De unde eşti!?
mă-ntreabă vântul.
Eşti de pe-aici
sau de pe-acol’ !?
Eu sunt de-acol’
de unde cântă
frunza-n dungă
o doină la izvor!
La izvor, unde cântă frunza
La poalele Călimanilor
În depărtare, lacul Beliş
Cascada Vălul Miresei
Clujul văzut de pe Cetăţuie.
Început de toamnă în defileul Mureşului.
Fotografii din colecţia personală.
Dacă n-aş fi ştiut
să trag linii,
să pun puncte
şi pete de culoare
în alb şi negru,
cu ce m-aş fi jucat!?
Poate cu vântul?!
Sau cu ploaia?!
Cu umbra soarelui
în miez de zi?!
Atât?! Şi-n rest?!
Dar mie-mi place
să-ntind pe albe
aşternuturi de hârtie
linii, puncte şi albe
pete de culoare,
într-o poveste despre
viaţă, fără de sfârşit!
Compoziţie personală
Este foarte cald şi apropierea de defileul Mureşului ne dă speranţa că temperatura va mai scădea. Pe cer se bulucesc câţiva nori şi o ploaie scurtă retează pentru moment arşiţa. De pe versanţi, vântul aduce într-o ploaie galbenă primele frunze de toamnă.
Cu o mare strângere de inimă, realizez că vacanţa mea se va sfârşi curând. După o călătorie de aproape opt săptămâni, îi pun capăt acolo unde a început, adică la munte, apoi acasă. În această călătorie am revăzut Borsecul şi Tarniţa după mai bine de trei decenii şi pentru prima dată lacul Beliş, cascada Vălul Miresei şi lacul cu nuferi de la Băile Felix.
N-o să vă vorbesc despre cazare, despre ce-am mâncat, ce-am cumpărat. Nu, pentru că am făcut ceea ce face orice om obişnuit când pleacă în concediu.
N-o să postez nici fotografii cu minunatele peisaje văzute, nu pentru că n-aş avea, ci pentru că au făcut-o alţii înaintea mea cu mult mai bine!
Dac-am fost fericită!? Da, am fost cu cei mai dragi oameni de pe pământ lângă mine!
Dac-am fost mâhnită!? Da, pentru că jumătate din cei dragi ai mei n-au fost lângă noi!
Ei, bine! Tot o să postez nişte fotografii, dar din acelea care m-au obligat să privesc mai atentă în jurul meu, să mă opresc o clipă locului şi, poate, să meditez la efemeritatea vieţii!
Chipul gingaş al unei flori, al unui fluture sau bondar alergând după hrană mi-au dat impresia de fericire, într-o libertate dictată doar de legile naturii.
De câte ori am ajuns la altitudini mai mari de 1000 de metri, m-am simţit fericită şi liberă tocmai pentru că natura făcea legea!
Fotografiile sunt din colecţia personală
Noaptea a învăluit demult pământul. Mă răsucesc de pe o parte pe alta, încercând să adorm, dar degeaba!
O lumină diafană pătrunde pe geam: a răsărit luna! N-are rost să mă chinui, mai bine ies afară. Stau pe prispă şi mă bucur de frumuseţea unei nopţi calde de vară. Rotundă şi rece, luna mă pândeşte misterioasă dintre frunzele mărului de la fântână. N-aş vrea să adorm în noaptea asta pentru că este o noapte magică: este noaptea Perseidelor! Numai aici la munte reuşesc să văd stelele căzătoare şi pot să-mi pun o dorinţă!
Din adâncurile nopţii se iscă un vânt rece, semn că-i târziu. Intru în casă şi mă cufund într-un somn chinuitor de câteva ore. Mă trezesc obosită, ies afară şi mă duc direct în grădină. Acolo este o stivă de lemne pe care pun o pătură şi mă întind. E…
Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult
Ecoarta's Blog 