După câteva zile caniculare, vremea s-a răcit foarte tare, iar ploile n-au contenit multă vreme, accentuând starea de rece.
În astfel de condiţii nu te-duri să ieşi afară decât dacă este absolut nevoie. Stau la computer să-mi termin lucrările începute şi care nu suferă amânare, dar ochii îmi zboară pe geam prea des ca să pot fi eficientă, aşa că mă ridic şi privesc copăceii din faţa geamului.
Sunt patru. Un păr, un măr, un cireş şi un fag au crescut împreună şi crengile lor s-au amestecat, încât cu greu le deosebeşti frunzele. Vântul aleargă nebun printre crenguţele lungi şi mlădioase ridicându-le, răsucindu-le şi legănându-le în toate părţile. În învălmăşeala creată, soarele trimite un şuvoi de raze peste frunziş, ajutându-mă să descopăr un decor absolut fascinant, în care fiecare copăcel îmi arată frunza lui în forme şi culori diferite.
Un nor câlţos aleargă prin faţa soarelui întrerupând şuvoiul de raze, dar şi momentul de melancolie şi admiraţie. Foarte bine. O să intru în atelier şi o să vă arăt spectacolul frunzelor aşa cum l-am văzut eu într-o zi de la sfârşitul primăverii.
Ecoarta's Blog 