DORINŢĂ

Aş vrea să fiu un fulg,

să-mi caut fraţii

în neant şi împreună

să-mbrăţişăm pământul.

Cu braţe reci

să-l încălzim

şi să-l ferim

de viscole şi ger.

Aş vrea să fiu un fulg

şi să aduc

o iarnă blândă

ca-n poveşti!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.

 

PORTRET ÎN ALB ŞI NEGRU

 

          S-a rupt frigul. Acum ninge în fuioare albe şi moi de nea curată. Este o iarnă ciudată: frig năprasnic şi zăpadă puţină.

         Stau afară în răcoarea zilei şi privesc. Peste drum de casă noastră e casa bunicilor dinspre tată. Acolo am deschis ochii spre lumea asta, cu bunele şi relele ei. Lângă mine e un tranşeu rămas din cel de-al doilea război mondial. Grădina noastră este străbătută şi acum, de la un capăt la altul, de tranşee. Tata a mai pus pământ şi-a umplut din ele, mai ales unde-i casa şi căsuţa, dar în rest au rămas aşa cum au fost.

        Şi gândul îmi zboară la bunicul. Ce-mi aduc aminte de el?! Că avea ochii albaştri şi pătrunzători, ochi pe care i-au moştenit şi copiii mei; ochi ce răspândeau căldură şi bunătate. Multă bunătate! Nu îmi aduc aminte să mă fi ţinut pe genunchi. Şi nici poveşti cu feţi frumoşi şi zâne nu mi-a spus, dar de povestit mi-a povestit: poveşti adevărate despre războaie, păduchi, foame, frig, durere…şi cotul Donului.  Nu-mi aduc aminte foarte multe din ce-mi povestea, doar că un frig turbat omora zilnic soldaţii prost îmbrăcaţi şi flămânzi. Atât de flămânzi încât împuşcau ciori şi le mâncau. Ba, la un moment dat, au ajuns să-şi fiarbă curelele din dotare pe care le rodeau pentru a-şi potoli foamea.

         Îmi povestea ore-n şir, dar eu eram prea mică să înţeleg dimensiunea dramei trăite. Ceea ce n-am uitat şi care a rămas în subconştientul meu, a fost durerea unui om care a lăsat plugul şi a pus mâna pe puşcă să-şi apere ţara; durerea unui om care a îndurat frigul şi foamea departe de căsuţa lui ca să-şi apere ţara! Amărăciunea unui om care a scăpat din iadul războiului şi s-a întors acasă, dar căruia nimeni nu i-a mulţumit, nimeni nu i-a dat nimic! Nimic pentru două războaie!

          Azi aş vrea să-l ascult şi să-l înţeleg… ridic ochii spre cer! De sus, doi ochi albaştri se bucură că nu i-am uitat!

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.