- Atunci, demult…
Cine-ar fi crezut că fetița munților îşi va părăsi împărăția molizilor şi brazilor şi va poposi în împărăția apelor!? Pentru o munteancă până în măduva oaselor şi pentru care cea mai mare apă era râul Bistricioara, peste care uneori puteai păşi, a vedea întinderi nesfârşite de ape, era ceva greu de imaginat!
Doar că fetița de atunci nu mai este…s-a risipit între atâtea lumi…a rămas doar un nume ca o gogoaşă goală din care a zburat un fluture. Viața n-a fost deloc blândă cu ea, cea de atunci, dar nici cu cea care i-a luat locul. Viața celor două a stat mereu sub semnul neprevăzutului, a eternelor plecări şi a puținelor popasuri. A învățat din mers viața, a luat aminte la vorbe şi fapte, dar cel mai mult a învățat de la munți şi păduri, de la izvoare şi pietre…le-a împrumutat tăria şi neclintirea!
Când a ieşit pe poarta casei şi s-a avântat în lumea largă, ştia mai bine cărările pădurilor decât cărările spre oameni. Şi mica sălbăticiune şi-a început lupta pentru un loc între oameni. Mărunțică, cu o privire rece şi tăioasă, intra într-o clasă de fete una mai emancipată ca alta. A stârnit râsete, chicoteli şi a auzit vorbe grele. După câteva săptămâni, privirilor superioare le-au luat locul mirările şi zvonul că mica sălbatică va fi prima în clasă şi nu prima repetentă a făcut înconjurul liceului. Într-o singură săptămână a luat două note de 10 (zece) la matematică, la cea mai „a dracu” profesoară, care lăsa anual repetenți cu grămada. În altă săptămână s-a luat la „trântă” cu proful de română pe chestiuni de gramatică…şi-au mai fost…
La sfârşitul trimestrului I, era prima, cu note doveditoare, şi şi-a şters câteva etichete, dar unele au rămas ca o emblemă, dar niciodată n-a uitat…şi-a învățat lecția de la munte: dacă nu eşti pregătit, muntele nu te iartă…
-va urma-
Fotografii din colecția personală.
Ecoarta's Blog 