PRINTRE STELE…



Vis-compoziție proprie

Îşi freamătă noaptea întunericul
printre stele şi lună, cu gândul
că e prea târziu să vezi
şi că ajunge să auzi
sclipirea din ochii lunii
ce doarme pe un colț de nor
albit de gândurile universului…
E greu să le vezi, dar le auzi
cum îți cotropesc cochiliile
în care-ți astâmperi însetările
de linişte
în fața absurdului lumii
ce se ascunde pe fața
nevăzută a lunii
meschină formă de disimulare
a ceva ce nu e,
dar totuşi este…

Reclame

E TOT CE VREAU!



Rătăciri- Compoziție proprie

Nu-ți cer decât o lacrimă
cu cer de stele
să-mi odihnesc cuvintele,
apoi s-alerg pe cai
cu coame de nori,
până înmugureşte vântul
şi-nfloreşte gândul!
Nu-ți cer decât
un cer de stele
şi-o lacrimă pierdută
printre ele…
Nu ştiu de ce
ți se pare prea mult!?
Dar poți s-alegi:
o lacrimă cu cer de stele
sau
un cer de stele şi-o lacrimă
rătăcind în univers…

SFÂRŞIT…


Sunt cinci. Doar ele. Una lângă alta, parc-ar povesti…
Un tremur uşor le-a cuprins trupşoarele firave. Se ating uşor şi freamătul lor ajunge ca o muzică suavă la urechile mele.
Aşteaptă ceva…poate…poate…nu, nu ştiu!
Dinspre pădure, năvăleşte zburdalnic un vânt călduț…se înfoaie rotit, se înalță, ar pleca, dar dă cu ochii de ele! Cum de i-au scăpat!? Se avântă şi-o îmbrățişează pe cea dintâi, mai mare, mai colorată şi pornesc într-un dans frenetic să străbată eternitatea până la pământ!
Iar ea…ea suspină încântată: aaah, în sfârşit, sunt liberă! Începe călătoria vieții mele!
Se prăbuşeşte cu un icnet scurt…peste celelalte surate amuțite de sfârşit…

CROCHIU MATINAL


Prima rază a dimineții se strecoară nepoftită în odaie, direct pe pleoapele-mi amoțite de somn.
Pic, pic, pic! Cafeaua se adună în ceaşcă. Nu-mi plac diminețile când trebuie să mă ridic „obligată” din pat!
Mi-aduc aminte de anii copilăriei şi-ai tinereții, când mama mă trezea dis-de-dimineață, adică cu muult înainte de răsăritul soarelui: „repede că ne apucă amiazul” şi continua cu: „lumea e demult plecată şi tu stai şi dormi!” Cafea!? Nici vorbă! Luam o înghițitură şi trebăluiam prin curte! Dar ştii care era culmea!?? Ajunşi aproape la marginea satului, începea a se crăpa de ziuă şi lumea atunci se trezea! Mama rămânea neînduplecată în alergătura ei!
Ursulețul (cel de pe cană!) îşi arată colții şi ghearele: vrea cafea caldă-caldă şi…un praf de scorțişoară!
Ah, parcă-mi vine să iert raza că m-a trezit cu noaptea-n cap şi pot să văd toamna cum îşi soarbe ultimii stropi de arome şi culori din ceaşca timpului!
Mi-e dor de-o frunză ruginie
sau una galben- arămie.
Mi-e dor de tine, fulg de nea,
de ochii tăi sclipiri de stea…
Te văd plutind în năluciri de şoapte…
atât de-aproape şi totuşi,
infinitul ne desparte!

PUNCT



Compoziție proprie

Îmi plouă-n gânduri
doar virgule şi puncte…
imense semne de-ntrebare
cu vagi accente de mirare!
Cuvinte cu-nțeles,
dar fără înțelesuri
mi se-nnorează-n gene
şi plouă rime
cu melodii deloc rimate
ce scârțâie asurzitor
încât mă disipez prin veacuri
de umbre şi lumini
şi-n clar-obscurul lumii
m-adun într-un etern
şi mişcător PUNCT!

ÎN ZORI


Paşi grei de dimineață prea grăbită
se avântă în odaie
şi mă strivesc sub tălpile de nesomn
ce-mi bântuie zilele
şi miezul din vraja nopții
ce se ascunde în spatele unui vis!

Haotice linii se întretaie
pe albul nefiresc al zilei
şi mă gândesc la tine ca la un vis
ce-l ştiu pe jumătate
şi-n fiecare dimineață
e doar o altă jumătate…
…apoi nimic…

PREZENTUL DIN TRECUT


Mai ştii!? Ne plimbam pe sub castanii-n floare…doar razele de soare ştiau că tu eşti…tu şi eu sunt…eu! Aripi de flori cântau pe-alei, priviri de flori ne-nfiorau când ne vedeam.
Tu nu ştiai că eu…eu nu ştiam că tu…eram pe-acelaşi drum cu sensuri diferite…
Te-am iubit trecând pe lângă mine…te-am urât trecând pe lângă tine…
Sub ploaia de petale, doar mâna-ntinsă ți-am zărit-o…nu te-am atins deşi-aş fi vrut…nici azi n-avem acelaşi drum!
Castanii-n floare s-au rărit şi-n părul tău petale albe-au răsărit…într-o zi şi-o noapte, când am ales să plec departe!
Şi de eşti bine şi de nu, e prea târziu să ne luăm de mână…