TRIUMFUL VIEŢII

 

          Suntem la făcut de fân, departe de casă şi stăm la umbră, dar gândul meu zboară departe, pe vremea când eram copil. Totul e altfel acum: părinţii mei dar şi eu am îmbătrânit, casele de aici din zonă sunt fie goale, fie dărâmate; nici fântâna din grădina vecinului nu mai este şi până şi vremea s-a schimbat.

           La capătul grădinii noastre era casa fratelui bunicului dinspre mama. Bătrânii s-au dus, iar casa nu mai este demult; doar un morman de bârne de lemn amestecate cu lut răsare din bălării. Mă ridic şi plec spre vechea curte. Vreau să văd de aproape ce a mai rămas în curtea în care altădată era atâta viaţă. Nu găsesc poartă, aşa că sar peste  gard şi ajung pe locul unde a fost căsuţa, apoi unde a fost casa.

          Mă învârt de colo-colo şi descopăr un rest de zid pe care şi-au întins cârceii nişte flori albe şi luminoase. Peste urât şi moarte, viaţa triumfă în cele mai neşteptate locuri şi feluri.

FLORI

 

     Dimineaţă de duminică devreme. Căldura încă nu s-a năpustit asupra pământului. Ies în curtea casei părinteşti şi mă plimb să alung somnul şi să încep o nouă zi.

     Mă aşez sub bătrânul măr de la fântână cu o ceaşca de cafea, schimb câteva vorbe cu vecina, apoi caut cu ochii prin iarbă un petic de rai floral care să-mi trezească imaginaţia. Nimic deosebit, aşa că mă ridic şi plec pe unde am treabă. Fiind duminică n-am mare lucru de făcut, doar să ud florile. Umplu de câteva ori stropitoarea şi răcoresc strat cu strat până termin.

     Mai rămân puţin să le privesc şi îmi arunc ochii roată peste tot peticul de grădină. Într-un colţ, căzute la pământ, erau câteva flori şi pe care eu nu le-am udat niciodată. Umplu stropitoarea, le ud, apoi le desenez şi le tai, dar…pe hârtie!