ZILELE ŞI NOPŢILE „FAINE” ALE CLUJULUI


Despre Cluj s-a scris, se scrie şi se va scrie încă multă vreme de acum înainte. Nu cunosc o altă aşezare umană care să işte atâta controversă. S-au creat tabere pro şi contra, se aruncă cu vorbe când laudative, când jignitoare, uneori chiar vulgare, cu intenţia clară de a-l convinge pe celălalt de adevărul lui.

Nu poţi cunoaşte un oraş dacă nu-i cunoşti istoria, nu-i cunoşti oamenii şi locurile. Ca să-i cunoşti istoria trebuie să citeşti, ca să-i cunoşti oamenii trebuie să stai printre ei şi să vorbeşti cu ei, iar pentru a-l vedea cât de cât obiectiv, trebuie să-l străbaţi la pas, să priveşti, să analizezi şi nici aşa nu-i sigur că-ţi vei forma o opinie concludentă. Nu sunt clujeancă din naştere, dar iubesc acest oraş foarte mult şi, din această cauză, aş putea fi acuzată de subiectivism. Posibil, dar îmi asum acest risc.

Clujul este un oraş ca toate celelalte mari oraşe ale ţării, dar are ceva special, ceva ce eu una n-am găsit în alte oraşe, cu toate că am vizitat toate oraşele din Transilvania, şi nu o dată, dar şi din alte zone ale ţării. Aş minţi să spun că ştiu Clujul ca-n palmă, nici vorbă! Şi la fel aş minţi să spun că-i cunosc istoria foarte bine. Cât despre oameni: am avut onoarea să vorbesc cu profesori universitari, cu oameni de cultură şi cu artişti mari şi cunoscuţi, dar şi cu oameni simpli, obişnuiţi. La prima vedere nimic deosebit! Şi totuşi, ceva e altfel! E altfel la marea masă de oameni, luaţi în ansamblu, ca un tot unitar. În Cluj nu locuiesc numai clujeni din tată-n fiu, ci sunt oameni veniţi din toate colţurile ţării, ba chiar şi din alte ţări. Unii au venit să lucreze, alţii la studii şi n-au mai plecat. Au rămas cei competenţi profesional, că altfel nu te bagă nimeni în seamă, ori eşti foarte bun, ori pleci. Mulţi s-au întors în locurile natale, dar n-au rezistat mult şi s-au întors cu coada-ntre picioare, încercând să-şi recâştige poziţia pierdută. Că are şi Clujul otrepele lui!? Dar să-mi spuneţi o singură aşezare umană fără uscături. Una singură, atât!

Au fost zilele Clujului. Iarăşi nimic deosebit, pentru că în Cluj este mereu ceva organizat, de nivel local, naţional sau mondial! Dacă cineva vrea să vadă cu ochii lui de ce este Clujul mai altfel, atunci să stea câteva ore în parc sau în muzee, sau la o expoziţie, într-o librărie, la o cafenea şi abia atunci va înţelege. Mă duc des în parcul mare. Lume multă. Unii stau pe iarbă, mănâncă, se joacă, se odihnesc. Stau în hamace. Citesc. Da, da, în parc se citeşte. Tineri sau mai puţin tineri citesc. Nu auzi urlete, hăhăieli de prost gust sau zgomote maneliste. Într-o parte e un concert. Lumea stă pe pături şi ascultă. Copiii se uită la desene pe un ecran mare. Se bea bere şi chiar se fumează. În altă parte a parcului, tot felul de concursuri şi expoziţii. Cu toate astea pe jos nu găseşti nici din întâmplare un muc de ţigară sau un petic de hârtie! Pe alei, multă lume. Îi vezi şi abia-i auzi. Ţânci frumoşi peste tot, deplasându-se fiecare cu ce are şi cum poate. Mai plânge câte unu, dar o mămică grijulie îl linişteşte repede. Sau un tătic sau bunicii. N-am avut cum să ratez noaptea muzeelor. Ne deplasăm pe jos de la un muzeu la altul. Parcările sunt o problemă. Trotuarele sunt pline ochi de lume. M-am oprit, am privit şi-am ascultat. Asta e! Oamenii mergeau în pas molcom, aşa ca ardelenii, rar şi apăsat, un fel de grăbeşte-te încet, fără tonuri ridicate, fără râsete stridente. Sute de oameni. Trotuarele, curate ca-n palmă. Atâta lume şi nici un petic de hârtie!? Nu, nimic! Stăm la coadă să intrăm în muzee: nu se împinge nimeni, se sporovăieşte calm, nu te calcă nimeni pe picioare, nu te trezeşti cu un cot în coaste sau, şi mai rău, îmbrâncit de unu grăbit. Mi s-a întâmplat undeva, prin ţară, să fiu împinsă pe motiv că mă mişc ca melcul.

Şi da, şi din aceste motive, puţine e drept, Clujul este fain. E fain pentru şi prin oamenii lui, luaţi ca un tot unitar. Restul motivelor trebuie descoperit de fiecare dintre noi, făcând o plimbare măcar de-o zi prin Cluj.

Fotografii din colecţia personală

 

DSCN6026 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN6033 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN6034 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN6041 copy

 

 

 

 

 

DSCN6045 copy

 

 

 

 

 

DSCN6053 copy

 

 

 

 

 

DSCN6068 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN6069 copy

 

 

 

 

 

DSCN6070 copy

 

 

 

 

 

DSCN6082 copy

 

 

 

 

 

 

DSCN6083 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FRUNZE


 

     După câteva zile caniculare, vremea s-a răcit foarte tare, iar ploile n-au contenit multă vreme, accentuând starea de rece.

     În astfel de condiţii nu te-duri să ieşi afară decât dacă este absolut nevoie. Stau la computer să-mi termin lucrările începute şi care nu suferă amânare, dar ochii îmi zboară pe geam prea des ca să pot fi eficientă, aşa că mă ridic şi privesc copăceii din faţa geamului.

     Sunt patru. Un păr, un măr, un cireş şi un fag au crescut împreună şi crengile lor s-au amestecat, încât cu greu le deosebeşti frunzele. Vântul aleargă nebun printre crenguţele lungi şi mlădioase ridicându-le, răsucindu-le şi legănându-le în toate părţile. În învălmăşeala creată, soarele trimite un şuvoi de raze peste frunziş, ajutându-mă să descopăr un decor absolut fascinant, în care fiecare copăcel îmi arată frunza lui în forme şi culori diferite.

     Un nor câlţos aleargă prin faţa soarelui întrerupând şuvoiul de raze, dar şi momentul de melancolie şi admiraţie. Foarte bine. O să intru în atelier şi o să vă arăt spectacolul frunzelor aşa cum l-am văzut eu într-o zi de la sfârşitul primăverii.