aproape totul. Şi atunci ca şi acum mai aveam un strop de suflet şi-o inimă împietrită.
Ieri le-am găsit printre creioane. Două bile. Doar două dintr-o sută de bucăți ce-au fost rânduite într-o numărătoare. Numărătoarea mea. A fetiței cu codițe lungi şi blonde. Ele sunt dovada că fetița aceea a existat. Ce stranie coincidență!? O bilă pentru ea şi una pentru mine!
Între fetița de atunci şi eu, cea de acum, există câteva constante: acelaşi suflet zdrențuit de ciulinii vieții, dar care şi-a păstrat intactă candoarea; apoi dragostea pentru cuvânt şi culoare…restul e deşertăciune…
Desenul este o compoziție proprie. Bilele sunt proprietatea mea!

BONDARI



„Bondari”, din ciclul „Printre ciulini!”. Desen în tuş, cretă şi creioane colorate. Dimensiune: 15/ 22.5 cm. Compoziție personală.

Save the bumblebees!
„If the bee dissappears from the surface of the earth, man would have no more than four years to live.”
Albert Einstein