Îmi îneacă ploaia
cerul gândurilor mele.
Lacrima se zbate,
neştiind să plângă.
Universul meu e ţăndări.
Cioburi zboară
printre lacrimi.
Ploaia îmi îneacă
gândul.
Gândul se prelinge
între patru zări albastre.
Se opreşte pe o stea:
steaua ta!
Compoziţie personală
Noaptea a învăluit demult pământul. Mă răsucesc de pe o parte pe alta, încercând să adorm, dar degeaba!
O lumină diafană pătrunde pe geam: a răsărit luna! N-are rost să mă chinui, mai bine ies afară. Stau pe prispă şi mă bucur de frumuseţea unei nopţi calde de vară. Rotundă şi rece, luna mă pândeşte misterioasă dintre frunzele mărului de la fântână. N-aş vrea să adorm în noaptea asta pentru că este o noapte magică: este noaptea Perseidelor! Numai aici la munte reuşesc să văd stelele căzătoare şi pot să-mi pun o dorinţă!
Din adâncurile nopţii se iscă un vânt rece, semn că-i târziu. Intru în casă şi mă cufund într-un somn chinuitor de câteva ore. Mă trezesc obosită, ies afară şi mă duc direct în grădină. Acolo este o stivă de lemne pe care pun o pătură şi mă întind. E trecut de miezul nopţii, iar luna a urcat scara timpului până-n crucea cerului. Din abisurile universului au pornit spre noi steluţe călătoare. La caut pe covorul nopţii şi le număr: una, două, trei! La pierd repede numărul, dar mă bucur de spectacolul oferit de Perseide o dată pe an, în nopţile de vară din august.
Cu ochii pe cer, cred c-am aţipit. Luna a coborât spre linia orizontului, iar la o străfulgerare am văzut o stea căzătoare: ultima, pentru că în noaptea următoare voi fi departe de acest loc!
Ecoarta's Blog 