Seară.
Noaptea curge înstelată
peste-ntinderi adormite…
Într-un colţ stingher de cer,
luna ţese-n reci lumini,
văluri diafane.
Pe o coamă de lumină,
fluturele
se avântă-n bezna deasă,
căutând-o
pe regina nopţii sale.
Ziua lui e noaptea noastră!
Dimineaţă.
Ziua curge înfocată
peste lumi abia trezite…
Prăbuşit în hăul zilei,
cu trupşorul vlăguit,
străbătut de negre spasme
şi orbit de strălucire,
fluturaşul a murit!
Ziua noastră-i noaptea lui!
Ecoarta's Blog 