TOAMNĂ


 

A venit în zori o boare

cu miros de struguri copţi.

Şi-am privit pe geam

mirată

prima frunză galbenă,

legănându-se încet

spre sfârşitul vieţii sale.

Ieri se lăfăia-n lumină,

azi se-ndreaptă

spre neant!

 DSCN5867 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

Reclame

COBÂRZAN


 

-ultima parte-

          Vara s-a scurs de pe munţi pe nesimţite, lăsând locul brumelor, ceţurilor şi vânturilor reci. La Vinerea Mare, oile au pornit spre sat, însoţite de tânguirea tristă a munţilor, rămaşi pustii, dar în stăpânirea sălbăticiunilor.

Spre amiază au intrat în sat. În frunte, cum era de aşteptat, era Cobârzan. Am ieşit de multe ori la poartă să văd turma şi, într-un târziu, am auzit clopotele şi pe Cobârzan alergând spre mine. Întâlnirea a fost emoţionantă, dar el n-a stat prea mult cu mine, ci a dat o raită prin curte, să vadă dacă totul este la locul lui, apoi s-a întors la oile lui. A stat în drum şi-a petrecut cu ochii fiecare gospodar care pleca cu oile lui.

Viaţa şi-a reluat cursul firesc: tata la lucru în pădure, mama cu toată gospodăria pe cap, iar eu la şcoală. După ce veneam de la şcoală, o ajutam pe mama la treburile de pe lângă casă, care erau multe de tot şi abia biruia să le facă, mai ales că tata pleca cu noaptea-n cap şi tot cu noaptea-n cap venea acasă. Într-o zi, abia venită de la şcoală, o aud pe mama tunând şi fulgerând în curte. Ies să văd ce-a nemulţumit-o şi  aflu că prietenul meu iar a vărsat mâncarea din ceaun. Aşa protesta el dacă nu-i făceam eu mâncarea! Ghinionul lui! Mama a luat o bucată de scândură şi-a aruncat-o spre el, lovindu-l la un picior. N-a scos un sunet, n-a alergat. S-a întors mirat şi s-a uitat preţ de câteva secunde la noi, apoi, cu capul plecat, s-a îndreptat spre poartă. A sărit gardul şi-a plecat. Ne-am văzut fiecare de treabă, eu cu învăţatul, mama cu-ale ei. Auzim un vecin strigând afară şi ieşim amândouă să vedem ce s-a întâmplat. Vecinul ne spune să mergem să luăm câinele din drum că nu poate merge şi se târâie pe picioarele din faţă. Am alergat într-un suflet până la poartă şi l-am găsit pe podeţ. Am deschis poarta şi, târându-se, a intrat în curte. Avea la gură spume albicioase. Am început să plâng în hohote şi mama m-a trimis să aduc din casă lapte. Striga şi ea, speriată: „ce-ai făcut, nebunule, ai lins otravă?” I-a turnat pe gât lapte, iar pe mine m-a trimis în casă, interzicându-mi să mai ies afară. Am plâns mult, cu suspine, sperând ca laptele să-l salveze. Vădit afectată, mama a stat îmbrăcată şi l-a aşteptat pe tata să se întoarcă acasă. Când a intrat pe poartă, mama a ieşit şi abia după câteva ore s-au întors în casă.

După, am avut voie să ies afară. Plângând, am căutat locul unde l-ar fi putut duce, dar n-am găsit nimic. Probabil l-au îngropat pe ogorul din fundul curţii. N-am întrebat nici atunci şi nici altădată unde l-au dus. Şi nici nu voi întreba. Cobârzan va trăi în inima mea cât voi trăi eu. Cobârzan ştia că sub pădure sunt nişte resturi de animale moarte, stropite cu otravă, pentru că l-am dus şi i-am explicat că nu are voie să mănânce, iar el a înţeles. A adulmecat hoiturile şi s-a îndepărtat dezgustat. Numai că, lovitura cu scândura a însemnat lovitura în demnitatea lui. El, care-şi făcuse datoria faţă de toţi şi toate, a fost lovit. Aşa ceva era, pentru el, de neacceptat. Şi ne-a pedepsit!

 

IMG_2604 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe acea poartă a ieşit şi intrat pentru ultima oară, Cobârzan.

 

IMG_2470 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Sub acea pădure s-a dus să ne pedepsească.

 

 

PLEC ÎN LUME


De ce vine toamna?!

N-are casă şi copii

pe lângă masă?!

Pleac-aşa, hai-hui,

 prin lume,

răvăşind totul

în cale:

frunze rupte,

ierbi uscate,

ploi şi brume îngheţate!

Şi-mi cântă lin,

de dragoste şi dor,

pe-o strună

de firicel de vânt,

o melodie

în si bemol major.

Doamnă Toamnă,

hai în casă!

Vreau să fiu copilul tău.

Vreau să plec

cu tine-n lume,

să pictez cum n-am pictat

şi să cânt cum n-am cântat!

 DSCN4669 copy

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

 

LA PLIMBARE


 

Dimineaţa s-a născut

dintr-o noapte muribundă,

suliţe din praf de stele

sparg răcoarea dimineţii.

Frunze moarte se zdrobesc

sub paşii mei fără de ţintă.

E toamnă iar! A câta toamnă

mă ia de mână şi mă poartă

pe drumuri vechi, cărări uitate,

printre culori şi dulci mirosuri?!

E toamnă sau e primăvară iar,

…că-n colţ castanu-a înflorit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSCN3045 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colecţia personală.

 

PORTRET


 

Toamnă, fată deocheată,

cu păr lung de funigei,

iar te joci prin mărăcini,

prin tufişuri şi prin crengi!?

Rochia ţi-ai sfâşiat

şi-ţi atârnă-n petice.

Petice de frunze moarte,

peste tot doar asta vezi!

Nu mai alerga prin lume!

Stai! Opreşte-te o clipă!

Lasă frunza pomilor

şi candoarea florilor.

Nu mai călări pe vânt.

Nu mai plânge în zadar.

Cântă-ne un cântec blând

şi opreşte-le pe toate

să rămână aşa cum sunt,

toamnă, fată deocheată!

 DSCN3091 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN2869 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN2912 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Din colecţia personală.