M-am gândit acum câteva zile să termin zidul. Puneam atunci, ziceam eu, ultimul meu gând pe zid.Un zid între mine şi mine, între cele două „eu”. Una care se vrea rece, distantă, indiferentă, cu privirea de gheață şi o mască impenetrabilă…
Un zid!? Da, un zid de gânduri senine ca cerul sau cenuşii ca norii furtunilor din sufletul meu…aş fi vrut să le lipesc cu zâmbete şi stropi de drag, dar şi cu lacrimi de iubire şi dor…
Şi-am dărâmat zidul în ziua în care cealaltă „eu” ți-a văzut zâmbetul înşelător ca o zi de primăvară…
Aceste imagini sunt şi ele înşelătoare…mâine păpădia va încărunți, iar socul va-nflori!