DE-ALE TOAMNEI


Cireşul meu stă singur

în bătaia ploii

şi strânge la pieptu-i dezgolit

trei frunze gălbejite,

fără viaţă.

Atât i-a mai rămas

din vremea tinereţii:

o vagă amintire

din măreţia de-altădată.

Omule, cireşule!

E doar un mic răgaz

până la o nouă viaţă!

 DSCN5885 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

VRĂBIUŢA


 

Nu stă locului o clipă:

zboară, ţopăie, se-avântă

printre crengi şi frunze late.

E mai mică decât ele,

dar le-nvinge fără teamă.

Dreapta, stânga,

jos şi sus,

caută fără-ncetare

viermi şi gâze moleşite

ba de ploaie, ba de soare.

Ciripeşte,

te-asurzeşte!

Incredibil!

s-a oprit şi a tăcut!

Vrăbiuţă, vrăbiuţă!

DSCN5468 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

TABLOU DE PRIMĂVARĂ


 

Iernatica primăvară

se prelinge zgribulită

printre ierburi amorţite.

Pomii- muguri-au deschis.

Sunt şi flori

şi frunze sunt.

Totul pare un tablou!

Vrei să vezi

zvâcnirea vieţii,

însă totu-i fără viaţă.

Un tablou

natură moartă!

Însă, cine ştie!?…

poate mâine

când voi admira tabloul

va fi plin de sfânta viaţă!

13 copy

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

PLEC ÎN LUME


De ce vine toamna?!

N-are casă şi copii

pe lângă masă?!

Pleac-aşa, hai-hui,

 prin lume,

răvăşind totul

în cale:

frunze rupte,

ierbi uscate,

ploi şi brume îngheţate!

Şi-mi cântă lin,

de dragoste şi dor,

pe-o strună

de firicel de vânt,

o melodie

în si bemol major.

Doamnă Toamnă,

hai în casă!

Vreau să fiu copilul tău.

Vreau să plec

cu tine-n lume,

să pictez cum n-am pictat

şi să cânt cum n-am cântat!

 DSCN4669 copy

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

 

CĂUTARE


 

Pe alei îngălbenite

paşii mei se-ntind agale,

căutând cu disperare

urme, umbre

din trecut.

Te caut printre frunze

pe alei îngălbenite

şi găsesc doar

urme, umbre

din trecut.

Peste tot sunt urme.

Peste tot sunt umbre.

Tu nu le-auzi

şi nu le vezi.

Aud şi văd

urme, umbre

din trecut.

DSCN5106 copy

 

 

 

 

 

DSCN5104 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia personală.

 

LA PLIMBARE


 

Dimineaţa s-a născut

dintr-o noapte muribundă,

suliţe din praf de stele

sparg răcoarea dimineţii.

Frunze moarte se zdrobesc

sub paşii mei fără de ţintă.

E toamnă iar! A câta toamnă

mă ia de mână şi mă poartă

pe drumuri vechi, cărări uitate,

printre culori şi dulci mirosuri?!

E toamnă sau e primăvară iar,

…că-n colţ castanu-a înflorit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSCN3045 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colecţia personală.

 

ARTA, LA HOTARUL DINTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE


 

-partea I-

          Toamna şi-a intrat, calendaristic,  în drepturi, însă vara nu se dă dusă cu una cu două. Afară este cald ca astă-vară şi doar serile şi dimineţile ne amintesc că este toamnă.

          Pe-o astfel de căldură ieşim la o plimbare, dar nu numai, pentru că vrem să construim cu ce găsim pe jos compoziţii, adică „ecoarta vegetală­”. O parte din materiale le-am adunat deja, aşa că acum doar completăm cu ultimele noutăţi: nişte frunze aurii de plop şi tei, papuri, câteva mere pădureţe şi doi-trei scaieţi.

          E linişte. Valuri de căldură se rostogolesc peste pământul pârjolit de secetă. Nu se aude decât ciripitul sticleţilor şi foşnetul uscat al frunzelor de papură şi trestii. Lanurile de porumb leagănă încet frunze uscate şi sfâşiate de vânturi, iar tulpinile scurte, îngălbenite stau unele în altele, ruşinate că n-au rodit. Pe ici-colo zărim câte un muc de ştiulete, cu boabe mărunte, albicioase. Unii oameni şi-au strâns deja recolta şi, lucru mai rar, au adunat tulpinile, le-au încărcat în care şi le-au dus acasă, hrană pentru animale. În alţi ani, le ardeau direct pe câmp. Se vede cu ochiul liber sărăcia ogoarelor din acest an.

         Coborâm digul spre păpuriş. Nu este pic de apă. Acolo unde păpurişul a fost ars, se văd crăpături adânci. În vârful papurilor se văd cilindrii maronii, moi şi pufoşi gata de a-şi alunga în lume mulţimea de seminţe minuscule.

         Culegem câteva şi ne jucăm de-a arta direct pe pământ. Pentru câteva zeci de minute am redevenit copii!

 

FRUNZE


 

     După câteva zile caniculare, vremea s-a răcit foarte tare, iar ploile n-au contenit multă vreme, accentuând starea de rece.

     În astfel de condiţii nu te-duri să ieşi afară decât dacă este absolut nevoie. Stau la computer să-mi termin lucrările începute şi care nu suferă amânare, dar ochii îmi zboară pe geam prea des ca să pot fi eficientă, aşa că mă ridic şi privesc copăceii din faţa geamului.

     Sunt patru. Un păr, un măr, un cireş şi un fag au crescut împreună şi crengile lor s-au amestecat, încât cu greu le deosebeşti frunzele. Vântul aleargă nebun printre crenguţele lungi şi mlădioase ridicându-le, răsucindu-le şi legănându-le în toate părţile. În învălmăşeala creată, soarele trimite un şuvoi de raze peste frunziş, ajutându-mă să descopăr un decor absolut fascinant, în care fiecare copăcel îmi arată frunza lui în forme şi culori diferite.

     Un nor câlţos aleargă prin faţa soarelui întrerupând şuvoiul de raze, dar şi momentul de melancolie şi admiraţie. Foarte bine. O să intru în atelier şi o să vă arăt spectacolul frunzelor aşa cum l-am văzut eu într-o zi de la sfârşitul primăverii.