ARINII


 

     Ieri pe la amiază, au început să cadă bobiţe de nea, dar care, în scurtă vreme s-au transformat în fulgi adevăraţi ce-au albit pământul destul de repede.

     Pe-nserat, ninsoarea s-a mai rărit, iar noaptea s-a pornit un vânt puternic care a răcit aerul foarte tare. Dimineaţa, stratul de omăt era mai consistent, însă cerul era acoperit doar de o pâclă prin care un soare îndepărtat ne privea trist şi rece.

     Hotărăsc să ies la o plimbare în păduricea din apropiere. Trec pârâul îngheţat şi o iau de-a dreptul spre arinii de la poalele dealului. Pustiu. Totul e pustiu. Nimeni nu a trecut pe aici, aşa că sunt nevoită să-mi fac singură drum prin omătul destul de mare aici pe luncă.

     Pe lângă arini văd nişte picături întunecate. Mă aplec şi văd nişte găurele conturate în jurul conurilor de arin aruncate pe jos de vântul de azi- noapte