MI-EȘTI TOAMNĂ!


Mi-ești toamnă și mi-ești bine,
în primăvara asta ce stă cântând
în vara visurilor mele.
Mi-ești toamnă și îți scriu
pe-o frunză ce stă să cadă
plângând în palma mea…
Te simt aproape, dar ce departe
ești tu, primăvară, din toamna
unui calendar ne-bun
ce-ncurcă anotimpuri și iubiri
ce nu mai vor să plece!


Copaci purtând cele trei anotimpuri! Fotografii din colecția personală

PLOAIE ALBASTRĂ


Îmi plouă albastru
pe unicul și fantomaticul
firicel de gând
ce mă mai leagă de tine.
De ce!? mă-ntrebi…
De-albaștri nori
ce-și cern lacrimile
înalbăstrindu-ne urmele
pașilor pierduți
pe cărări fără sfârșit
unde ne-am rătăcit
albastru
ca-ntr-un etern vis!

„Vis albastru”, din ciclul „Incertitudini”. Desen pe carton, creioane colorate. Dimensiune carton 21/ 29.7 cm. Dimensiune desen 10/ 21.5 cm. Compoziție proprie

Din ciclul „INCERTITUDINI”!


A fost demult, într-o toamnă caldă, pe la mijlocul lui octombrie…era toamnă- toamnă, culori, mirosuri, brumă noaptea și cald ziua, ce mai, ca la munte! Închid ochii și văd toamne, iar în suflet port mirosurile acelea unice…
Pe întortocheate căi m-ai purtat, Doamne, dar pentru toate îți mulțumesc!
Colegul meu, Zsigmond, m-a invitat la vernisajul expoziției de pictură a celor mai tineri pictori din oraș. Sigur că în gândul meu eram decisă să nu merg. Era acolo, în sufletul meu, o durere că nu eram și eu printre ei. Era generația mea! Puteam fi și eu acolo, dar nu eram!
Între sala de expoziție și locuința mea era parcul central. Parcul era minunat în orice anotimp, dar toamna era de vis! Să vă spun că am pornit la plimbare în parc și am ajuns la expoziție!? Dintre expozanți nu-l cunoșteam decât pe Józsi, soțul colegei mele, Erika, profa de vioară. Ca o ironie a sorții, școala unde predam era „de muzică și arte plastice”.
Visătoare (mi-a trecut cu timpul!) cum eram, mă trezesc cu o mână sub nas, că mergeam ca prințesa din parcul liniștit fără să știu unde…eram lângă scările sălii de expoziție…iar mâna întinsă aparținea unui tânăr pe a cărui față strălucea cel mai frumos zâmbet, zâmbet pe care nu-l voi uita niciodată. Visătoarea a încremenit! Vă dați seama, nu!? Era chipeș și insista să mă ajute să urc scările…
Nu știu dacă am făcut stânga-mprejur sau dreapta-mprejur, ceea ce știu sigur este că nu am văzut expoziția. După câțiva pași am auzit în spatele meu:
– Într-o zi tot ai să-mi dai mâna!
Peste câteva luni i-am dat-o pentru o viață! Ca-n povești, așa a fost viața mea cu el! Atunci am renunțat și la pictură, că el era prea bun ca să mai pun și eu mâna pe pensulă! Cu timpul m-am reprofilat!
Niciodată nu am mai pictat până în vara asta, când, după ani, am avut puterea să intru în atelierul nostru. V-am povestit cum a fost!
Și căutându-mi plăcile, cuțitele și hârtiile pentru tăieturi, am deschis câteva tuburi…conținutul acestora a lăsat pe hârtie pete incerte, precum furtunile din sufletul meu…

„Incertitudine”. Acrilic pe carton. Dimensiuni 15/ 21 cm. Compoziție proprie

„Ochii lui Apollo”. Acrilic pe carton. Dimensiuni 10.5/14.5 cm. Compoziție proprie

„Ochii lui Hades”. Acrilic pe pânză. Dimensiuni 12.5/ 17.5 cm. Compoziție proprie.

BUNĂ DIMINEAȚA!



Luna s-a înălțat de-o șchioapă deasupra orizontului…

…iar soarele o privește cu drag, pictându-i pe orizontul lui minune de culori…
Iubesc apusurile pentru măreția lor, dar și pentru liniștea sfârșitului de zi!
Dincolo de orizont, începe ziua pentru tine!

Bună dimineața, prieteni, oriunde vă aflați!

Fotografii din colecția personală. Desenul- compoziție proprie

DIMINEAȚA


O dimineață somnoroasă
se zbate-n geana zorilor
să-și piardă urma diafană
pe lungul șir al orelor.
Începi s-alergi
și să te zbați…
și te gândești:
„ce scurtă-i dimineața!”
Apoi alergi,
te zbați
și-aștepți
o nouă dimineață!

„Prin cireș”, din ciclul „Prin iarbă”. Dimensiuni 15/ 21 cm. Tăieturi pe hârtie. Compoziție proprie

PLEC ÎN LUME!


De ce vine toamna!?
N-are casă și copii
pe lângă masă!?
Pleac-așa, hai- hui,
prin lume,
răvășind totul
în cale:
frunze rupte,
ierbi uscate,
ploi și brume înghețate!
Și-mi cântă lin
de dragoste și dor,
pe-o strună
de firicel de vânt,
o melodie
în si bemol major.
Doamnă Toamnă,
hai în casă!
Vreau să fiu copilul tău.
Vreau să plec
cu tine-n lume,
să pictez cum n-am pictat
și să cânt cum n-am cântat!
(14 noiembrie 2014, Cluj)

„Frunze”, din ciclul „Prin iarbă!”. Compoziție proprie. Dimensiuni 15/ 21 cm.Tăieturi pe hârtie

DOUĂ TOAMNE ȘI MULT DOR!


Mi-am amintit de o toamnă cu brândușe și frunze ce zboară-n vânt tomnatic…și mi s-a făcut dor, dorul acela care nu are formă, nici culoare, ci doar un gust amar că nu sunt acolo, iar dacă aș fi acolo, m-ar apuca alt dor că nu sunt aici, în toamna asta cu flori de primăvară…ce ți-e și cu omul, cu dorurile lui…că unii au multe doruri…există oare om fără dor!?
„Că omul fără de dor,
trăie-n lume ușor!”, zice poporul!

„Brândușe”, din ciclul „Prin iarbă”. Compoziție proprie. Dimensiuni 15/21 cm. Tăieturi din hârtie