PRIMĂVARA


 

Mi-a bătut în geam,

Cu un degeţel de vânt,

Primăvara!

Şi cochetă,

Şi discretă,

Se arată printre crengi

de liliac.

Eu o văd alunecând

Pe o rază de lumină,

Până-n hăul timpului!

Se va-ntoarce primăvara

Şi-mi va bate iar în geam,

Cocoţată pe un ram

de liliac!

DSCN0076 copy

NOAPTEA PERSEIDELOR


 

      Noaptea a învăluit demult pământul. Mă răsucesc de pe o parte pe alta, încercând să adorm, dar degeaba!

     O lumină diafană pătrunde pe geam: a răsărit luna! N-are rost să mă chinui, mai bine ies afară. Stau pe prispă şi mă bucur de frumuseţea unei nopţi calde de vară. Rotundă şi rece, luna mă pândeşte misterioasă dintre frunzele mărului de la fântână. N-aş vrea să adorm în noaptea asta pentru că este o noapte magică: este noaptea Perseidelor! Numai aici la munte reuşesc să văd stelele căzătoare şi pot să-mi pun o dorinţă!

     Din adâncurile nopţii se iscă un vânt rece, semn că-i târziu. Intru în casă şi mă cufund într-un somn chinuitor de câteva ore. Mă trezesc obosită, ies afară şi mă duc direct în grădină. Acolo este o stivă de lemne pe care pun o pătură şi mă întind. E trecut de miezul nopţii, iar luna a urcat scara timpului până-n crucea cerului. Din abisurile universului au pornit spre noi steluţe călătoare. La caut pe covorul nopţii şi le număr: una, două, trei! La pierd repede numărul, dar mă bucur de spectacolul oferit de Perseide o dată pe an, în nopţile de vară din august.

     Cu ochii pe cer, cred c-am aţipit. Luna a coborât spre linia orizontului, iar la o străfulgerare am văzut o stea căzătoare: ultima, pentru că în noaptea următoare voi fi departe de acest loc!

FRUNZE


 

     După câteva zile caniculare, vremea s-a răcit foarte tare, iar ploile n-au contenit multă vreme, accentuând starea de rece.

     În astfel de condiţii nu te-duri să ieşi afară decât dacă este absolut nevoie. Stau la computer să-mi termin lucrările începute şi care nu suferă amânare, dar ochii îmi zboară pe geam prea des ca să pot fi eficientă, aşa că mă ridic şi privesc copăceii din faţa geamului.

     Sunt patru. Un păr, un măr, un cireş şi un fag au crescut împreună şi crengile lor s-au amestecat, încât cu greu le deosebeşti frunzele. Vântul aleargă nebun printre crenguţele lungi şi mlădioase ridicându-le, răsucindu-le şi legănându-le în toate părţile. În învălmăşeala creată, soarele trimite un şuvoi de raze peste frunziş, ajutându-mă să descopăr un decor absolut fascinant, în care fiecare copăcel îmi arată frunza lui în forme şi culori diferite.

     Un nor câlţos aleargă prin faţa soarelui întrerupând şuvoiul de raze, dar şi momentul de melancolie şi admiraţie. Foarte bine. O să intru în atelier şi o să vă arăt spectacolul frunzelor aşa cum l-am văzut eu într-o zi de la sfârşitul primăverii.

ETERNITATEA UNEI CLIPE!


–   partea I-

In zori de zi, mă cuibăresc în fotoliul meu din atelier, cu o ceaşcă de cafea în mână şi privesc pe geam.

Primăvara şi-a intrat în drepturi, dovadă fiind părul din faţa geamului care şi-a împins spre mine o creangă plină de frunze lucioase şi crude. O ploaie de lumină îmbrăţişează părul, metamorfozându-l într-o străfulgerare argintie.

Lumina se disipează încet şi lasă vederii o floare albă, gingaşă, zâmbind sfioasă stăpânului lumii!

Totul a durat o clipă…iar aici “o veşnicie”!