BABELE


Se joacă babele prin aer

de-a iarna-primăvara,

de nu mai ştii ce să-nţelegi!

Atâtea toane au în traistă

că-ţi vine să le prinzi

şi să le legi

c-un fir de mărţişor

de-aripa vântului,

ca să le poarte-n zbor

 în codrii cei pustii.

E frig.

Palton, căciulă şi mănuşi.

Porneşti la drum.

Şi vine cea caldă şi senină…

doseşti căciulă şi mănuşi,

pe gard paltonul

îţi vine să îl pui!

De dimineaţă, o babă

blândă şi senină

îţi bate-n geam.

Scurteică, pălărie-ţi pui,

dar ea trimite vântul:

ia pălăria de unde nu-i!

Eu te iubesc, băbuţă,

aşa nehotărâtă cum eşti tu!

Şi-ţi spun de-acuma ca să ştii,

când babă o s-ajung,

nu vreau să fiu ca tine!

DSCN5946 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

 

 

 

PLEC ÎN LUME


De ce vine toamna?!

N-are casă şi copii

pe lângă masă?!

Pleac-aşa, hai-hui,

 prin lume,

răvăşind totul

în cale:

frunze rupte,

ierbi uscate,

ploi şi brume îngheţate!

Şi-mi cântă lin,

de dragoste şi dor,

pe-o strună

de firicel de vânt,

o melodie

în si bemol major.

Doamnă Toamnă,

hai în casă!

Vreau să fiu copilul tău.

Vreau să plec

cu tine-n lume,

să pictez cum n-am pictat

şi să cânt cum n-am cântat!

 DSCN4669 copy

 

 

 

 

 

Compoziţie personală

 

JOACĂ!


 

Astăzi m-am jucat cu vântul!

Până la amiaz-a stat

în pădurea de pe coastă,

unde, zău, c-a încercat

să doboare-un brad

şi-un fag!

Şi cum n-a putut,

foarte rău s-a supărat

şi s-a prăvălit la vale,

 mânios nevoie mare.

Şi-a-ncercat să mă răstoarne,

însă neputând s-o facă,

pălăria mi-a luat.

Hohotind, a-mpins-o

până dincolo de gard.

L-am strigat şi l-am rugat

să m-aştepte!

Năzdrăvanul a-nălţat

pălăria pân la cer.

Iar eu fug

să ajung vântul

pălăria să n-o pierd.

Astăzi m-am jucat cu vântul

sau el s-a jucat cu mine?!

Ziceţi voi, că eu nu ştiu!

 

 DSCN2055 copy

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.

 

 

 

 

 

 

BURUIENI DE LEAC


                                              

Caut buruieni de leac

prin fâneţi

scăldate-n soare.

Vântu-adună

dulci mirosuri

pe-aripi deschise larg

şi le-mprăştie prin lume.

Şi e linişte şi pace

pe pământ

şi în văzduh.

Nevăzute coruri cântă

fiecare-n gama lui.

Stau şi-ascult

şi sorb parfumul

buruienilor de leac!

DSCN1959 copy

ARTA, LA HOTARUL DINTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE


                                     

                                                                        -partea a II-a-

          S-au rupt zăgazurile cerului după luni întregi de aşteptare. Vremea s-a răcit foarte tare, aşa, dintr-odată, şi parcă nu-ţi vine să crezi că acum câteva zile era…prea cald!

         Pătura groasă de nori a coborât până aproape de lume, iar firele subţiri de apă leagă cerul de pământ, într-o adevărată binecuvântare. Mă bucur că plouă. Sunt puţin tristă că n-o să pot ieşi pentru o scurtă incursiune prin natură.

        Vântul şi ploaia au spulberat până departe frunzele îngălbenite de trecerea timpului, iar cele care încă mai atârnă pe ramuri, au clipele numărate. Prima suflare mai puternică a vântului va umple pajiştile de frunziş uscat, iar ramurile se vor goli triste, spulberând speranţa că vom mai avea parte de puţină căldură în zilele următoare. Spre amiază, ploaia se opreşte. Sfâşiată de o rază de soare, pătura de nori se zdrenţuie uşor, albăstrind cenuşiul cerului.

       Ieşim repede şi-o luăm spre câmp. Căutăm un loc potrivit pentru a construi ceva. Străbatem digul şi nu găsim mai nimic. Ne întoarcem dezamăgiţi şi o luăm spre casă. Luminat de un fir de soare, străluceşte un bănuţ gălbui: este o floricică amărâtă şi care, cu ultimele puteri, şi-a desăvârşit menirea pe pământ!

      Lângă ea vom construi din „ce-am găsit”, o natură moartă, în care ea va juca rolul principal…