Această poveste n-ar fi fost scrisă, dacă…
…într-o dimineaţă blândă de început de septembrie, în timp ce mă îndreptam spre ieşirea din cartier, n-aş fi dat peste o grămăjoară de pământ scos de sub gardul de sârmă. M-am gândit că un câine a dorit să intre în curtea casei, de altfel părăsită. Casa este nelocuită din primăvară, după ce nenea Florea a murit. Tanti Ana a murit acum câţiva ani, iar nenea s-a izolat de lume. N-au avut copii şi doar o nepoată de-a soţiei mai venea la sfârşit de săptămână şi făcea curăţenie.
Pe vremuri, cei doi soţi ieşeau des la plimbare, ţinându-se de mână şi figurile lor emanau bunătate şi linişte. Deşi aveau o curte destul de mare, creşteau doar câteva găini şi doi câini. Unul era mereu legat, iar celălalt, alb cu pete negre, se plimba nestingherit prin toată curtea.
Profund afectat de moartea soţiei, nenea Florea nu mai ieşea decât prin curte şi rare erau persoanele care-i deschideau uşa. Într-o toamnă culegea prunele din micuţa lui livadă. M-a văzut, mi-a făcut semn cu mâna să stau şi mi-a întins peste gard o mână de prune. I-am mulţumit, iar el doar a dat din cap.
După moartea lui, animalele au dispărut şi m-am gândit că pe cei doi câini i-o fi luat cineva să-i păzească curtea. Numai că, cel alb a scăpat şi s-a întors la casa lui. Vroia să ştie de ce nu stă în curtea lui cu stăpânul. Negăsind cale de intrare şi-a făcut. Într-o dimineaţă l-am văzut stând covrig la rădăcina unui pom. A stat nemişcat multe zile acolo, apoi a dispărut şi iar s-a întors. Până la urmă, cineva i-a pus două oale lângă pom, probabil pentru apă şi mâncare.
Iar el stă acolo în curtea pustie şi se uită foarte atent la fiecare trecător, în speranţa că unul dintre ei aceia mulţi este stăpânul lui.
Când l-am fotografiat, s-a apropiat de gard, a adulmecat aerul, apoi s-a întors dezamăgit la rădăcina lui, s-a întins şi a închis ochii…
Fotografii din colecţia personală
Ecoarta's Blog 